Nunta din Cana
1 A treia zi s‑a făcut o nuntă în Cana Galileei, și mama lui Isus era acolo. 2 La nuntă a fost chemat și Isus cu ucenicii Săi. 3 Și, fiindcă se terminase vinul, mama lui Isus I‑a zis: „Nu mai au vin.” 4 Isus i‑a răspuns: „Ce am Eu a face cu tine, femeie ? Nu Mi‑a venit încă ceasul .” 5 Mama Lui le‑a zis slujitorilor: „Să faceți orice vă va spune!” 6 Erau acolo șase vase pentru apă, din piatră, puse după obiceiul de curățire al iudeilor; fiecare cuprindea câte două sau trei vedre . 7 Isus le‑a zis: „Umpleți vasele cu apă!” Și le‑au umplut până sus. 8 „Scoateți acum” , le‑a zis El, „și duceți-i nunului !” Și i‑au dus. 9 Când a gustat nunul apa făcută vin (căci nu știa de unde este, dar slujitorii care scoseseră apa știau), l‑a chemat pe mire 10 și i‑a zis: „Orice om pune la masă întâi vinul cel bun; și, când nuntașii au băut bine, îl pune pe cel mai puțin bun; dar tu ai păstrat vinul cel bun până acum.” 11 Acest început al semnelor l‑a făcut Isus în Cana Galileei. El Și‑a arătat slava, și ucenicii Săi au crezut în El. 12 După aceea, S‑a coborât la Capernaum, împreună cu mama, frații și ucenicii Săi; dar n‑au rămas multe zile acolo.
Izgonirea vânzătorilor din Templu
(Matei 21:12‑13. Marcu 11:15‑17. Luca 19:45‑46)13 Paștele iudeilor era aproape, și Isus S‑a suit la Ierusalim. 14 În Templu i‑a găsit pe cei ce vindeau vite, oi și porumbei și pe schimbătorii de bani stând jos. 15 A făcut un bici de funii și i‑a alungat pe toți din Templu, precum și oile și vitele; iar schimbătorilor le‑a risipit pe jos banii și le‑a răsturnat mesele. 16 Și celor ce vindeau porumbei le‑a zis: „Luați acestea de aici și nu faceți din Casa Tatălui Meu o casă de negustorie!” 17 Ucenicii Săi și‑au adus aminte că este scris: Râvna pentru casa Ta Mă mistuie. 18 Iudeii au luat cuvântul și I‑au zis: „Prin ce semn ne arăți că ai dreptul să faci aceste lucruri?” 19 Drept răspuns, Isus le‑a zis: „Dărâmați templul acesta, și în trei zile îl voi ridica!” 20 Iudeii au zis: „De patruzeci și șase de ani se tot zidește Templul acesta, și tu îl vei ridica în trei zile?” 21 Dar El vorbea despre templul trupului Său. 22 De aceea, când a înviat din morți, ucenicii Săi și‑au adus aminte că spusese vorba aceasta; și au crezut Scriptura și cuvântul pe care‑l spusese Isus.
Isus și cei ce cred în Numele Lui
23 Pe când era Isus în Ierusalim, la sărbătoarea Paștelui, mulți au crezut în Numele Lui, căci vedeau semnele pe care le făcea. 24 Dar Isus nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoștea pe toți. 25 Și n‑avea nevoie să‑I facă cineva mărturisiri despre vreun om, fiindcă El Însuși știa ce este în om.
Apa preschimbată în vin
1 A treia zi s-a făcut o nuntă în Cana Galileei. Mama lui Isus era acolo. 2 La nuntă fuseseră chemați și Isus cu ucenicii Săi.
3 Când s-a terminat vinul, mama lui Isus I-a zis:
‒ Nu mai au vin!
4 Isus i-a răspuns:
‒ Femeie, de ce Mă implici pe Mine în lucrul acesta? Nu Mi-a sosit încă ceasul!
5 Mama Lui le-a zis slujitorilor: „Faceți orice vă va spune!“. 6 Erau acolo șase vase de piatră, după obiceiul de curățire al iudeilor, în fiecare încăpând două sau trei măsuri. 7 Isus le-a zis: „Umpleți vasele cu apă!“. Și ei le-au umplut până sus. 8 Atunci El le-a zis: „Acum scoateți din ele și duceți-i mai-marelui ospățului!“. Și ei i-au dus. 9 Mai-marele ospățului a gustat apa care fusese făcută vin (el nu știa de unde este, însă slujitorii care au scos apa știau), l-a chemat pe mire 10 și i-a zis: „Orice om pune mai întâi la masă vinul cel bun, apoi, după ce oaspeții au băut mult, îl pune pe cel mai puțin bun. Tu însă ai ținut vinul cel bun până acum!“.
11 Acest început al semnelor înfăptuite de Isus a avut loc în Cana Galileei. El Și-a arătat astfel gloria, iar ucenicii Lui au crezut în El.
12 După aceea, S-a dus în Capernaum împreună cu mama, frații și ucenicii Lui, dar acolo n-au rămas multe zile.
Isus alungă comercianții din Templu
(Mt. 21:12-13Mc. 11:15-17Lc. 19:45-46)13 Paștele iudeilor era aproape, astfel că Isus S-a dus la Ierusalim. 14 El i-a găsit în Templu pe cei care vindeau boi, oi și porumbei și pe schimbătorii de bani stând jos la mesele lor . 15 A făcut un bici din frânghii și i-a scos pe toți afară din Templu, împreună cu oile și boii lor. A împrăștiat monedele schimbătorilor de bani și le-a răsturnat mesele, 16 iar celor ce vindeau porumbei le-a zis: „Ridicați acestea de aici! Nu faceți din Casa Tatălui Meu o casă pentru comerț!“. 17 Ucenicii Lui și-au amintit că este scris: „Zelul pentru Casa Ta Mă va mistui“ .
18 Atunci iudeii au răspuns și I-au zis:
‒ Prin ce semn ne arăți că ai dreptul să faci acestea?
19 Isus a răspuns și le-a zis:
‒ Dărâmați acest Templu, și în trei zile îl voi ridica!
20 Iudeii I-au zis:
‒ De patruzeci și șase de ani se construiește Templul acesta, și Tu îl vei ridica în trei zile?
21 Dar El vorbea despre Templul trupului Său. 22 Atunci când El a fost înviat dintre cei morți, ucenicii Lui și-au amintit că spusese aceste vorbe și au crezut Scriptura și cuvântul pe care-l spusese Isus.
23 Pe când era în Ierusalim, în timpul Sărbătorii Paștelui, mulți au crezut în Numele Lui, văzând semnele pe care le făcea. 24 Dar Isus nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoștea pe toți 25 și nu avea nevoie să-I mărturisească cineva despre vreun om, fiindcă El Însuși știa ce este în om.