Urarea
1 Iuda, rob al lui Isus Hristos și fratele lui Iacov, către cei chemați, care sunt iubiți de Dumnezeu Tatăl și păstrați pentru Isus Hristos : 2 îndurarea, pacea și dragostea să vă fie înmulțite!
Judecata cu privire la învățătorii mincinoși
3 Preaiubiților, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea de care avem parte cu toții, m‑am văzut nevoit să vă scriu ca să vă îndemn să luptați pentru credința care le‑a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna. 4 Căci s‑au strecurat printre voi unii oameni care de mult sunt rânduiți pentru osânda aceasta, oameni neevlavioși, care preschimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru și se leapădă de singurul nostru Stăpân și Domn, Isus Hristos.
5 Vreau să vă aduc aminte, măcar că știți toate acestea, că Isus , după ce Și‑a izbăvit mai întâi poporul din țara Egiptului, i‑a nimicit apoi pe cei care n‑au crezut. 6 Pe îngerii care nu și‑au păstrat vrednicia , ci și‑au părăsit locuința, El i‑a păstrat pentru judecata zilei celei mari puși în lanțuri veșnice, în întuneric. 7 Tot astfel, Sodoma și Gomora și cetățile dimprejurul lor, care, la fel ca îngerii aceia, s‑au dedat la desfrâu și au poftit trupul altuia , ne stau înainte ca o pildă, fiindcă au suferit pedeapsa unui foc veșnic.
8 La fel și oamenii aceștia, târâți de visările lor, își pângăresc trupul, nesocotesc stăpânirea și‑i batjocoresc pe cei slăviți . 9 Arhanghelul Mihail , în disputa lui cu Diavolul, când se certau cu privire la trupul lui Moise, n‑a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci a zis: Domnul să te mustre! 10 Aceștia , dimpotrivă, batjocoresc ce nu cunosc; cât despre lucrurile pe care le înțeleg – numai în chip firesc , ca niște animale necuvântătoare tocmai acestea le aduc pierzarea. 11 Vai de ei, căci au apucat‑o pe calea lui Cain! Pentru câștig, s‑au aruncat în rătăcirea lui Balaam! Au pierit în răscoala lui Core! 12 Sunt niște stânci ascunse la agapele voastre, unde se ospătează fără sfială fiindcă le pasă doar de ei înșiși; niște nori fără apă, duși de vânt încoace și încolo; niște pomi tomnatici fără rod, de două ori morți, dezrădăcinați ; 13 niște valuri înfuriate ale mării, care își spumegă rușinile lor; niște stele rătăcitoare, cărora le este păstrată pe vecie bezna de nepătruns .
14 Și pentru ei a profețit Enoh, al șaptelea patriarh de la Adam, când a zis: „Iată, a venit Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi 15 ca să facă judecată împotriva tuturor și să încredințeze orice suflet de toate faptele nelegiuite pe care le‑au făcut în chip nelegiuit acești păcătoși nelegiuiți și de toate cuvintele aspre pe care le‑au rostit împotriva Lui.” 16 Ei sunt niște cârtitori, nemulțumiți cu soarta lor; trăiesc după poftele lor, gura le este plină de vorbe trufașe și se arată părtinitori față de oameni pentru câștig.
Mustrări și îndemnuri
17 Dar voi, preaiubiților, aduceți‑vă aminte de cuvintele vestite mai dinainte de apostolii Domnului nostru Isus Hristos, 18 cum vă spuneau că în vremea din urmă vor fi batjocoritori care vor trăi după poftele lor nelegiuite! 19 Aceștia sunt cei care dau naștere la dezbinări, oameni firești , care n‑au Duhul.
20 Dar voi, preaiubiților, zidiți‑vă sufletește pe credința voastră preasfântă, rugați‑vă prin Duhul Sfânt, 21 țineți‑vă în dragostea lui Dumnezeu și așteptați îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viața veșnică! 22 Fie‑vă milă de cei cuprinși de îndoieli; 23 pe unii căutați să‑i mântuiți smulgându‑i din foc; de alții fie‑vă milă cu frică , urând până și cămașa întinată de trupul lor !
Binecuvântare
24 Iar ale Aceluia care poate să vă păzească de orice cădere și să vă facă să vă înfățișați fără cusur și plini de bucurie înaintea slavei Sale, 25 ale singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, să fie slava, măreția, puterea și autoritatea mai înainte de toți vecii, și acum, și în veci! Amin!
1 Iuda, slujitor al lui Isus Cristos și frate al lui Iacov,

către cei chemați, care sunt iubiți de Dumnezeu Tatăl și păstrați pentru Isus Cristos:

2 Mila, pacea și dragostea să vă fie înmulțite!

Condamnarea învățătorilor falși
3 Preaiubiților, în timp ce doream cu toată ardoarea să vă scriu despre mântuirea de care avem parte împreună, m-am văzut nevoit să vă scriu și să vă încurajez să luptați pentru credința care le-a fost încredințată sfinților o dată pentru totdeauna. 4 Căci s-au strecurat între voi unii oameni, scriși de multă vreme pentru condamnarea aceasta, oameni lipsiți de evlavie, care schimbă harul Dumnezeului nostru în depravare și-L neagă pe singurul nostru Stăpân și Domn, Isus Cristos.
5 Doresc să vă aduc aminte, deși voi știți toate acestea o dată pentru totdeauna, că Domnul Și-a salvat poporul din țara Egiptului, dar la urmă i-a nimicit pe cei care n-au crezut. 6 Iar pe îngerii care nu și-au păstrat poziția de autoritate, ci și-au părăsit propria locuință, El i-a păstrat în lanțuri veșnice, în beznă, pentru ziua cea mare a judecății. 7 Tot astfel, Sodoma și Gomora și cetățile dimprejur, care, la fel ca îngerii aceștia, comiseseră imoralități și se duseseră după un alt fel de trup, sunt arătate acum ca exemplu, suferind pedeapsa unui foc veșnic.
8 Tot așa și oamenii aceștia, ca urmare a viselor lor, pângăresc trupul, resping autoritatea și îi blasfemiază pe cei glorioși. 9 Nici chiar arhanghelul Mihail, când îl înfrunta pe diavol și discuta aprins cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să aducă împotriva lui vreo acuzație blasfemiatoare, ci doar a zis: „Domnul să te mustre!“ . 10 Aceștia însă blasfemiază ceea ce nu cunosc și sunt nimiciți tocmai prin lucrurile pe care le știu din instinct, ca viețuitoarele fără rațiune. 11 Vai de ei! Căci au urmat calea lui Cain. S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam pentru o răsplată și au pierit ca în răzvrătirea lui Core. 12 Ei sunt niște pete de murdărie la mesele voastre de dragoste, ospătându-se fără rușine împreună cu voi, hrănindu-se doar pe ei înșiși. Sunt niște nori fără apă, purtați de vânt, niște pomi tomnatici neroditori, de două ori morți, dezrădăcinați, 13 niște valuri sălbatice ale mării, spumegându-și rușinile, niște stele rătăcitoare, cărora le este păstrată pe vecie bezna întunericului.
14 Și despre aceștia a profețit Enoh, al șaptelea de la Adam, zicând: „Iată, Domnul vine cu zeci de mii de sfinți ai Săi, 15 ca să facă judecată împotriva tuturor și să dovedească vinovat orice suflet pentru toate lucrările lor nelegiuite, pe care le-au săvârșit în lipsa lor de evlavie, și pentru toate cuvintele grele pe care acei păcătoși lipsiți de evlavie le-au rostit împotriva Lui“ . 16 Ei sunt niște oameni nemulțumiți și critici, care trăiesc după poftele lor. Gura lor rostește lăudăroșenii, și lingușesc oamenii pentru propriile foloase.
Îndemnuri pentru cei credincioși
17 Însă voi, preaiubiților, amintiți-vă cuvintele spuse mai dinainte de apostolii Domnului nostru Isus Cristos. 18 Ei vă spuneau că, în vremea din urmă, vor fi batjocoritori care vor trăi potrivit cu propriile lor pofte nelegiuite. 19 Ei sunt aceia care produc dezbinări, sunt stăpâniți de firea pământească și nu au Duhul. 20 Însă voi, preaiubiților, să vă consolidați sufletește pe credința voastră preasfântă și să vă rugați prin Duhul Sfânt. 21 Mențineți-vă pe voi înșivă în dragostea lui Dumnezeu, așteptând mila Domnului nostru Isus Cristos, spre viață veșnică. 22 Aveți milă de cei ce se îndoiesc; 23 pe alții salvați-i, smulgându-i din foc; de alții aveți milă, dar cu teamă, urând până și cămașa pătată de carne.


24 Iar a Celui Ce poate să vă păzească de cădere și să vă facă să stați fără cusur și cu bucurie înaintea gloriei Lui, 25 a singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru prin Isus Cristos, Domnul nostru, a Lui să fie gloria, măreția, puterea și autoritatea, înaintea oricărui veac, acum și pentru toți vecii! Amin.