Despre milostenie
1 Luați seama să nu îndepliniți dreptatea voastră înaintea oamenilor ca să fiți văzuți de ei; altfel, nu veți avea răsplată de la Tatăl vostru din ceruri. 2 Așadar, când faci milostenie, nu trâmbița înaintea ta, cum fac fățarnicii în sinagogi și pe străzi, ca să fie slăviți de oameni! Adevărat vă spun că și‑au primit plata. 3 Ci tu, când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta, 4 pentru ca milostenia ta să fie făcută în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti .
Despre rugăciune
(Luca 11:2‑4)5 Când vă rugați, să nu fiți ca fățarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi și pe la colțurile străzilor, ca să fie văzuți de oameni. Adevărat vă spun că și‑au primit plata. 6 Ci tu, când te rogi, intră în odăița ta, încuie ușa și roagă‑te Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti. 7 Când vă rugați, să nu îndrugați multe , ca păgânii, cărora li se pare că pentru mulțimea vorbelor vor fi ascultați. 8 Să nu vă asemănați cu ei, fiindcă Tatăl vostru știe de ce aveți nevoie mai înainte să‑I cereți voi. 9 Voi să vă rugați așa:
Tatăl nostru care ești în ceruri,
sfințească‑se Numele Tău;
10 vie Împărăția Ta;
facă‑se voia Ta
precum în cer, așa și pe pământ!
11 Pâinea noastră cea de toate zilele dă‑ne‑o nouă astăzi
12 și ne iartă nouă greșelile noastre
precum și noi iertăm greșiților noștri;
13 și nu ne duce în ispită ,
ci izbăvește‑ne de Cel Rău!
[Căci a Ta este împărăția și puterea și slava în veci. Amin!]
14 Dacă le iertați oamenilor greșelile, și Tatăl vostru ceresc vă va ierta. 15 Dar dacă nu‑i iertați pe oameni, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile.
Despre post
16 Când postiți , să nu aveți o înfățișare posomorâtă, ca fățarnicii, care își schimonosesc fețele ca să le arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun că și‑au primit plata. 17 Ci tu, când postești, unge‑ți capul și spală‑ți fața, 18 ca să te arăți că postești nu oamenilor, ci Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti.
Adevăratele comori
(Luca 12:33‑34)19 Nu vă strângeți comori pe pământ, unde le mănâncă moliile și rugina și unde le sapă și le fură hoții; 20 ci strângeți‑vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile și rugina și unde hoții nu le sapă, nici nu le fură. 21 Pentru că unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta.
Lumina trupului
(Luca 11:34‑36)22 Ochiul este candela trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi luminat. 23 Dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Așadar, dacă lumina din tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta !
Dumnezeu și avuția
(Luca 16:13)24 Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci ori îl va urî pe unul și‑l va iubi pe celălalt, ori va ține la unul și‑l va disprețui pe celălalt. Nu puteți sluji și lui Dumnezeu, și avuției.
Despre îngrijorări
(Luca 12:22‑34)25 De aceea vă spun: nu vă îngrijorați cu privire la viața voastră, gândindu‑vă ce veți mânca sau ce veți bea, nici cu privire la trupul vostru, gândindu‑vă cu ce vă veți îmbrăca! Oare nu este viața mai mult decât hrana, și trupul mai mult decât îmbrăcămintea? 26 Uitați‑vă la păsările cerului: ele nu seamănă, nu seceră și nici nu strâng nimic în hambare, și totuși Tatăl vostru ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai de preț decât ele? 27 Și apoi, cine dintre voi, îngrijorându‑se, poate să adauge măcar un cot la statura lui? 28 Și de ce vă îngrijorați cu privire la îmbrăcăminte? Luați aminte cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu trudesc, nici nu torc. 29 Vă spun însă că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s‑a îmbrăcat ca unul din ei. 30 Iar dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puțin credincioșilor? 31 Așadar, nu vă îngrijorați, zicând: «Ce vom mânca?» sau: «Ce vom bea?» sau: «Cu ce ne vom îmbrăca?», 32 fiindcă după toate aceste lucruri umblă păgânii! Tatăl vostru ceresc știe că aveți nevoie de ele. 33 Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea vi se vor da pe deasupra! 34 Așadar, nu vă îngrijorați pentru ziua de mâine, fiindcă ziua de mâine se va îngrijora pentru ea însăși! Ajunge zilei necazul ei.
Despre milostenie
1 Fiți atenți să nu vă îndepliniți dreptatea voastră înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de ei! Altfel, nu aveți nicio răsplată de la Tatăl vostru Care este în Ceruri!
2 Astfel dar, atunci când faci milostenie, nu suna din trâmbiță înaintea ta, cum fac ipocriții în sinagogi și pe străzi, ca să fie glorificați de oameni. Adevărat vă spun că își primesc din plin răsplata! 3 Tu însă, când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta, 4 pentru ca milostenia ta sa fie făcută în ascuns, iar Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti.
Despre rugăciune
(Mc. 11:25-26Lc. 11:2-4)5 Atunci când vă rugați, să nu fiți ca ipocriții, căci lor le place să se roage stând în picioare în sinagogi și la colțurile străzilor, ca să fie văzuți de oameni. Adevărat vă spun că își primesc din plin răsplata! 6 Tu însă, când te rogi, intră în cămăruța ta, încuie ușa după tine și roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, iar Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti. 7 Când vă rugați, să nu repetați la nesfârșit aceleași cuvinte, ca păgânii, care își închipuie că vor fi ascultați pentru vorbirea lor multă. 8 Voi să nu fiți ca ei, pentru că Tatăl vostru știe de ce anume aveți nevoie, mai înainte ca voi să-I cereți.
9 Iată deci cum trebuie să vă rugați:
«Tatăl nostru Care ești în Ceruri,
sfințească-se Numele Tău!
10 Vie Împărăția Ta,
facă-se voia Ta,
precum în Cer, așa și pe pământ!
11 Pâinea noastră, cea de toate zilele,
dă-ne-o nouă astăzi!
12 Și ne iartă nouă greșelile noastre,
precum și noi iertăm celor ce ne greșesc!
13 Și nu ne duce în ispită,
ci scapă-ne de cel rău!
Căci a Ta este Împărăția,
și puterea, și gloria, în veci. Amin!».
14 Căci, dacă le iertați oamenilor nelegiuirile, vi le va ierta și vouă Tatăl vostru Cel ceresc, 15 dar, dacă nu le iertați oamenilor nelegiuirile , nici Tatăl vostru nu vă va ierta nelegiuirile voastre.
Despre post
16 Atunci când postiți, nu vă arătați mohorâți ca ipocriții, căci ei își posomorăsc fețele ca să le arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun că își primesc din plin răsplata! 17 Tu însă, când postești, unge-ți capul și spală-ți fața, 18 ca să nu le arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău, Care este în ascuns, iar Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti.
Despre adevăratele comori
(Lc. 11:34-36Lc. 12:33-34Lc. 16:13)19 Nu vă adunați comori pe pământ, unde le distrug moliile și rugina și unde le sapă și le fură hoții, 20 ci adunați-vă comori în Cer, unde nici molia, nici rugina nu le distrug, și unde hoții nu le sapă, nici nu le fură. 21 Căci acolo unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta.
22 Ochiul este candela trupului. Prin urmare, dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină, 23 dar dacă ochiul tău este rău, atunci tot trupul tău va fi plin de întuneric. Așadar, dacă lumina care este în tine este întuneric, mare este întunericul acesta !
24 Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni: căci ori îl va urî pe unul și-l va iubi pe celălalt, ori îi va fi devotat unuia și-l va disprețui pe celălalt. Nu puteți sluji și lui Dumnezeu și bogăției.
Despre îngrijorări
(Lc. 12:22-31)25 De aceea vă spun: nu vă îngrijorați pentru viața voastră, gândindu-vă ce veți mânca sau ce veți bea, nici pentru trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veți îmbrăca. Oare nu este viața mai mult decât hrana, iar trupul mai mult decât îmbrăcămintea? 26 Uitați-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră și nici nu adună în hambare. Și totuși, Tatăl vostru Cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai prețioși decât ele? 27 Și apoi, cine dintre voi, îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la lungimea vieții lui?
28 Și de ce vă îngrijorați cu privire la îmbrăcăminte? Uitați-vă bine cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu muncesc, nici nu torc. 29 Și totuși, vă spun că nici chiar Solomon, în toată gloria lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre ei! 30 Iar dacă Dumnezeu îmbracă astfel iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, oare nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puțin credincioșilor? 31 Prin urmare, să nu vă îngrijorați, zicând: «Ce vom mânca?» sau «Ce vom bea?» sau «Cu ce ne vom îmbrăca?», 32 fiindcă toate aceste lucruri păgânii le caută. Căci Tatăl vostru ceresc știe că aveți nevoie de toate acestea. 33 Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și vi se vor da și toate acestea. 34 Nu vă îngrijorați deci de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși. Îi este de ajuns zilei necazul ei.