Trimiterea celor doisprezece
(Matei 10:5‑15. Marcu 6:7‑13)
1 Chemându‑i pe cei doisprezece, Isus le‑a dat autoritate peste toți demonii și putere să vindece boli. 2 I‑a trimis să propovăduiască Împărăția lui Dumnezeu și să‑i vindece pe cei bolnavi. 3 Și le‑a zis: „Să nu luați nimic cu voi pentru drum: nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani; și nici două haine să nu vă luați. 4 În orice casă veți intra, să rămâneți acolo până veți pleca din locul acela. 5 Iar dacă nu vă vor primi, să ieșiți din cetatea aceea și să scuturați praful de pe picioarele voastre, ca mărturie împotriva lor.” 6 Ei au plecat și au mers din sat în sat, propovăduind și făcând vindecări pretutindeni.
Nedumerirea lui Irod cu privire la Isus
(Matei 14:1‑12. Marcu 6:14‑29)
7 Tetrarhul Irod a auzit despre toate cele săvârșite [de El] și era nedumerit de ceea ce se spunea: după unii, Ioan ar fi înviat din morți; 8 după alții, se arătase Ilie; iar după alții, înviase unul dintre profeții din vechime. 9 Dar Irod zicea: „Lui Ioan i‑am tăiat capul; cine este cel despre care aud toate acestea?” Și căuta să‑L vadă.
Înmulțirea pâinilor
(Matei 14:13‑21. Marcu 6:30‑44. Ioan 6:1‑14)
10 După ce s‑au întors, apostolii I‑au povestit lui Isus tot ce făcuseră. El i‑a luat și S‑a retras deoparte, în cetatea numită Betsaida. 11 Mulțimile, când au aflat, au mers după El. Isus le‑a primit, le‑a vorbit despre Împărăția lui Dumnezeu și i‑a vindecat pe cei ce aveau nevoie de vindecare. 12 Fiindcă ziua era pe sfârșite, cei doisprezece s‑au apropiat și I‑au zis: „Dă drumul mulțimilor, să se ducă în satele și cătunele din împrejurimi să găzduiască și să‑și caute de mâncare, pentru că aici suntem într‑un loc pustiu!” 13 Isus le‑a zis: „Dați‑le voi să mănânce!” Dar ei I‑au răspuns: „Noi nu avem decât cinci pâini și doi pești; doar dacă ne‑am duce noi să cumpărăm mâncare pentru tot poporul acesta!” 14 Erau cam cinci mii de bărbați. Isus le‑a zis ucenicilor Săi: „Puneți‑i să se așeze în grupuri de câte cincizeci!” 15 Au făcut întocmai: i‑au pus să se așeze pe toți. 16 Isus a luat cele cinci pâini și cei doi pești, Și‑a ridicat ochii spre cer, a rostit binecuvântarea, apoi le‑a frânt și le‑a dat ucenicilor să le împartă mulțimilor. 17 Au mâncat și s‑au săturat toți, și au ridicat douăsprezece coșuri pline cu bucățile rămase.
Mărturisirea lui Petru
(Matei 16:13‑19. Marcu 8:27‑29)
18 Isus Se ruga singur deoparte, iar ucenicii erau cu El; și i‑a întrebat, zicând: „Cine zic mulțimile că sunt Eu?” 19 Ei I‑au răspuns: „Unii , Ioan Botezătorul; alții, Ilie; alții – că a înviat un profet dintre cei din vechime.” 20 „Dar voi” , i‑a întrebat El, „cine ziceți că sunt?” „Hristosul lui Dumnezeu!”, I‑a răspuns Petru .
Isus vestește moartea și învierea Sa
(Matei 16:20‑28. Marcu 8:30–9:1)
21 Isus le‑a poruncit cu asprime să nu spună nimănui lucrul acesta, 22 căci le zisese că Fiul Omului trebuie să pătimească multe, să fie respins de bătrâni, de preoții de seamă și de cărturari, să fie omorât și a treia zi să învie.
23 Apoi le‑a zis tuturor: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să‑și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze. 24 Căci oricine va vrea să‑și scape viața o va pierde, dar oricine își va pierde viața pentru Mine o va scăpa. 25 Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea dacă s‑ar nimici ori s‑ar pierde pe sine? 26 Pentru că dacă se va rușina cineva de Mine și de cuvintele Mele, se va rușina și Fiul Omului de el când va veni în slava Sa și a Tatălui și a sfinților îngeri. 27 Adevărat vă spun că sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu.”
Schimbarea la față
(Matei 17:1‑8. Marcu 9:2‑8)
28 Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus i‑a luat cu El pe Petru, pe Ioan și pe Iacov și a urcat pe munte să Se roage. 29 Pe când Se ruga, I s‑a schimbat înfățișarea chipului, iar îmbrăcămintea I s‑a făcut de un alb strălucitor. 30 Și iată că doi bărbați vorbeau cu El: erau Moise și Ilie, 31 care se arătaseră în slavă și vorbeau despre plecarea Lui, ce avea să se împlinească în Ierusalim. 32 Petru și cei ce erau cu el erau doborâți de somn. Când s‑au trezit, au văzut slava lui Isus și pe cei doi bărbați care erau cu El. 33 Când să se despartă aceștia de El, Petru I‑a zis lui Isus: „Stăpâne, este bine să fim aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise și una pentru Ilie.” Nu știa ce spune. 34 Pe când spunea el aceste cuvinte , a venit un nor și i‑a acoperit cu umbra lui; ucenicii s‑au înspăimântat când au intrat ei în nor. 35 Și din nor s‑a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu cel ales : de El să ascultați .” 36 Când s‑a auzit glasul acela, Isus a rămas singur. Ucenicii au tăcut și, în acele zile, n‑au spus nimănui nimic despre cele ce văzuseră.
Vindecarea unui demonizat
(Matei 17:14‑18. Marcu 9:14‑27)
37 A doua zi, când au coborât de pe munte, o mulțime mare L‑a întâmpinat pe Isus . 38 Și iată că un om din mulțime a strigat: „Învățătorule, Te rog, uită‑Te la fiul meu, căci este singurul meu copil! 39 Îl apucă un duh și, deodată, băiatul răcnește, se zvârcolește cu spume la gură , și demonul cu greu pleacă de la el, lăsându‑l zdrobit. 40 I‑am rugat pe ucenicii Tăi să scoată demonul din el, dar n‑au putut.” 41 Isus a răspuns: „O, generație necredincioasă și pornită la rău, până când voi mai fi cu voi și vă voi mai răbda? Adu‑l aici pe fiul tău!” 42 Chiar când venea băiatul , demonul l‑a trântit și l‑a zguduit. Dar Isus a mustrat duhul necurat, l‑a vindecat pe băiat și l‑a dat înapoi tatălui său. 43 Toți au rămas uimiți de măreția lui Dumnezeu.
Isus vestește din nou moartea Sa
(Matei 17:22‑23. Marcu 9:30‑32)
Pe când toți se mirau de tot ce făcea Isus , El le‑a zis ucenicilor Săi: 44 „Luați bine aminte la cuvintele acestea: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor!” 45 Dar ei nu înțelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei, ca să nu‑l priceapă; și se temeau să‑I pună întrebări cu privire la ceea ce spusese.
Cine este cel mai mare?
(Matei 18:1‑5. Marcu 9:33‑37)
46 Apoi le‑a venit gândul să știe care dintre ei ar fi mai mare. 47 Isus, care le‑a cunoscut gândul inimii, a luat un copilaș, l‑a pus să stea lângă El 48 și le‑a zis: „Oricine îl primește pe acest copilaș în Numele Meu pe Mine Mă primește; și oricine Mă primește pe Mine Îl primește pe Cel ce M‑a trimis. Fiindcă cel care este mai mic între voi toți, acela este mare.”
Cine nu este împotriva noastră este pentru noi
(Marcu 9:38‑40)
49 Ioan a răspuns : „Stăpâne, noi am văzut pe cineva scoțând demoni în Numele Tău și l‑am oprit, pentru că nu Te urmează împreună cu noi.” 50 Isus i‑a răspuns: „Nu‑l opriți, fiindcă cine nu este împotriva voastră este pentru voi.”
„Foc din cer”
51 Când s‑a împlinit vremea înălțării Sale , Isus S‑a îndreptat cu hotărâre spre Ierusalim. 52 A trimis soli înaintea Sa, care au mers și au intrat într‑un sat al samaritenilor, ca să facă pregătiri pentru El. 53 Dar aceștia nu L‑au primit, pentru că Se îndrepta spre Ierusalim. 54 Văzând aceasta, Iacov și Ioan, ucenicii Săi, au zis: „Doamne, vrei să chemăm să se coboare foc din cer și să‑i mistuie , [cum a făcut Ilie]?” 55 Isus S‑a întors spre ei și i‑a mustrat. [El a zis: „Nu știți de ce duh sunteți mânați! 56 Căci Fiul Omului n‑a venit să nimicească sufletele oamenilor, ci să le mântuiască.” ] Și au plecat în alt sat.
Cum să‑L urmăm pe Isus
(Matei 8:18‑22)
57 Pe când erau pe drum, cineva I‑a zis: „[Doamne,] Te voi urma oriunde vei merge.” 58 Isus i‑a răspuns: „Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului n‑are unde să‑Și plece capul.” 59 A zis apoi către altul : „Urmează‑mă!” Acesta I‑a răspuns: „Doamne, îngăduie‑mi să mă duc mai întâi să‑l îngrop pe tatăl meu!” 60 Dar Isus i‑a zis: „Lasă morții să‑și îngroape morții, iar tu mergi și vestește Împărăția lui Dumnezeu!” 61 Altul a zis: „Doamne, Te voi urma, dar îngăduie‑mi mai întâi să‑mi iau rămas‑bun de la cei din casa mea!” 62 Isus i‑a răspuns: „Oricine pune mâna pe plug și privește înapoi nu este potrivit pentru Împărăția lui Dumnezeu.”
Trimiterea celor doisprezece
(Mt. 10:9-14Mc. 6:7-13)
1 Isus i-a chemat pe cei doisprezece, le-a dat putere și autoritate peste toți demonii, precum și peste boli, ca să le vindece, 2 și i-a trimis să proclame Împărăția lui Dumnezeu și să-i vindece pe cei neputincioși.
3 El le-a zis: „Să nu luați nimic cu voi pe drum, nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici argint, și să nu aveți două cămăși. 4 În orice casă intrați, rămâneți acolo și din locul acela să plecați. 5 Și oriunde nu vă vor primi, scuturați-vă praful de pe picioare când ieșiți din cetatea aceea, ca mărturie împotriva lor“.
6 Ei au plecat și au călătorit prin sate, vestind Evanghelia și vindecând pretutindeni.
Confuzia lui Irod despre Isus
(Mt. 14:1-2Mc. 6:14-16)
7 Tetrarhul Irod a auzit despre toate câte se întâmplaseră și era nedumerit, pentru că unii ziceau că Ioan fusese înviat dintre cei morți. 8 Alții ziceau că s-a arătat Ilie, iar alții că a înviat vreun profet dintre cei din vechime. 9 Dar Irod a zis: „Pe Ioan l-am decapitat. Deci, Cine este Acesta despre Care aud asemenea lucruri?“. Și încerca să-L vadă.
Isus hrănește peste cinci mii de oameni
(Mt. 14:13-21Mc. 6:32-44Ioan 6:1-13)
10 Când s-au întors, apostolii I-au povestit lui Isus tot ce au făcut. El i-a luat deoparte și s-au retras, doar ei singuri, spre o cetate numită Betsaida. 11 Dar mulțimile au aflat lucrul acesta și L-au urmat. El le-a primit bine, le-a vorbit despre Împărăția lui Dumnezeu și i-a vindecat pe cei care aveau nevoie de vindecare.
12 Când ziua era pe sfârșite, cei doisprezece s-au apropiat și I-au zis:
‒ Lasă mulțimea să se ducă prin satele și cătunele dimprejur, ca să găsească găzduire și provizii, fiindcă aici suntem într-un loc pustiu.
13 Însă El le-a zis:
‒ Dați-le voi să mănânce!
Ei I-au răspuns:
‒ N-avem cu noi mai mult de cinci pâini și doi pești. Le putem da numai dacă ne ducem noi să cumpărăm mâncare pentru tot poporul acesta!
14 Căci erau aproape cinci mii de bărbați.
Isus le-a zis ucenicilor Săi:
‒ Puneți-i să se așeze în grupuri de aproximativ cincizeci!
15 Ei au făcut întocmai – i-au pus pe toți să se așeze. 16 Isus a luat cele cinci pâini și cei doi pești și, privind spre cer, le-a binecuvântat și le-a frânt. Apoi le-a dat ucenicilor, ca să le așeze înaintea mulțimii. 17 Ei au mâncat cu toții și s-au săturat. Și s-au ridicat douăsprezece coșnițe pline cu firimiturile rămase.
Mărturisirea de credință a lui Petru
(Mt. 16:13-16Mc. 8:27-29)
18 Într-o zi, în timp ce Se ruga singur, cu El fiind doar ucenicii, Isus i-a întrebat, zicând:
‒ Cine zic mulțimile că sunt Eu?
19 Ei, răspunzând, au zis:
‒ Unii zic că ești Ioan Botezătorul, alții zic că ești Ilie, iar alții spun că a înviat un profet dintre cei din vechime.
20 El le-a zis:
‒ Dar voi, cine ziceți că sunt Eu?
Petru, răspunzând, a zis:
Tu ești Cristosul lui Dumnezeu!
Isus își prevestește moartea și învierea
(Mt. 16:21-23Mc. 8:31-33)
21 Însă Isus le-a atras atenția și le-a poruncit să nu spună nimănui aceasta, 22 zicând:
‒ Fiul Omului trebuie să sufere multe și să fie respins de bătrâni, de conducătorii preoților și de cărturari, să fie omorât, iar a treia zi să fie înviat.
Prețul uceniciei
(Mt. 16:24-28Mc. 8:34–9:1)
23 Apoi le-a spus tuturor: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze. 24 Căci oricine vrea să-și salveze viața o va pierde, dar cel ce-și pierde viața, de dragul Meu, o va salva. 25 Într-adevăr, la ce i-ar folosi unui om să câștige întreaga lume, dacă s-ar distruge sau s-ar pierde pe sine însuși? 26 Căci de cel ce îi va fi rușine de Mine și de cuvintele Mele, de acela Îi va fi rușine și Fiului Omului când va veni în gloria Sa, a Tatălui și a sfinților îngeri. 27 Adevărat vă spun că sunt unii, dintre cei ce stau aici, care nu vor gusta nicidecum moartea înainte de a vedea Împărăția lui Dumnezeu“.
Schimbarea la față
(Mt. 17:1-13Mc. 9:2-13)
28 Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus i-a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și a urcat pe munte ca să Se roage. 29 În timp ce Se ruga, I s-a schimbat înfățișarea feței, iar hainele Lui au devenit strălucitor de albe. 30 Și iată că doi bărbați stăteau de vorbă cu El – erau Moise și Ilie, 31 care se arătaseră în glorie. Ei vorbeau despre plecarea Lui, pe care urma s-o ducă la îndeplinire în Ierusalim. 32 Petru și cei ce erau cu el erau îngreunați de somn, dar, când s-au trezit bine, au văzut gloria Lui și pe cei doi bărbați care stăteau împreună cu El. 33 Tocmai când aceștia se despărțeau de El, Petru I-a zis lui Isus: „Stăpâne, este bine să fim aici! Să facem trei corturi: unul pentru Tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie“. Nu știa ce zice.
34 În timp ce spunea el aceste lucruri, a venit un nor și i-a acoperit. Când au intrat în nor, s-au înspăimântat. 35 Și din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu, pe Care L-am ales! De El să ascultați!“.
36 Când s-a auzit glasul, Isus Se afla acolo singur. Ei au păstrat tăcerea și, în zilele acelea, n-au istorisit nimănui nimic despre lucrurile pe care le văzuseră.
Vindecarea unui băiat demonizat
(Mt. 17:14-19Mc. 9:14-29)
37 În ziua următoare, când au coborât de pe munte, o mare mulțime L-a întâmpinat pe Isus .
38 Și iată că un bărbat din mulțime a strigat:
‒ Învățătorule, Te rog să privești cu îndurare la fiul meu, căci este singurul meu fiu! 39 Iată, un duh îl apucă și deodată el începe să strige. Acel duh îl face să aibă convulsii și spume la gură și cu greu pleacă de la el, lăsându-l zdrobit! 40 I-am rugat pe ucenicii Tăi să-l alunge, dar n-au putut.
41 Isus, răspunzând, a zis:
‒ O, generație necredincioasă și pervertită! Până când voi mai fi cu voi și vă voi mai îngădui? Adu-l aici pe fiul tău!
42 Chiar în timp ce băiatul se apropia, demonul l-a trântit la pământ și l-a aruncat în convulsii. Dar Isus a mustrat duhul necurat, l-a vindecat pe băiat și l-a dat înapoi tatălui său. 43 Toți au rămas uimiți de măreția lui Dumnezeu.
Isus vorbește din nou despre moartea și învierea Sa
(Mt. 17:22-23Mc. 9:30-32)
Dar în timp ce toți se mirau de toate lucrurile pe care le făcea El, Isus le-a zis ucenicilor Săi: 44 „Plecați bine urechea la cuvintele acestea: Fiul Omului urmează să fie dat în mâinile oamenilor“. 45 Ei însă nu pricepeau cuvintele acestea; fuseseră ascunse de ei, ca să nu le înțeleagă. Și se temeau să-L întrebe cu privire la aceste cuvinte.
Cine este cel mai mare?
(Mt. 18:1-5Mc. 9:33-37)
46 Apoi a început o dispută între ei cu privire la cine ar fi cel mai mare dintre ei.
47 Dar Isus, cunoscând gândul inimii lor, a luat un copilaș, l-a pus să stea lângă El 48 și le-a zis:
‒ Oricine îl primește, în Numele Meu, pe acest copilaș pe Mine Mă primește, iar cel ce Mă primește pe Mine Îl primește pe Cel Ce M-a trimis pe Mine. Căci cine este cel mai mic dintre voi toți, acela este cel mai mare.
De partea lui Isus
(Mc. 9:38-40)
49 Atunci Ioan, răspunzând, a zis:
‒ Stăpâne, noi am văzut pe cineva care alunga demoni în Numele Tău și l-am oprit, pentru că nu ne urmează.
50 Dar Isus i-a zis:
‒ Nu-l opriți, pentru că cel care nu este împotriva voastră este de partea voastră.
Opoziție din partea samaritenilor
51 Când s-a apropiat vremea în care avea să fie luat la Cer, Și-a îndreptat hotărât fața să meargă la Ierusalim. 52 A trimis înaintea Lui niște mesageri, care s-au dus și au intrat într-un sat al samaritenilor, ca să facă pregătirile pentru El. 53 Dar aceștia nu L-au primit, pentru că Se îndrepta spre Ierusalim.
54 Când au văzut acest lucru, Iacov și Ioan, ucenicii Lui, au zis:
‒ Doamne, vrei să spunem să se coboare foc din cer și să-i ardă, cum a făcut Ilie?
55 Însă Isus, întorcându-Se, i-a mustrat și a zis:
‒ Nu știți de ce duh sunteți însuflețiți! 56 Căci Fiul Omului n-a venit să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască!
Apoi au plecat într-un alt sat.
Costurile uceniciei
(Mt. 8:19-22)
57 În timp ce mergeau pe drum, cineva I-a zis:
‒ Doamne, Te voi urma oriunde vei merge!
58 Însă Isus i-a spus:
‒ Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului n-are unde-Și odihni capul.
59 Altuia i-a zis:
‒ Urmează-Mă!
Dar acela I-a răspuns:
‒ Doamne, dă-mi voie să mă duc mai întâi să-l înmormântez pe tatăl meu.
60 Dar Isus i-a zis:
‒ Lasă morții să-și înmormânteze morții, iar tu du-te și vestește Împărăția lui Dumnezeu!
61 Un altul a zis:
‒ Te voi urma, Doamne, însă dă-mi voie mai întâi să-mi iau rămas bun de la cei din casa mea!
62 Dar Isus i-a răspuns:
‒ Niciun om care pune mâna pe plug și se uită înapoi nu este potrivit pentru Împărăția lui Dumnezeu!