Țara seminției lui Iuda
1 Partea căzută prin sorți seminției fiilor lui Iuda, după clanurile lor, se întindea spre hotarul Edomului până la pustiul Țin, spre Neghev, în vecinătatea Temanului. 2 Hotarul lor de miazăzi pornea de la capătul Mării Sărate, de la golful dinspre miazăzi, 3 mergea spre miazăzi de Suișul Scorpionilor, trecea prin Țin și se suia la miazăzi de Cadeș‑Barnea. De acolo trecea mai departe prin Hețron, suia spre Adar și se întorcea spre Carcaa, 4 trecea apoi prin Ațmon , mergea până la Valea Egiptului și ieșea la mare. Acesta era hotarul de miazăzi.
5 Hotarul de răsărit era Marea Sărată, până la vărsarea Iordanului.
Hotarul de miazănoapte pornea de la golful Mării Sărate în care se varsă Iordanul, 6 suia spre Bet‑Hogla , trecea pe la miazănoapte de Bet‑Arava și se ridica până la Piatra lui Bohan , fiul lui Ruben. 7 Se suia apoi spre Debir, de la valea Acor , și se îndrepta spre miazănoapte spre Ghilgal, care este în fața suișului Adumim, la miazăzi de vale. Hotarul trecea pe lângă apele En‑Șemeș și mergea până la En‑Roghel, 8 iar de acolo trecea prin valea Ben‑Hinom , pe la miazăzi de dealul iebusiților (adică al Ierusalimului), apoi urca până în vârful muntelui, care este în dreptul văii Hinom, la apus, și la capătul văii Refaim , la miazănoapte. 9 Din vârful muntelui, hotarul se întorcea până la izvorul apelor Neftoah, mergea spre cetățile de pe muntele Efron și trecea prin Baala (adică Chiriat‑Iearim ). 10 Din Baala se întorcea la apus, spre muntele Seir , străbătea coasta dinspre miazănoapte a muntelui Iearim (care este Chesalonul), se cobora la Bet‑Șemeș și trecea prin Timna . 11 Apoi, hotarul ducea spre partea de miazănoapte a Ecronului , se întorcea spre Șicron, trecea prin muntele Baala, ajungea până la Iavneel și ieșea la mare.
12 Hotarul de apus era Marea cea Mare și țărmul ei. Acestea au fost, de jur împrejur, hotarele fiilor lui Iuda, după clanurile lor.
Caleb cucerește Hebronul și Debirul
13 Lui Caleb , fiul lui Iefune, i‑au dat o parte în mijlocul fiilor lui Iuda, cum îi poruncise lui Iosua DOMNUL; i‑au dat Chiriat‑Arba, adică Hebronul. (Arba era tatăl lui Anac.) 14 Caleb i‑a izgonit de acolo pe cei trei fii ai lui Anac: Șeșai , Ahiman și Talmai, fiii lui Anac.
15 De acolo s‑a suit împotriva locuitorilor Debirului. (Debirul se numea mai înainte Chiriat‑Sefer). 16 Caleb a zis: „Celui ce va bate cetatea Chiriat‑Sefer și o va cuceri i‑o voi da de soție pe fiică‑mea Acsa.” 17 Otniel , fiul lui Chenaz, fratele lui Caleb, a cucerit‑o; și Caleb i‑a dat‑o de soție pe fiica sa Acsa. 18 După ce s‑a mutat ea la el, s‑au vorbit să ceară de la tatăl ei un ogor. Ea a descălecat de pe măgar, și Caleb i‑a zis: „Ce vrei?” 19 Ea a răspuns: „Dă‑mi o binecuvântare , căci mi‑ai dat pământ în Neghev; dă‑mi și niște izvoare de apă!” Atunci, el i‑a dat izvoarele de sus și izvoarele de jos.
Cetățile țării lui Iuda
20 Aceasta este moștenirea fiilor lui Iuda, după clanurile lor. 21 Cetățile așezate în Neghev, la marginea cea mai îndepărtată a seminției fiilor lui Iuda, spre hotarul Edomului, erau:
Cavțeelul, Ederul, Iagurul, 22 China, Dimona, Adada , 23 Chedeșul, Hațorul, Itnanul , 24 Ziful, Telemul, Baalotul, 25 Hațor‑Hadata, Cheriot‑Hețronul (adică Hațor), 26 Amamul, Șema, Molada, 27 Hațar‑Gada, Heșmonul, Bet‑Paletul, 28 Hațar‑Șualul, Beer‑Șeba și Biziotia , 29 Baala , Iimul, Ețemul, 30 El‑Toladul, Chesilul, Horma, 31 Țiclagul , Madmana, Sansana, 32 Levaotul, Șilhimul , Ainul, Rimonul – cu totul, douăzeci și nouă de cetăți, cu satele lor.33 În Șefela: Eștaolul , Țora, Așna, 34 Zanoahul, En‑Ganimul, Tapuahul, Enamul, 35 Iarmutul, Adulamul, Socoul, Azeca, 36 Șaaraimul, Aditaimul, Ghedera (sau Ghederotaim) – paisprezece cetăți și satele lor.37 Țenanul, Hadașa, Migdal‑Gadul, 38 Dilanul, Mițpeul, Iocteelul , 39 Lachișul, Boțcatul, Eglonul, 40 Cabonul, Lahmasul, Chitlișul, 41 Ghederotul, Bet‑Dagonul, Naama și Macheda – șaisprezece cetăți și satele lor.42 Libna, Eterul, Așanul, 43 Iiftahul, Așna, Nețivul, 44 Cheila, Aczivul și Mareșa – nouă cetăți și satele lor.45 Ecronul, cu cetățile și satele lui; 46 de la Ecron spre apus, toate cetățile de lângă Așdod și satele lor; 47 Așdodul, cu cetățile și satele lui; Gaza, cu cetățile și satele ei, până la Valea Egiptului și la Marea cea Mare, care slujește ca hotar.48 În munte: Șamirul, Iatirul, Socoul, 49 Dana, Chiriat‑Sana (adică Debir), 50 Anavul, Eștemoul, Animul, 51 Goșenul , Holonul și Ghiloul – unsprezece cetăți și satele lor.52 Aravul, Duma , Eșanul, 53 Ianumul, Bet‑Tapuahul, Afeca, 54 Humta, Chiriat‑Arba (adică Hebron) și Țiorul – nouă cetăți și satele lor.55 Maonul, Carmelul, Ziful, Iuta, 56 Izreelul, Iocdeamul , Zanoahul, 57 Cainul, Ghibea și Timna – zece cetăți și satele lor.58 Halhulul, Bet‑Țurul, Ghedorul, 59 Maaratul, Bet‑Anotul și Elteconul – șase cetăți și satele lor. 60 Chiriat‑Baalul (adică Chiriat‑Iearim) și Raba – două cetăți și satele lor.61 În pustiu: Bet‑Arava, Midinul, Sehaha, 62 Nivșanul, Ir‑Hamelahul și En‑Ghediul – șase cetăți și satele lor.63 Dar pe iebusiții care locuiau la Ierusalim fiii lui Iuda nu i‑au putut izgoni; și iebusiții au locuit cu fiii lui Iuda la Ierusalim până în ziua de azi.
Teritoriul moștenit de seminția lui Iuda
(Jud. 1:11-15)1 Teritoriul seminției fiilor lui Iuda, potrivit clanurilor lor, se întindea spre granița cu Edomul în sud, spre marginea de sud a deșertului Țin.2 Granița lor de sud începea de la marginea Mării Sărate, de la golful din sud, 3 continua prin sudul Înălțimii Scorpionului, traversa deșertul Țin și urca la sud de Kadeș-Barnea, după care traversa Hețronul și urca spre Adar, întorcându-se pe la Karka. 4 Traversa apoi Ațmon, atingea Râul Egiptului și ieșea la marginea mării. Aceasta era granița lor de sud.5 Granița de est era Marea Sărată până la gura de vărsare a Iordanului.Granița de nord începea de la gura de vărsare a Iordanului în Marea Sărată, 6 urca spre Bet-Hogla, traversa pe la nord de Bet-Araba, trecea pe la Piatra lui Bohan, fiul lui Ruben, 7 urca spre Debir prin Valea Acor, se întorcea spre nord înspre Ghilgal, în dreptul Înălțimii Adumim, care era la sud de pârâu, trecea apoi pe la apele En-Șemeșului și ieșea la En-Roghel. 8 Urca prin Valea Ben-Hinom, la marginea de sud a Iebusului (Ierusalimul), urca spre vârful muntelui care era în partea de vest a Văii Hinom, la marginea de nord a Văii Refaim. 9 Apoi, din vârful muntelui, granița se întindea către izvorul apelor Neftoahului, atingea cetățile muntelui Efron și continua până la Baala (Chiriat-Iearim). 10 Din Baala se întorcea spre vest, înspre muntele Seir, trecea peste versantul nordic al muntelui Iearim (Chesalon), cobora pe la Bet-Șemeș, trecea prin Timna 11 și peste versantul nordic al Ekronului, continua către Șikron, traversa muntele Baala, atingea Iabneelul și ajungea la mare.12 Granița de vest era țărmul Mării cea Mare.
Aceasta era granița fiilor lui Iuda, de jur împrejur, potrivit clanurilor lor.
Cetățile descendenților lui Iuda
13 Lui Caleb, fiul lui Iefune, i s-a dat un teritoriu care era în mijlocul fiilor lui Iuda, potrivit celor spuse de Domnul lui Iosua, și anume Chiriat-Arba (Hebron) – Arba fusese tatăl lui Anac. 14 Caleb i-a alungat de acolo pe cei trei urmași ai lui Anac: pe Șeșai, pe Ahiman și pe Talmai, urmașii lui Anac. 15 De acolo, a mărșăluit împotriva locuitorilor Debirului (denumirea anterioară a Debirului a fost Chiriat-Sefer).
16 Caleb a zis: „Aceluia care va ataca și va cuceri Chiriat-Seferul îi voi da de soție pe fata mea Acsa!“. 17 Otniel, fiul lui Chenaz și fratele lui Caleb, a cucerit cetatea, iar Caleb i-a dat-o de soție pe fata lui, Acsa. 18 Odată, venind la Otniel, Acsa l-a îndemnat să-i ceară tatălui ei un teren. Când ea s-a dat jos de pe măgar, Caleb a întrebat-o:
‒ Ce dorești?
19 Ea i-a răspuns:
‒ Dă-mi o binecuvântare, căci mi-ai dat un teritoriu în Neghev. Dăruiește-mi și izvoare de ape!
Și, astfel, Caleb i-a dat izvoarele de sus și izvoarele de jos.
20 Iată care este moștenirea seminției fiilor lui Iuda, potrivit clanurilor lor:
21 cetățile care erau în Neghev, la marginea teritoriului seminției fiilor lui Iuda, înspre granița cu Edomul:
Kabțeel, Eder, Iagur, 22 China, Dimona, Adada, 23 Kedeș, Hațor, Itnan, 24 Zif, Telem, Bealot, 25 Hațor-Hadata, Cheriot-Hețron (Hațor), 26 Amam, Șema, Molada, 27 Hațar-Gada, Heșmon, Bet-Pelet, 28 Hațar-Șual, Beer-Șeba, Biziotia, 29 Baala, Iyim, Ețem, 30 Eltolad, Chesil, Horma, 31 Țiklag, Madmana, Sansana, 32 Lebaot, Șilhim, Ayin și Rimon – în total douăzeci și nouă de cetăți cu satele dimprejurul lor.
33 Cetățile care erau în zona deluroasă:Eștaol, Țora, Așna, 34 Zanoah, En-Ganim, Tapuah, Enam, 35 Iarmut, Adulam, Soco, Azeka, 36 Șaaraim, Aditaim, Ghedera și Ghederotaim – paisprezece cetăți cu satele dimprejurul lor.
37 Țenan, Hadașa, Migdal-Gad, 38 Dilan, Mițpa, Iokteel, 39 Lachiș, Boțkat, Eglon, 40 Kabon, Lahmas, Chitliș, 41 Ghederot, Bet-Dagon, Naama și Makkeda – șaisprezece cetăți cu satele dimprejurul lor.
42 Libna, Eter, Așan, 43 Iefta, Așna, Nețib, 44 Cheila, Aczib, Mareșa – nouă cetăți cu satele dimprejurul lor.
45 Ekron cu cetățile și satele dimprejurul lor, 46 de la Ekron înspre mare, toate așezările din apropierea Așdodului și satele dimprejurul lor, 47 Așdod cu cetățile și satele dimprejurul lor, Gaza cu cetățile și satele dimprejurul lor, până la Râul Egiptului și până la țărmul Mării cea Mare.
48 Cetățile care erau în zona muntoasă:Șamir, Iatir, Soco, 49 Dana, Chiriat-Sana (Debir), 50 Anab, Eștemo, Anim, 51 Goșen, Holon și Ghilo – unsprezece cetăți cu satele dimprejurul lor.
52 Arab, Duma, Eșan, 53 Ianim, Bet-Tapuah, Afeka, 54 Humta, Chiriat-Arba (adică Hebronul) și Țior – nouă cetăți cu satele dimprejurul lor.
55 Maon, Carmel, Zif, Iuta, 56 Izreel, Iokdeam, Zanoah, 57 Cain, Ghiva și Timna – zece cetăți cu satele dimprejurul lor.
58 Halhul, Bet-Țur, Ghedor, 59 Maarat, Bet-Anot și Eltekon – șase cetăți cu satele dimprejurul lor.
60 Chiriat-Baal (adică Chiriat-Iearim) și Raba – două cetăți cu satele dimprejurul lor.
61 Cetățile care erau în deșert:Bet-Araba, Midin, Sehaha, 62 Nibșan, Ir-Hammelah și En-Ghedi – șase cetăți cu satele dimprejurul lor.
63 Fiii lui Iuda nu i-au putut alunga pe iebusiții care locuiau în Ierusalim și, prin urmare, iebusiții au locuit la Ierusalim împreună cu fiii lui Iuda, până în ziua aceasta.