Dumnezeu a vorbit prin Fiul Său
1 După ce în vechime le‑a vorbit părinților noștri prin profeți în multe rânduri și în multe feluri, 2 la sfârșitul acestor zile Dumnezeu ne‑a vorbit prin Fiul, pe care L‑a pus moștenitor a toate și prin care a făcut lumea .
3 El, care este oglindirea slavei Lui și întipărirea Ființei Lui, care le ține pe toate prin cuvântul Său puternic, după ce a făcut curățirea păcatelor, S‑a așezat la dreapta Măririi, în locurile preaînalte, 4 ajungând cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moștenit un Nume mai minunat decât al lor.
Fiul este mai presus de îngeri
5 Căci căruia dintre îngeri i‑a spus Dumnezeu vreodată:
Tu ești Fiul Meu,
astăzi Te‑am născut ?
Și iarăși:
Eu Îi voi fi Tată,
și El Îmi va fi Fiu ?
6 Și iarăși, când aduce în lume pe Cel Întâi Născut , zice:
Să I se închine toți îngerii lui Dumnezeu!
7 Și dacă despre îngeri zice:
El face pe îngerii Săi vânturi,
și pe slujitorii Săi, flacără de foc ,
8 despre Fiul zice :
Tronul Tău, Dumnezeule, este în veci de veci;
toiag de dreptate este toiagul domniei Tale.
9 Ai iubit dreptatea și ai urât nelegiuirea.
De aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te‑a uns
cu untdelemn de bucurie mai presus de tovarășii Tăi.
10 Și:
La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul
și cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.
11 Ele vor pieri, dar Tu rămâi;
toate ca o haină se vor învechi;
12 Ca pe o manta le vei înfășura,
ca pe o haină, și se vor schimba,
dar Tu ești același, și anii Tăi nu se vor sfârși.
13 Și căruia dintre îngeri i‑a spus El vreodată:
Șezi la dreapta Mea
până‑i voi pune pe vrăjmașii Tăi
reazem picioarelor Tale ?
14 Nu sunt toți duhuri slujitoare, trimise în slujba celor care vor moșteni mântuirea?
Dumnezeu a vorbit prin Fiul Său
1 După ce Dumnezeu le-a vorbit strămoșilor noștri odinioară, în multe rânduri și în multe feluri, prin profeți, 2 în zilele acestea de pe urmă El ne-a vorbit prin Fiul, pe Care L-a desemnat moștenitor al tuturor lucrurilor și prin Care a creat și lumea. 3 El, Care este oglindirea gloriei Lui și întipărirea Ființei Lui și Care susține toate lucrurile prin Cuvântul puterii Lui, după ce a făcut curățirea de păcate, S-a așezat la dreapta Măreției, în înălțimi, 4 ajungând cu mult mai presus decât îngerii, de vreme ce a moștenit un Nume mai important decât al lor.
Fiul, superior îngerilor
5 Căci căruia dintre îngeri i-a zis El vreodată:
„Tu ești Fiul Meu!
Astăzi Te-am născut!“ ?
Și, din nou:
„Eu Îi voi fi Tată,
iar El Îmi va fi Fiu“ .
6 Și, din nou, când Îl aduce în lume pe întâiul născut, spune:
„Toți îngerii lui Dumnezeu să I se închine!“ .
7 Iar despre îngeri spune:
„El îi face pe îngerii Săi vânturi
și pe slujitorii Săi – o flacără de foc“ .
8 Însă despre Fiul zice :
„Tronul Tău, Dumnezeule, este pentru veci de veci,
și toiagul Împărăției Tale este un toiag al dreptății.
9 Tu ai iubit dreptatea și ai urât fărădelegea.
De aceea, Dumnezeule,
Dumnezeul Tău Te-a uns cu uleiul bucuriei,
mai presus decât pe confrații Tăi“ .
10 Și:
„Tu, Doamne, ai întemeiat la început pământul,
iar cerurile sunt lucrările mâinilor Tale.
11 Ele vor pieri, dar Tu rămâi,
și toate se vor învechi ca o haină.
12 Le vei înfășura ca pe o manta
și vor fi schimbate ca o haină.
Tu însă rămâi Același,
iar anii Tăi nu se vor sfârși“ .
13 Dar căruia dintre îngeri i-a zis vreodată:
„Șezi la dreapta Mea,
până-i voi pune pe dușmanii Tăi
să fie scăunaș pentru picioarele Tale!“ ?
14 Nu sunt ei toți duhuri slujitoare, trimise să-i slujească pe cei ce urmează să moștenească mântuirea?