Partea lui Simeon
1 Al doilea sorț care a ieșit a fost pentru Simeon, pentru seminția fiilor lui Simeon, după clanurile lor. Moștenirea lor era în mijlocul moștenirii fiilor lui Iuda. 2 Ei au avut în moștenirea lor: Beer‑Șeba, Șeba , Molada, 3 Hațar‑Șualul, Bala, Ețemul, 4 Eltoladul, Betulul, Horma, 5 Țiclagul, Bet‑Marcavotul, Hațar‑Susa, 6 Bet‑Levaotul și Șaruhenul – treisprezece cetăți și satele lor; 7 Ainul, Rimonul, Eterul și Așanul – patru cetăți și satele lor – 8 și toate satele din împrejurimile acestor cetăți până la Baalat‑Beer (care este Rama de miazăzi). Aceasta este moștenirea seminției fiilor lui Simeon, după clanurile lor. 9 Moștenirea fiilor lui Simeon a fost luată din teritoriul fiilor lui Iuda, pentru că partea fiilor lui Iuda era prea mare pentru ei. Așa că fiii lui Simeon au primit parte în moștenirea acestora.
Partea lui Zabulon
10 Al treilea sorț care a ieșit a fost pentru fiii lui Zabulon, după clanurile lor. Hotarul lor se întindea până la Sarid. 11 La apus, se suia spre Marala și atingea Dabeșet și valea care este înaintea cetății Iocneam . 12 Din Sarid se îndrepta înainte, spre răsăritul soarelui, până la hotarul Chislot‑Taborului, ieșea la Dabrat și urca până la Iafia. 13 De acolo mergea mai departe spre răsărit, la Gat‑Hefer, la Et‑Cațin, ieșea la Rimon și venea până la Neea. 14 Se întorcea apoi spre miazănoapte, spre Hanaton, și ieșea la valea Iiftah‑El. 15 Cuprindea Catatul, Nahalalul , Șimronul, Idala și Bet‑Lehemul – douăsprezece cetăți și satele lor. 16 Aceasta este moștenirea fiilor lui Zabulon, după clanurile lor: cetățile acestea și satele lor.
Partea lui Isahar
17 Al patrulea sorț a ieșit pentru Isahar, pentru fiii lui Isahar, după clanurile lor. 18 Hotarul lor trecea prin Izreel, Chesulot, Sunem, 19 Hafaraim, Șion, Anaharat, 20 Rabit , Chișion, Eveț, 21 Remet , En‑Ganim, En‑Hada și Bet‑Pațeț, 22 atingea Taborul, Șahațima, Bet‑Șemeșul și ieșea la Iordan – șaisprezece cetăți și satele lor. 23 Aceasta este moștenirea seminției fiilor lui Isahar, după clanurile lor: cetățile acestea și satele lor.
Partea lui Așer
24 Al cincilea sorț a ieșit pentru seminția fiilor lui Așer, după clanurile lor. 25 Hotarul lor trecea prin Helcat, Hali, Beten, Acșaf, 26 Alamelec, Amad și Mișal, atingea, spre apus, Carmelul și Șihor‑Libnatul, 27 apoi se întorcea spre răsărit la Bet‑Dagon, atingea ținutul lui Zabulon și valea Iiftah‑El la miazănoapte de Bet‑Emec și Neiel și ieșea spre Cabul, la stânga, 28 și spre Evron , Rehob, Hamon și Cana, până la Sidonul cel mare. 29 Se întorcea apoi spre Rama, până la cetatea întărită a Tirului, și spre Hosa și ieșea la mare spre Mahlav , Acziv , 30 Uma, Afec și Rehob – douăzeci și două de cetăți și satele lor. 31 Aceasta este moștenirea seminției fiilor lui Așer, după clanurile lor: cetățile acestea și satele lor.
Partea lui Neftali
32 Al șaselea sorț a ieșit pentru fiii lui Neftali, după clanurile lor. 33 Hotarul lor se întindea de la Helef, stejarul din Țaananim, Adami‑Necheb și Iavneel până la Lacum și ieșea la Iordan. 34 Se întorcea spre apus la Aznot‑Tabor și de acolo mergea înainte la Hucoc, atingea ținutul lui Zabulon înspre miazăzi, al lui Așer înspre apus, iar la răsărit era Iordanul . 35 Cetățile întărite erau: Țidim, Țer, Hamat, Racat, Chineret, 36 Adama, Rama, Hațor, 37 Chedeș, Edrei, En‑Hațor, 38 Iiron, Migdal‑El, Horem, Bet‑Anat și Bet‑Șemeș – nouăsprezece cetăți și satele lor. 39 Aceasta este moștenirea seminției fiilor lui Neftali, după clanurile lor: cetățile acestea și satele lor.
Partea lui Dan
40 Al șaptelea sorț a ieșit pentru seminția fiilor lui Dan, după clanurile lor. 41 Hotarul moștenirii lor cuprindea Țora, Eștaolul, Ir‑Șemeșul, 42 Șaalabinul , Aialonul, Iitla, 43 Elonul spre Timna, Ecronul, 44 Eltecheul, Ghibetonul, Baalatul, 45 Iehudul, Bene‑Beracul, Gat‑Rimonul, 46 Me‑Iarconul și Raconul, cu hotarul care este față în față cu Iafo. 47 (Fiindcă ținutul fiilor lui Dan n‑a intrat în stăpânirea lor, fiii lui Dan s‑au suit și au luptat împotriva cetății Leșem ; au cucerit‑o, au trecut‑o prin ascuțișul sabiei, au luat‑o în stăpânire, s‑au așezat în ea și au numit‑o Dan , după numele strămoșului lor, Dan.) 48 Aceasta era moștenirea seminției fiilor lui Dan, după clanurile lor: cetățile acestea și satele lor.
Partea lui Iosua
49 După ce au terminat de împărțit țara după hotarele ei, fiii lui Israel i‑au dat lui Iosua, fiul lui Nun, o moștenire în mijlocul lor. 50 După porunca DOMNULUI, i‑au dat cetatea pe care o cerea el: Timnat‑Serah , în ținutul muntos al lui Efraim. El a rezidit cetatea și s‑a așezat acolo.
51 Acestea sunt moștenirile pe care le‑au împărțit preotul Eleazar, Iosua, fiul lui Nun, și căpeteniile de familie ale semințiilor fiilor lui Israel prin sorți înaintea DOMNULUI, la Șilo , la intrarea în Cortul Întâlnirii. Astfel au terminat ei de împărțit pământul țării.
Teritoriul moștenit de Simeon
(1 Cron. 4:28-33)1 A doua parte a revenit lui Simeon, adică seminției fiilor lui Simeon, potrivit clanurilor lor, moștenirea acestora fiind în mijlocul moștenirii fiilor lui Iuda. 2 Moștenirea lor cuprindea:Beer-Șeba, Șeba, Molada, 3 Hațar-Șual, Bala, Ețem, 4 Eltolad, Betul, Horma, 5 Țiklag, Bet-Marcabot, Hațar-Susa, 6 Bet-Lebaot și Șaruhen – treisprezece cetăți cu satele dimprejurul lor .7 Ayin, Rimon, Eter și Așan – patru cetăți cu satele dimprejur , 8 precum și toate satele din jurul acestor cetăți până la Baalat-Beer sau Ramat-Neghev.Aceasta era moștenirea seminției urmașilor lui Simeon, potrivit clanurilor lor. 9 Moștenirea fiilor lui Simeon a fost luată din teritoriul fiilor lui Iuda, pentru că teritoriul fiilor lui Iuda era prea mare pentru ei. Așadar, fiii lui Simeon și-au primit moștenirea în mijlocul moștenirii acestora.Teritoriul moștenit de Zabulon
10 A treia parte a revenit urmașilor lui Zabulon, potrivit clanurilor lor.Granița moștenirii lor se întindea până la Sarid, 11 urca spre vest către Marala, atingând Dabeșet și pârâul care este în fața Iokneamului. 12 Din Sarid se întorcea spre est, spre răsăritul soarelui, până la granița Chislot-Taborului, ieșind la Dabrat și urcând spre Iafia. 13 De aici, traversa spre est către Gat-Hefer și Et-Kațin, ieșea la Rimon și se întorcea către Nea, 14 după care se întorcea spre nord, către Hanaton, mergând apoi până la Valea Iftahel.15 Cuprindea douăsprezece cetăți cu satele dimprejur, printre care erau: Katat, Nahalal, Șimron, Idala și Betleem.16 Aceasta era moștenirea urmașilor lui Zabulon, potrivit clanurilor lor și acestea erau cetățile lor cu satele dimprejur .Teritoriul moștenit de Isahar
17 A patra parte a revenit urmașilor lui Isahar, potrivit clanurilor lor. 18 Teritoriul lor cuprindea:Izreel, Chesulot, Șunem, 19 Hafaraim, Șion, Anaharat, 20 Rabit, Kișion, Ebeț, 21 Remet, En-Ganim, En-Hada și Bet-Pațeț.22 Granița atingea apoi Taborul, Șahațuma și Bet-Șemeș, ieșind la Iordan.În total erau șaisprezece cetăți cu satele dimprejurul lor.23 Aceasta era moștenirea seminției urmașilor lui Isahar, potrivit clanurilor lor, ținând cont de cetățile și satele dimprejurul acestora .Teritoriul moștenit de Așer
24 A cincea parte a revenit seminției urmașilor lui Așer, potrivit clanurilor lor. 25 Teritoriul lor cuprindea:Helkat, Hali, Beten, Acșaf, 26 Ala-Melek, Amad și Mișal. În partea de vest atingea Carmelul și Șihor-Libnatul, 27 iar în partea de est se întorcea către Bet-Dagon, atingea Zabulon și Valea Iftahel la nord de Bet-Emek și Neiel, ieșind la nord spre Cabul și spre 28 Abdon, Rehob, Hamon și Kana, până la Sidonul cel Mare. 29 Se întorcea apoi către granița cu Rama până la cetatea fortăreței Tyrului și către Hosa, după care atingea țărmul mării în regiunea Aczib. 30 Mai cuprindea și Uma, Afek și Rehob –în total douăzeci și două de cetăți cu satele dimprejurul lor.31 Cetățile acestea, împreună cu satele dimprejurul lor, erau moștenirea seminției urmașilor lui Așer, potrivit clanurilor lor.Teritoriul moștenit de Neftali
32 A șasea parte a revenit urmașilor lui Neftali, potrivit clanurilor lor.33 Granița lor începea de la Helef și de la stejarul din Țaananim, trecea pe la Adami-Necheb și Iabneel până la Lakum și ieșea la Iordan, 34 după care se întorcea spre vest prin Aznot-Tabor. De aici continua către Hukok, atingea teritoriul lui Zabulon în sud, pe cel al lui Așer la vest, și de Iuda la Iordan, spre est.35 Cetățile fortificate erau: Țidim, Țer, Hamat, Rakat, Chineret, 36 Adama, Rama, Hațor, 37 Kedeș, Edrei, En-Hațor, 38 Iron, Migdal-El, Horem, Bet-Anat și Bet-Șemeș –nouăsprezece cetăți cu satele dimprejurul lor.39 Cetățile acestea, împreună cu satele dimprejurul lor, erau moștenirea seminției urmașilor lui Neftali, potrivit clanurilor lor.Teritoriul moștenit de Dan
40 A șaptea parte a revenit seminției fiilor lui Dan, potrivit clanurilor lor. 41 Teritoriul moștenirii lor cuprindea:Țora, Eștaol, Ir-Șemeș, 42 Șaalabin, Aialon, Itla, 43 Elon, Timnata, Ekron, 44 Elteke, Ghibeton, Baalat, 45 Iehud, Bene-Berak, Gat-Rimon, 46 Me-Iarkon și Rakon la granița cu Iafo.47 Însă fiii lui Dan n-au reușit să intre în posesia teritoriului lor. Astfel fiii lui Dan s-au dus să lupte împotriva Leșemului. Au atacat cetatea, au capturat-o, au trecut-o prin ascuțișul sabiei și au ocupat-o. Au locuit în ea și au numit-o Dan, după numele tatălui lor, Dan.48 Cetățile acestea, împreună cu satele dimprejurul lor, erau moștenirea seminției fiilor lui Dan, potrivit clanurilor lor.Teritoriul dat spre moștenire lui Iosua
49 După ce au terminat de împărțit țara, potrivit granițelor stabilite, fiii lui Israel i-au dat și lui Iosua, fiul lui Nun, o moștenire printre ei, 50 așa cum poruncise Domnul. I-au dat cetatea pe care el o cerea, adică Timnat-Serah, în muntele lui Efraim. Iosua a construit cetatea din nou și a locuit în ea.51 Acestea sunt teritoriile pe care preotul Elazar, Iosua, fiul lui Nun, și căpeteniile de familie ale semințiilor fiilor lui Israel le-au împărțit ca moștenire prin tragere la sorți, la Șilo, înaintea Domnului, la intrarea Cortului Întâlnirii. Astfel, ei au terminat de împărțit țara.