Complotul lui Abimelec
1 Abimelec, fiul lui Ierubaal, s‑a dus la Sihem, la frații mamei lui, și le‑a vorbit astfel atât lor, cât și întregului clan al familiei mamei sale: 2 „Spuneți, vă rog, în auzul tuturor locuitorilor din Sihem: «Ce este mai bine pentru voi – să domnească peste voi șaptezeci de oameni, toți fii ai lui Ierubaal, sau să domnească peste voi un singur om?» Și aduceți‑vă aminte că eu sunt os din oasele voastre și carne din carnea voastră!”
3 Frații mamei lui au spus în numele lui toate cuvintele acestea, în auzul tuturor locuitorilor din Sihem, și inima lor a înclinat spre Abimelec, căci își ziceau: „El este fratele nostru.” 4 I‑au dat șaptezeci de sicli de argint din casa lui Baal‑Berit , iar Abimelec a plătit cu ei niște oameni de nimic și fără căpătâi , care au mers după el. 5 A venit în casa tatălui său, la Ofra , și i‑a ucis pe frații săi, fiii lui Ierubaal, șaptezeci de oameni, pe aceeași piatră. Însă Iotam, cel mai tânăr fiu al lui Ierubaal, a scăpat, căci se ascunsese. 6 Toți locuitorii din Sihem și toți cei din Bet‑Milo s‑au adunat și au venit să‑l facă rege pe Abimelec lângă stejarul sădit în Sihem.
Pilda lui Iotam
7 Când a aflat acest lucru , Iotam s‑a dus și s‑a așezat pe vârful muntelui Garizim , și‑a ridicat glasul și a strigat: „Ascultați‑mă, căpetenii ale Sihemului, și Dumnezeu să vă asculte!
8 Copacii au plecat hotărâți să ungă un rege peste ei și i‑au zis măslinului: «Domnește peste noi!» 9 Dar măslinul le‑a răspuns: «Să‑mi părăsesc eu untdelemnul meu, prin care Dumnezeu și oamenii primesc cinstire, ca să mă duc să stăpânesc peste copaci?»
10 Apoi, copacii i‑au zis smochinului: «Vino tu și domnește peste noi!» 11 Dar smochinul le‑a răspuns: «Să‑mi părăsesc eu dulceața mea și rodul meu cel minunat, ca să mă duc să stăpânesc peste copaci?»
12 Apoi, copacii i‑au zis viței‑de‑vie: «Vino tu și domnește peste noi!» 13 Dar vița‑de‑vie le‑a răspuns: «Să‑mi părăsesc eu mustul, care‑i înveselește pe zei și pe oameni, ca să mă duc să domnesc peste copaci?»
14 Atunci, toți copacii i‑au zis jujubului : «Vino tu și domnește peste noi!» 15 Iar jujubul le‑a răspuns copacilor: «Dacă într‑adevăr vreți să mă ungeți ca rege peste voi, veniți și adăpostiți‑vă sub umbra mea; iar dacă nu, să iasă un foc din jujub și să mistuie cedrii Libanului!»
16 Acum, oare cu bună credință și curăție ați lucrat voi când l‑ați făcut rege pe Abimelec? V‑ați purtat bine față de Ierubaal și casa lui? V‑ați purtat voi oare cu el după faptele lui, așa cum merita? 17 Tatăl meu, care s‑a luptat pentru voi, și‑a pus viața în joc și v‑a izbăvit din mâna lui Madian, 18 dar voi v‑ați ridicat astăzi împotriva casei tatălui meu, i‑ați ucis fiii, șaptezeci de oameni, pe aceeași piatră și l‑ați pus rege peste locuitorii din Sihem pe Abimelec, fiul roabei lui, pentru că este fratele vostru. 19 Dacă voi v‑ați purtat astăzi cu bună credință și curăție față de Ierubaal și casa lui, bucurați‑vă de Abimelec și el să se bucure de voi! 20 Iar dacă nu, să iasă un foc din Abimelec și să‑i mistuie pe locuitorii Sihemului și Bet‑Milo; și un foc să iasă din locuitorii Sihemului și din Bet‑Milo și să‑l mistuie pe Abimelec!” 21 Iotam a scăpat cu fuga; s‑a dus la Beer , unde a locuit departe de fratele său Abimelec.
Căderea lui Abimelec
22 Abimelec a stăpânit trei ani peste Israel. 23 Apoi, Dumnezeu a trimis un duh rău între Abimelec și căpeteniile Sihemului, și căpeteniile Sihemului l‑au trădat pe Abimelec, 24 ca să fie pedepsită cruzimea față de cei șaptezeci de fii ai lui Ierubaal, iar sângele lor să cadă asupra fratelui lor Abimelec, care‑i ucisese, și asupra locuitorilor Sihemului, care l‑au ajutat să‑și ucidă frații. 25 Locuitorii Sihemului au pus la pândă împotriva lui, pe vârfurile munților, niște oameni care‑i jefuiau pe toți cei ce treceau pe lângă ei pe drum. Lucrul acesta a fost adus la cunoștința lui Abimelec.
26 Gaal, fiul lui Ebed, a venit împreună cu frații săi în Sihem, iar locuitorii Sihemului și‑au pus încrederea în el. 27 Ei au ieșit la câmp, le‑au cules strugurii din vii, i‑au călcat în teasc și au sărbătorit. Au intrat în casa dumnezeului lor, au mâncat și au băut și l‑au blestemat pe Abimelec. 28 Și Gaal, fiul lui Ebed, a spus: „Cine este Abimelec și cine este Sihem, ca să‑i slujim lui Abimelec? Nu este el fiul lui Ierubaal și nu este Zebul ispravnicul lui? Slujiți‑le bărbaților lui Hamor , tatăl lui Sihem! De ce să‑i slujim lui Abimelec ? 29 O, dacă ar fi poporul acesta în stăpânirea mea, l‑aș înlătura pe Abimelec!” Și el îi zicea lui Abimelec: „Înmulțește‑ți oștirea și ieși la luptă !”
30 Când Zebul, cârmuitorul cetății, a auzit cuvintele lui Gaal, fiul lui Ebed, s‑a aprins de mânie. 31 A trimis pe ascuns niște soli la Abimelec ca să‑i spună: „Iată, Gaal, fiul lui Ebed, și frații lui au venit la Sihem și răscoală cetatea împotriva ta. 32 Acum, ridicați‑vă în toiul nopții, tu și poporul care este cu tine, și stați la pândă în câmp! 33 Dimineața, la răsăritul soarelui, trezește‑te devreme și năvălește asupra cetății! Iar când Gaal și poporul care este cu el vor ieși împotriva ta, să‑i faci după cum vei găsi de cuviință!”
34 Abimelec și tot poporul care era cu el s‑au trezit în toiul nopții și s‑au pus la pândă lângă Sihem, împărțiți în patru cete. 35 Gaal, fiul lui Ebed, a ieșit și s-a oprit la intrarea în cetate, chiar la poartă. Abimelec și poporul care era cu el s‑au ridicat atunci de la pândă. 36 Gaal a zărit poporul și i‑a zis lui Zebul: „Iată, se coboară un popor din vârful munților!” Zebul i‑a răspuns: „Tu iei umbra munților drept oameni!” 37 Gaal a vorbit din nou, zicând: „Iată, un popor se coboară din mijlocul țării și o ceată vine pe drumul Stejarului Văzătorilor!” 38 Zebul i‑a răspuns: „Unde îți este acum gura cu care ziceai: «Cine este Abimelec, ca să‑i slujim?» Nu este oare acesta poporul pe care‑l disprețuiai tu? Acum, fă bine și ieși la luptă împotriva lui!” 39 Gaal a ieșit în fruntea locuitorilor Sihemului și s‑a luptat cu Abimelec. 40 Abimelec l‑a urmărit, iar el a luat‑o la fugă dinaintea lui și mulți oameni au căzut răniți de moarte până la intrarea porții. 41 Abimelec s‑a oprit la Aruma, iar Zebul i‑a izgonit pe Gaal și pe frații lui, și ei n‑au mai locuit în Sihem.
42 A doua zi, poporul a ieșit la câmp. I s‑a dat de știre lui Abimelec; 43 și el și‑a luat poporul, l‑a împărțit în trei cete și s‑a pus la pândă în câmp. Văzând că oamenii ieșeau din cetate, s‑a sculat împotriva lor și i‑a atacat. 44 Abimelec și cetele care erau cu el au năvălit și s‑au așezat la intrarea porții cetății, și două dintre ele au năvălit asupra tuturor celor ce erau în câmp și i‑au atacat. 45 Abimelec s‑a luptat cu cetatea de‑a lungul întregii zile, a cucerit cetatea și a ucis poporul care se afla în ea. Apoi a dărâmat cetatea și a presărat sare peste ea.
46 Când au auzit aceasta, toți locuitorii din turnul Sihemului s‑au dus în adăpostul casei lui El‑Berit. 47 I s‑a dat de știre lui Abimelec că toți locuitorii din turnul Sihemului s‑au adunat acolo. 48 Atunci, Abimelec s‑a suit pe muntele Țalmon împreună cu tot poporul care era cu el. Abimelec a luat o secure în mână, a tăiat o ramură de copac, a luat‑o și a pus‑o pe umăr. Apoi a zis poporului care era cu el: „Ați văzut ce am făcut? Grăbiți‑vă să faceți și voi ca mine!” 49 Fiecare om din popor a tăiat câte o ramură și a mers după Abimelec; au așezat ramurile deasupra adăpostului și le‑au dat foc. Așa au pierit toți oamenii din turnul Sihemului, aproape o mie de bărbați și femei.
50 Apoi, Abimelec a pornit împotriva Tebețului, și‑a așezat tabăra la Tebeț și l‑a luat. 51 În mijlocul cetății era un turn tare. Toți bărbații și toate femeile – toți locuitori cetății – s‑au refugiat acolo, au încuiat ușile după ei și s‑au urcat pe acoperișul turnului. 52 Abimelec a ajuns până la turn și a luptat împotriva lui. S‑a apropiat de ușa turnului ca să‑i dea foc. 53 Atunci, o femeie a aruncat o piatră de moară în capul lui Abimelec și i‑a spart țeasta. 54 El l‑a chemat grabnic pe tânărul care îi purta armele și i‑a zis: „Scoate‑ți sabia și omoară‑mă, ca să nu se spună despre mine: «L‑a omorât o femeie»!” Tânărul l‑a străpuns cu sabia și Abimelec a murit. 55 Când au văzut bărbații lui Israel că Abimelec a murit, au plecat fiecare la casa lui. 56 Astfel a întors Dumnezeu asupra lui Abimelec răul pe care acesta îl făcuse împotriva tatălui său, omorându‑i pe cei șaptezeci de frați ai lui. 57 Dumnezeu a adus asupra capului oamenilor din Sihem tot răul pe care îl făcuseră. Astfel s‑a împlinit față de ei blestemul lui Iotam, fiul lui Ierubaal.
Abimelek
1 Abimelek, fiul lui Ierub-Baal, s-a dus la Șechem, la frații mamei lui, și le-a vorbit atât lor, cât și întregului clan al familiei tatălui mamei lui, zicând: 2 „Spuneți, vă rog, în auzul tuturor locuitorilor Șechemului: «Ce este mai bine pentru voi: să stăpânească peste voi șaptezeci de bărbați, toți fii ai lui Ierub-Baal, sau să stăpânească peste voi un singur bărbat? Aduceți-vă aminte că sunt os din oasele voastre și carne din carnea voastră!»“.
3 Frații mamei lui au spus pentru el toate aceste cuvinte în auzul tuturor locuitorilor Șechemului, iar inima lor s-a îndreptat spre Abimelek, căci își ziceau: „Este fratele nostru!“. 4 I-au dat lui Abimelek șaptezeci de șecheli de argint din templul lui Baal-Berit, iar acesta a plătit cu ei niște bărbați de nimic și ticăloși, care au mers după el. 5 Apoi a venit la familia tatălui său, în Ofra, și i-a ucis pe o singură piatră pe frații lui, fii ai lui Ierub-Baal, șaptezeci de bărbați. Însă Iotam, fiul cel mai tânăr al lui Ierub-Baal, a scăpat, căci se ascunsese. 6 După aceea, toți locuitorii Șechemului și toți cei din Bet-Milo s-au strâns laolaltă și au venit să-l facă pe Abimelek rege lângă stejarul monumentului care este în Șechem.
Pilda lui Iotam
7 Când l-au înștiințat pe Iotam de lucrul acesta, Iotam s-a dus și s-a așezat pe vârful muntelui Garizim. Acolo el și-a ridicat glasul și a strigat, zicând: „Ascultați-mă, locuitori ai Șechemului, ca și Dumnezeu să vă asculte pe voi!
8 Copacii au plecat să ungă un rege peste ei și i-au zis măslinului: «Domnește peste noi!». 9 Dar măslinul le-a răspuns: «Să-mi părăsesc eu uleiul meu, prin care sunt onorați Dumnezeu și oamenii, și să merg să mă legăn peste copaci?».
10 Apoi copacii i-au zis smochinului: «Vino tu și domnește peste noi!». 11 Dar smochinul le-a răspuns: «Să-mi părăsesc eu dulceața mea și roadele mele cele bune și să merg să mă legăn peste copaci?».
12 Atunci copacii i-au zis viței: «Vino tu și domnește peste noi!». 13 Dar vița le-a răspuns: «Să-mi părăsesc eu vinul, care aduce bucurie lui Dumnezeu și oamenilor, și să merg să mă legăn peste copaci?».
14 Atunci toți copacii i-au zis spinului: «Vino tu și domnește peste noi!». 15 Spinul le-a răspuns copacilor: «Dacă vreți cu adevărat să mă ungeți ca rege al vostru, veniți și adăpostiți-vă la umbra mea, dar dacă nu vreți, atunci să iasă foc din spin și să ardă cedrii Libanului!».
16 Oare cu credincioșie și integritate ați lucrat voi când l-ați numit rege pe Abimelek? V-ați purtat voi bine cu Ierub-Baal și familia lui? Și oare i-ați făcut voi după cum merita? 17 Căci tatăl meu s-a luptat pentru voi, și-a riscat viața și v-a eliberat din mâna lui Midian. 18 Dar voi v-ați ridicat astăzi împotriva familiei tatălui meu și i-ați ucis fiii, șaptezeci de bărbați, pe o singură piatră. Apoi l-ați numit rege peste locuitorii Șechemului pe Abimelek, fiul slujitoarei lui, pentru că este fratele vostru. 19 Dacă ați lucrat astăzi cu credincioșie și integritate față de Ierub-Baal și familia lui, atunci bucurați-vă de Abimelek și el să se bucure de voi! 20 Dar dacă nu, să iasă foc din Abimelek și să-i nimicească pe locuitorii Șechemului și pe cei din Bet-Milo! Și să iasă foc din locuitorii Șechemului și din Bet-Milo ca să-l nimicească pe Abimelek!“.
21 Apoi Iotam a fugit, a scăpat și s-a dus la Beer. Și a locuit acolo, departe de fața lui Abimelek, fratele său.
Dumnezeu pune capăt răutății lui Abimelek
22 Abimelek domnea peste Israel de trei ani. 23 Dumnezeu a trimis un duh rău între Abimelek și locuitorii Șechemului și, astfel, locuitorii Șechemului l-au trădat pe Abimelek, 24 pentru ca violența comisă față de cei șaptezeci de fii ai lui Ierub-Baal să fie răzbunată, iar sângele lor să fie astfel asupra fratelui lor Abimelek, care i-a ucis, precum și asupra locuitorilor Șechemului, care l-au ajutat pe acesta să-și ucidă frații. 25 Locuitorii Șechemului au pus la pândă pe vârfurile munților niște oameni care-i jefuiau pe drumeții ce treceau pe lângă ei. Abimelek a fost înștiințat de lucrul acesta.
26 Gaal, fiul lui Ebed, a venit împreună cu frații lui și a trecut în Șechem. Locuitorii Șechemului s-au încrezut în el. 27 El și oamenii lui au ieșit la câmp, le-au cules viile, au stors strugurii, apoi au dat un ospăț. Ei au intrat în templul zeului lor, au mâncat, au băut și l-au blestemat pe Abimelek. 28 Gaal, fiul lui Ebed, zicea: „Cine este Abimelek și cine este Șechem ca să-i slujim? Nu este el fiul lui Ierub-Baal și nu este Zebul supraveghetorul lui? Este mai bine să slujiți oamenilor lui Hamor, tatăl lui Șechem. De ce să-i slujim lui Abimelek ? 29 Ah, dacă ar pune cineva poporul acesta în mâna mea! L-aș răsturna pe Abimelek!“. Iar despre Abimelek zicea: „Înmulțește-ți armata și ieși!“.
30 Zebul, conducătorul cetății, a auzit cuvintele lui Gaal, fiul lui Ebed, și s-a mâniat. 31 A trimis pe ascuns niște mesageri la Abimelek, zicând: „Iată că Gaal, fiul lui Ebed, împreună cu frații săi au venit la Șechem și răscoală cetatea împotriva ta. 32 Ridică-te noaptea împreună cu poporul care este cu tine și stai la pândă în câmp. 33 Apoi să te scoli dimineața devreme, înainte de răsăritul soarelui, și să te năpustești asupra cetății. Iată că Gaal și poporul care este cu el vor ieși împotriva ta. Să le faci după cum vei putea“.
34 Abimelek și tot poporul care era cu el s-au ridicat noaptea și s-au pus la pândă în patru cete lângă Șechem. 35 Când Gaal, fiul lui Ebed, a ieșit și a stat la intrarea porții cetății, Abimelek și poporul care era cu el au ieșit din ascunzătoare.
36 Când a văzut poporul, Gaal i-a zis lui Zebul:
‒ Iată un popor care coboară dinspre vârfurile munților.
Zebul i-a răspuns:
‒ Ceea ce vezi este umbra munților, nu oameni.
37 Însă Gaal a zis din nou:
‒ Iată, chiar este un popor care vine în jos dinspre centrul țării, iar o ceată vine pe drumul dinspre Stejarul prezicătorilor.
38 Atunci Zebul i-a zis:
‒ Unde îți este acum curajul cu care ziceai: „Cine este Abimelek ca să-i slujim?“. Oare nu este acesta poporul pe care l-ai disprețuit? Ieși acum și luptă-te cu el!
39 Gaal a ieșit în fruntea locuitorilor Șechemului și s-a luptat cu Abimelek. 40 Abimelek l-a urmărit, dar acesta a reușit să fugă dinaintea lui. Mulți au căzut răpuși până spre intrarea porții. 41 Apoi Abimelek a rămas în Aruma, iar Zebul i-a alungat pe Gaal și pe frații lui, astfel că n-au mai rămas în Șechem.
42 A doua zi, când poporul a ieșit la câmp, Abimelek a fost înștiințat de lucrul acesta. 43 Și-a luat oamenii, i-a împărțit în trei cete și au stat la pândă în câmp. După ce s-a uitat și a văzut că poporul ieșise din cetate, s-a ridicat împotriva lui și l-a atacat. 44 Abimelek și cetele care erau cu el, au înaintat până la intrarea porții cetății. Două din cete s-au năpustit asupra tuturor celor ce erau în câmp și i-au ucis. 45 Abimelek s-a luptat împotriva cetății toată ziua aceea. După ce a cucerit-o, a ucis poporul care era în ea, a dărâmat cetatea și a împrăștiat sare peste ea.
46 Când au auzit acest lucru, toți locuitorii turnului Șechemului au intrat într-un refugiu din templul lui El-Berit. 47 Abimelek a fost înștiințat că toți locuitorii turnului Șechemului s-au adăpostit acolo. 48 Abimelek și tot poporul care era cu el s-au urcat pe muntele Țalmon. A luat în mână un topor, a tăiat o creangă din copac și a pus-o pe umăr. Apoi le-a zis oamenilor care erau cu el: „Ați văzut ce am făcut eu; faceți și voi la fel!“. 49 Fiecare bărbat din popor a tăiat câte o creangă și l-a urmat pe Abimelek. Au aruncat crengile acelea peste refugiu și i-au dat foc atât lui, cât și oamenilor dinăuntru. Așa au murit toți oamenii din turnul Șechemului, aproape o mie de bărbați și femei.
50 După aceea, Abimelek a înaintat împotriva Tebețului, l-a asediat și l-a cucerit. 51 În mijlocul cetății era un turn fortificat. Locuitorii cetății, bărbați și femei, fugiseră acolo, se încuiaseră înăuntru și se urcaseră pe acoperișul turnului. 52 Abimelek a ajuns până la turn și l-a asediat. Când s-a apropiat de ușa turnului ca să-i dea foc, 53 o femeie a aruncat de pe zid piatra de sus a unei mori, care a căzut pe capul lui Abimelek și i-a crăpat craniul. 54 Atunci el l-a chemat repede pe cel care-i purta armele și i-a zis: „Scoate-ți sabia și omoară-mă, ca nu cumva să se zică despre mine: «L-a ucis o femeie»“. Slujitorul său l-a străpuns, și el a murit. 55 Când oamenii lui Israel au văzut că Abimelek a murit, au plecat fiecare la casele lor.
56 Astfel, Dumnezeu a întors asupra lui Abimelek răul pe care acesta îl făcuse tatălui său atunci când și-a ucis cei șaptezeci de frați. 57 Și tot răul făcut de oamenii Șechemului, Dumnezeu l-a întors asupra capului lor. În acest fel a venit asupra lor blestemul lui Iotam, fiul lui Ierub-Baal.