Propovăduirea lui Ioan Botezătorul
(Matei 3:1‑12. Luca 3:1‑9Luca 15‑17. Ioan 1:19‑28)
1 Începutul Evangheliei lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. 2 După cum este scris în profetul Isaia:
Iată, îl trimit pe solul Meu înaintea Feței Tale;
el Îți va pregăti calea;
3 glasul celui ce strigă în pustiu:
„Pregătiți calea Domnului,
îndreptați cărările Lui!” ,
4 a venit Ioan botezând în pustiu și propovăduind botezul pocăinței spre iertarea păcatelor. 5 Și au început să iasă la el toți cei din ținutul Iudeei și toți locuitorii Ierusalimului; și mărturisindu‑și păcatele, erau botezați de el în râul Iordan. 6 Ioan era îmbrăcat cu o haină din păr de cămilă, era încins la mijloc cu un brâu de piele și se hrănea cu lăcuste și cu miere sălbatică. 7 Ioan propovăduia, zicând: „După mine vine Cel ce este mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic să mă plec să‑I dezleg cureaua încălțămintei. 8 Eu v‑am botezat în apă, dar El vă va boteza în Duhul Sfânt.”
Botezul lui Isus
(Matei 3:13‑17. Luca 3:21‑22)
9 În zilele acelea, a venit Isus din Nazaretul Galileei și a fost botezat în Iordan de către Ioan. 10 Și îndată, pe când ieșea Isus din apă, Ioan a văzut cerurile deschise și pe Duhul coborându‑Se peste El în chip de porumbel. 11 Și un glas s‑a auzit din ceruri: „Tu ești Fiul Meu preaiubit; în Tine Îmi găsesc toată plăcerea.”
Ispitirea lui Isus
(Matei 4:1‑11. Luca 4:1‑13)
12 Îndată , Duhul L‑a dus pe Isus în pustiu. 13 Și a stat în pustiu patruzeci de zile, ca să fie ispitit de Satana. Acolo era împreună cu fiarele sălbatice, și îngerii Îi slujeau.
Începutul propovăduirii lui Isus
(Matei 4:12‑17. Luca 4:14‑15)
14 După ce a fost închis Ioan, Isus a venit în Galileea și propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu, 15 zicând: „S‑a împlinit vremea și Împărăția lui Dumnezeu este aproape . Pocăiți‑vă și credeți în Evanghelie!”
Chemarea primilor ucenici
(Matei 4:18‑22. Luca 5:1‑11)
16 Pe când trecea Isus pe țărmul Mării Galileei, i‑a văzut pe Simon și pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând năvodul în mare, căci erau pescari. 17 Isus le‑a zis: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni!” 18 Iar ei îndată și‑au lăsat mrejele și L‑au urmat. 19 După ce a mers puțin mai departe, i‑a văzut pe Iacov, fiul lui Zebedei, și pe Ioan, fratele lui, care erau și ei într‑o barcă, dregându‑și mrejele, 20 și îndată i‑a chemat. Ei l‑au lăsat pe Zebedei, tatăl lor, în barcă împreună cu simbriașii și au mers după El.
Isus vindecă un demonizat în Capernaum
(Luca 4:31‑37)
21 S‑au dus la Capernaum. În ziua sabatului, intrând în sinagogă, Isus a început să dea învățătură, 22 iar oamenii erau uimiți de învățătura Lui, căci îi învăța ca unul cu autoritate, nu cum îi învățau cărturarii.
23 Tocmai atunci era în sinagoga lor un om cu un duh necurat, care a început să strige: 24 „Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne pierzi? Te știu cine ești: Sfântul lui Dumnezeu!” 25 Isus l‑a certat și i‑a spus: „Taci și ieși din el!” 26 Și duhul necurat a ieșit din el, scuturându‑l și strigând cu putere. 27 Toți au rămas înmărmuriți și se întrebau unii pe alții: „Ce este aceasta? O învățătură nouă, cu autoritate! Chiar și duhurilor necurate le poruncește, iar ele I se supun!” 28 Și îndată I s‑a dus vestea în toată Galileea.
Vindecarea mai multor bolnavi
(Matei 8:14‑17. Luca 4:38‑44)
29 După ce au ieșit din sinagogă, au intrat în casa lui Simon și a lui Andrei, împreună cu Iacov și Ioan. 30 Soacra lui Simon zăcea cuprinsă de febră. Și îndată I‑au vorbit lui Isus despre ea. 31 El a venit, a apucat‑o de mână și a ridicat‑o. Atunci a lăsat‑o febra și a început să le slujească. 32 Pe înserate , după asfințitul soarelui, i‑au adus la El pe toți bolnavii și demonizații. 33 Și toată cetatea era adunată la ușă. 34 El i‑a vindecat pe mulți care sufereau de felurite boli și a scos mulți demoni; și nu‑i lăsa pe demoni să vorbească, pentru că știau cine este.
35 Dis‑de‑dimineață , pe când era încă întuneric de tot, S‑a sculat, a ieșit și S‑a dus într‑un loc pustiu; și Se ruga acolo. 36 Simon și cei care erau cu El s‑au dus să‑L caute 37 și, când L‑au găsit, I‑au zis: „Toți Te caută.” 38 El le‑a răspuns: „Să mergem în altă parte, prin târgurile din împrejurimi, ca să propovăduiesc și acolo; căci pentru aceasta am ieșit.”
Vindecarea unui lepros
(Matei 8:1‑4. Luca 5:12‑16)
39 Isus S‑a dus să propovăduiască în sinagogile lor din toată Galileea și să scoată demoni. 40 A venit la El un lepros, care s‑a aruncat în genunchi înaintea Lui, rugându‑L și zicând: „Dacă vrei, poți să mă curățești.” 41 Lui Isus I s‑a făcut milă de el, a întins mâna, S‑a atins de el și i‑a spus: „Vreau, fii curățit!” 42 Îndată s‑a dus lepra de pe el și a fost curățit. 43 Isus l‑a trimis de acolo, i‑a poruncit cu tărie 44 și i‑a zis: „Vezi să nu spui nimănui nimic, ci mergi și arată‑te preotului și adu pentru curățirea ta ce a poruncit Moise, ca mărturie pentru ei!” 45 Dar omul acela, după ce a plecat, a început să dea de veste și să răspândească vorba, încât Isus nu mai putea să intre pe față în nicio cetate, ci stătea afară, în locuri pustii, și veneau la El de pretutindeni.
Lucrarea lui Ioan Botezătorul
(Mt. 3:1-12Lc. 3:2-16Ioan 1:19-28)
1 Începutul Evangheliei lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. 2 Așa cum este scris în Isaia, profetul:
„Iată, îl trimit înaintea feței Tale pe mesagerul Meu,
care-Ți va pregăti calea“ .
3 Iată glasul celui ce strigă în deșert:
„Pregătiți calea Domnului,
neteziți-I cărările!“ .
4 S-a arătat Ioan, cel ce boteza în deșert și proclama botezul pocăinței spre iertarea păcatelor. 5 Toată regiunea Iudeei și toți ierusalimiții au început să iasă la el și, mărturisindu-și păcatele, erau botezați de el în râul Iordan. 6 Ioan era îmbrăcat într-o haină din păr de cămilă, iar în jurul mijlocului avea un brâu de piele. El se hrănea cu lăcuste și cu miere sălbatică. 7 Ioan predica și zicea: „După mine vine Cel Care este mai puternic decât mine, Căruia eu nu sunt demn să mă aplec să-I dezleg cureaua sandalelor. 8 Eu v-am botezat cu apă, dar El vă va boteza cu Duhul Sfânt“.
Botezul lui Isus
(Mt. 3:13-17Lc. 3:21-22Ioan 1:32-34)
9 În acele zile, Isus a venit din Nazaretul Galileei și a fost botezat de Ioan în Iordan. 10 Și imediat după ce a ieșit din apă, El a văzut cerurile deschise și Duhul coborând spre El asemenea unui porumbel. 11 Și din Ceruri s-a auzit un glas: „Tu ești Fiul Meu preaiubit; în Tine Îmi găsesc plăcerea!“.
Ispitirea lui Isus în deșert
(Mt. 4:1-11Lc. 4:1-13)
12 Imediat Duhul L-a dus în deșert. 13 El a stat în deșert timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de Satan. Acolo stătea împreună cu animalele sălbatice, iar îngerii Îi slujeau.
Primii ucenici
(Mt. 4:12-22Lc. 4:14-15Lc. 5:2-11)
14 După ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galileea, proclamând Evanghelia lui Dumnezeu. 15 El zicea: „S-a împlinit vremea! Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat! Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie!“.
16 În timp ce trecea pe lângă Marea Galileei, Isus i-a văzut pe Simon și pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând un năvod în mare, căci erau pescari. 17 Isus le-a zis: „Veniți după Mine și vă voi face să fiți pescari de oameni!“. 18 Ei și-au lăsat imediat năvoadele și L-au urmat.
19 Mergând puțin mai încolo, i-a văzut pe Iacov, fiul lui Zebedei, și pe Ioan, fratele lui. Ei erau într-o barcă și își reparau năvoadele. 20 Imediat i-a chemat, iar ei l-au lăsat pe tatăl lor, Zebedei, în barcă, împreună cu cei angajați, și L-au urmat.
Isus vindecă în Capernaum un om demonizat
(Lc. 4:31-37)
21 S-au dus în Capernaum și, imediat, în ziua de Sabat, Isus a intrat în sinagogă și a început să-i învețe pe oameni. 22 Ei erau uimiți de învățătura Lui, căci El îi învăța ca Unul Care are autoritate, nu cum îi învățau cărturarii. 23 Chiar atunci, în sinagoga lor era un om care avea în el un duh necurat.
El a strigat, 24 zicând:
‒ Ce avem noi de-a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Știu Cine ești: Sfântul lui Dumnezeu!
25 Isus l-a mustrat, zicând:
‒ Taci și ieși din el!
26 Atunci duhul necurat a ieșit din el, scuturându-l și strigând cu glas tare. 27 Toți au rămas uimiți, așa că se întrebau între ei, zicând: „Ce este aceasta? Este o învățătură nouă, care are autoritate! El poruncește chiar și duhurilor necurate, iar ele Îl ascultă!“. 28 Și I s-a dus vestea imediat pretutindeni, în întreaga vecinătate a Galileei.
Isus vindecă bolnavii
(Mt. 8:14-17Lc. 4:38-41)
29 Imediat după ce au ieșit din sinagogă, au intrat împreună cu Iacov și Ioan în casa lui Simon și a lui Andrei. 30 Soacra lui Simon era întinsă în pat , având febră, și ei I-au vorbit imediat despre ea. 31 El S-a apropiat, a apucat-o de mână și a ridicat-o. Și febra a lăsat-o, iar ea a început să le slujească.
32 Când s-a lăsat seara, după ce a apus soarele, i-au adus la El pe toți cei care aveau boli și pe cei demonizați. 33 Întreaga cetate era adunată la ușă. 34 El i-a vindecat pe mulți care aveau diferite boli și a alungat mulți demoni. Pe demoni nu-i lăsa să vorbească, pentru că Îl cunoșteau.
Isus predică în Galileea
(Lc. 4:42-44)
35 Dis-de-dimineață, când era încă foarte întuneric, Isus S-a sculat, a ieșit și S-a dus într-un loc pustiu. Și Se ruga acolo .
36 Dar Simon și cei ce erau cu El au început să-L caute 37 și, când L-au găsit, I-au zis:
‒ Toți Te caută!
38 Isus le-a răspuns:
‒ Să mergem în altă parte, în satele învecinate, ca să predic și acolo, căci pentru aceasta am ieșit!
39 Și S-a dus în toată Galileea, predicând în sinagogi și alungând demoni.
Curățirea unui bolnav de lepră
(Mt. 8:2-4Lc. 5:12-16)
40 A venit la El un lepros, care a îngenuncheat și L-a rugat, zicând:
‒ Dacă vrei, poți să mă curățești!
41 Cuprins de milă, Isus a întins mâna, l-a atins și i-a zis:
Da , vreau. Fii curățit!
42 Și imediat lepra s-a îndepărtat de la el și a fost curățit.
43 Isus i-a spus să plece imediat, avertizându-l 44 și zicându-i:
‒ Vezi să nu spui nimănui nimic, ci du-te, arată-te preotului și adu pentru curățirea ta ceea ce a poruncit Moise, ca mărturie pentru ei.
45 Dar el, ieșind, a început să proclame și să răspândească vestea atât de mult, încât Isus nu mai putea să intre pe față în cetate, ci stătea afară, în locuri pustii. Și oamenii veneau la El de pretutindeni.