Israel, ispitit de popoarele din Canaan
1 Acestea sunt neamurile pe care le‑a lăsat DOMNUL pentru ca, prin ele, să‑i încerce pe fiii lui Israel, anume pe toți cei ce nu cunoscuseră toate războaiele Canaanului. 2 Pentru ca generațiile fiilor lui Israel – adică aceia care nu‑l cunoscuseră mai înainte – să cunoască și să învețe războiul, i‑a lăsat anume pe 3 cei cinci domnitori ai filistenilor, pe toți canaaniții, sidonienii și hiviții care locuiau în muntele Liban, de la muntele Baal‑Hermon până la Lebo‑Hamat. 4 Aceștia au avut menirea de a‑l pune pe Israel la încercare, ca să se știe dacă va asculta de poruncile DOMNULUI, pe care El li le dăduse părinților lor prin Moise. 5 Iar fiii lui Israel au locuit în mijlocul canaaniților, al hitiților, al amoriților, al fereziților, al hiviților și al iebusiților; 6 și‑au luat neveste dintre fetele lor, și‑au dat fetele de neveste fiilor lor și le‑au slujit dumnezeilor lor.
Otniel
7 Fiii lui Israel au făcut ce era rău înaintea DOMNULUI, L‑au uitat pe DOMNUL, Dumnezeul lor, și le‑au slujit baalilor și așerelor . 8 Mânia DOMNULUI s‑a aprins împotriva lui Israel și El i‑a dat în mâinile lui Cușan‑Rișataim , regele din Aram‑Naharaim , așa că fiii lui Israel i‑au slujit opt ani lui Cușan‑Rișataim. 9 Fiii lui Israel au strigat către DOMNUL, și DOMNUL le‑a ridicat un izbăvitor fiilor lui Israel: pe Otniel , fiul lui Chenaz, fratele mai mic al lui Caleb, și el i‑a izbăvit. 10 Duhul DOMNULUI a fost peste Otniel și el a ajuns judecător în Israel. A pornit la război și DOMNUL l‑a dat în mâinile lui pe Cușan‑Rișataim, regele Aramului, și mâna lui a apăsat puternic asupra lui Cușan‑Rișataim. 11 Țara s‑a bucurat de pace patruzeci de ani. Apoi, Otniel, fiul lui Chenaz, a murit.
Ehud
12 Fiii lui Israel au făcut iarăși ce era rău înaintea DOMNULUI, și DOMNUL l‑a întărit pe Eglon , regele Moabului, împotriva lui Israel, care făcuse ce era rău înaintea DOMNULUI. 13 Eglon i‑a strâns la el pe amoniți și pe amaleciți și a pornit la luptă . L‑a bătut pe Israel și a luat în stăpânire Cetatea Finicilor , 14 așa că fiii lui Israel i‑au slujit optsprezece ani lui Eglon, regele Moabului.
15 Fiii lui Israel au strigat către DOMNUL, și DOMNUL le‑a ridicat un izbăvitor: pe Ehud, fiul lui Ghera, beniamitul, care nu se slujea de mâna dreaptă. Fiii lui Israel i‑au trimis prin el un dar lui Eglon, regele Moabului. 16 Ehud și‑a făcut o sabie cu două tăișuri, lungă de un cot, și a încins‑o pe sub haine, pe coapsa dreaptă. 17 A venit cu darul la Eglon, regele Moabului. (Eglon era un om foarte gras.) 18 Când a isprăvit de adus darul, le‑a dat drumul oamenilor care purtaseră darul . 19 El însă s‑a întors de la idolii de lângă Ghilgal și a zis: „Am un mesaj tainic pentru tine, o, rege!” Regele a zis: „Liniște!” Și toți cei ce erau în preajma lui au ieșit afară. 20 Ehud a venit spre el pe când Eglon stătea singur în odaia lui răcoroasă, de sus, și a zis: „Am un cuvânt din partea lui Dumnezeu pentru tine!” Eglon s‑a ridicat de pe tron. 21 Atunci, Ehud a întins mâna stângă, a scos sabia de pe coapsa dreaptă și i‑a împlântat‑o în pântece. 22 Sabia a intrat cu mâner cu tot, grăsimea s‑a strâns în jurul fierului, căci Ehud n‑a scos sabia din pântece, și lui Eglon i s‑au golit măruntaiele . 23 Ehud a ieșit prin tindă, a închis în urma lui ușile de la odaia de sus și le‑a zăvorât.
24 După ce a ieșit el, au venit slujitorii regelui, s‑au uitat și, iată, ușile odăii de sus erau zăvorâte. Ei au zis: „Fără îndoială, își acoperă picioarele în odaia răcoroasă .” 25 Au așteptat până când i‑a cuprins stânjeneala, dar fiindcă el tot nu deschidea ușile odăii de sus, au luat cheia, au descuiat și, iată, stăpânul lor zăcea mort la pământ.
26 Până să se dumirească ei, Ehud a luat-o la fugă; a trecut de idoli și a scăpat în Seira. 27 Cum a ajuns, a sunat din șofar în ținutul muntos al lui Efraim. Fiii lui Israel au coborât cu el din munte și el mergea în fruntea lor. 28 El le‑a zis: „Veniți după mine, căci DOMNUL i‑a dat în mâinile voastre pe moabiți, vrăjmașii voștri!” Ei au coborât după el, au pus stăpânire pe vadurile Iordanului, spre Moab, și n‑au lăsat pe nimeni să treacă. 29 Cu acel prilej au ucis aproape zece mii de moabiți, toți voinici și viteji, și n‑a scăpat unul. 30 În ziua aceea, Moabul a fost smerit sub mâna lui Israel. Și țara s‑a bucurat de pace optzeci de ani.
Șamgar
31 După el, a urmat Șamgar , fiul lui Anat. El a ucis șase sute de filisteni cu o țepușă de mânat boii. Și el a fost un izbăvitor al lui Israel .
Națiunile rămase în Canaan
1 Iată care sunt națiunile pe care le-a lăsat Domnul pentru ca, prin ele, să-l pună la încercare pe Israel, pe toți aceia care nu luaseră parte la toate războaiele din Canaan. 2 El a lăsat acele națiuni , doar pentru ca generațiile fiilor lui Israel să cunoască și să învețe războiul, mai ales cei care nu-l cunoscuseră înainte. 3 Așadar, națiunile acestea erau : filistenii cu cei cinci domnitori ai lor, toți canaaniții, sidonienii, hiviții care locuiau pe muntele Liban, de la muntele Baal-Hermon până la Lebo-Hamat. 4 Ele au fost folosite pentru a-l pune la încercare pe Israel, astfel încât El să știe dacă vor asculta de poruncile Domnului, pe care El le-a încredințat strămoșilor lor prin Moise.
5 Și, astfel, fiii lui Israel au locuit printre canaaniți, hitiți, amoriți, periziți, hiviți și iebusiți. 6 Le-au luat pe fetele acestora de soții, le-au dat pe fetele lor fiilor acestora și au slujit dumnezeilor lor.
Otniel
7 Fiii lui Israel au făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului. L-au uitat pe Domnul, Dumnezeul lor, și au slujit baalilor și așerelor. 8 Domnul S-a mâniat pe cei din Israel și i-a vândut în mâna lui Cușan-Rișataim, regele din Aram-Naharaim. Fiii lui Israel i-au slujit lui Cușan-Rișataim timp de opt ani. 9 Atunci fiii lui Israel au strigat către Domnul, iar Domnul le-a ridicat un eliberator, care i-a eliberat: pe Otniel, fiul lui Chenaz, fratele mai mic al lui Caleb. 10 Duhul Domnului a fost peste Otniel și el a judecat Israelul. A mers la război și Domnul l-a dat în mâna lui pe Cușan-Rișataim, regele Aramului. Mâna lui a fost puternică împotriva lui Cușan-Rișataim. 11 Astfel, țara a avut liniște timp de patruzeci de ani. Apoi Otniel, fiul lui Chenaz, a murit.
Ehud
12 Fiii lui Israel au făcut din nou ce este rău înaintea ochilor Domnului. Prin urmare, Domnul a consolidat stăpânirea lui Eglon, regele Moabului, asupra lor, pentru că au făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului. 13 El i-a chemat pe fiii lui Amon și pe amalekiți să i se alăture și au pornit împreună la război. L-a învins pe Israel și a luat în stăpânire Cetatea Palmierilor. 14 Astfel, fiii lui Israel i-au slujit lui Eglon, regele Moabului, timp de optsprezece ani.
15 Fiii lui Israel au strigat din nou către Domnul și Domnul le-a ridicat un alt eliberator: pe Ehud, fiul beniamitului Ghera, care era stângaci. Fiii lui Israel au trimis, prin el, tributul pentru Eglon, regele Moabului. 16 Ehud și-a făcut o sabie cu două tăișuri, având o lungime de un cot, și a fixat-o sub haină, pe coapsa dreaptă. 17 Apoi a adus tributul înaintea lui Eglon, regele Moabului, care era un bărbat foarte gras. 18 După ce a înmânat tributul, i-a trimis înapoi pe oamenii care aduseseră tributul împreună cu el.
19 După aceea, el însuși a făcut cale întoarsă de la idolii de piatră care erau aproape de Ghilgal și i-a zis lui Eglon:
‒ Maiestate, am un mesaj numai pentru tine!
Regele a zis:
‒ Tăcere!
Și toți cei ce stăteau în jurul lui au ieșit afară.
20 Ehud s-a apropiat de el. Acesta stătea singur în camera lui de sus cea răcoroasă. Ehud i-a zis: „Am un mesaj din partea lui Dumnezeu pentru tine!“. Regele s-a ridicat de pe tron. 21 Ehud și-a întins mâna stângă, a luat sabia de pe coapsa dreaptă și i-a înfipt-o în pântec. 22 Chiar și mânerul a intrat după lamă. Grăsimea s-a strâns în jurul lamei, căci Ehud nu i-a mai scos sabia din pântec, iar murdăria i-a ieșit afară. 23 Ehud a ieșit prin verandă, a închis după el ușile camerei de sus și a tras zăvorul.
24 După ce a ieșit el, au venit slujitorii regelui, s-au uitat și iată că ușile camerei de sus erau închise cu zăvorul. Ei și-au zis: „Cu siguranță că el își acoperă picioarele în camera răcoroasă!“. 25 Și s-au tot învârtit prin preajmă până când și-au pierdut răbdarea. Văzând că el nu deschide ușile camerei de sus, au luat cheia, au deschis și iată că stăpânul lor zăcea mort pe pământ.
26 În timp ce ei așteptau, Ehud a fugit, a trecut de idolii de piatră și a scăpat în Seira. 27 Imediat ce a ajuns acolo, a sunat din trâmbiță pe muntele lui Efraim. Fiii lui Israel au coborât împreună cu el de pe munte, acesta fiind în fruntea lor.
28 El le-a zis: „Urmați-mă, căci Domnul i-a dat în mâinile voastre pe moabiți, dușmanii voștri!“. Ei au coborât după el, au ocupat vadurile Iordanului, care duc spre Moab și n-au lăsat pe nimeni să treacă. 29 Au ucis atunci în jur de zece mii de moabiți, toți bărbați robuști și bine antrenați. Niciun om nu a scăpat.
30 În ziua aceea, Moabul a fost supus de către Israel și, astfel, țara a avut liniște timp de optzeci de ani.
Șamgar
31 După el a urmat Șamgar, fiul lui Anat. El a ucis șase sute de filisteni cu o țepușă de mânat vite și l-a eliberat astfel pe Israel.