Pilda lucrătorilor viei
(Matei 21:33‑46. Luca 20:9‑19)1 Isus a început să le vorbească în pilde.
„Un om a sădit o vie. A împrejmuit‑o cu un gard, a săpat un teasc și a zidit un turn , a arendat‑o unor lucrători și a plecat în călătorie. 2 La vremea potrivită, a trimis la lucrători un rob, ca să ia de la lucrători din roadele viei. 3 Dar aceștia, prinzându‑l, l‑au bătut și l‑au trimis înapoi cu mâinile goale. 4 Și din nou a trimis la ei pe un alt rob; pe acela l‑au rănit la cap și l‑au batjocorit. 5 A mai trimis un altul, pe care l‑au omorât; apoi pe mulți alții: pe unii i‑au bătut, iar pe alții i‑au omorât. 6 Mai avea pe cineva: pe fiul său iubit; în cele din urmă, l‑a trimis și pe acesta la ei, zicându‑și: «De fiul meu se vor rușina.» 7 Dar lucrătorii aceia au zis între ei: «Iată‑l pe moștenitor; haideți să‑l omorâm, și moștenirea va fi a noastră!» 8 Și, prinzându‑l, l‑au omorât și l‑au aruncat afară din vie. 9 Acum, ce va face stăpânul viei? Va veni și‑i va omorî pe lucrători, iar via o va da altora. 10 N‑ați citit scriptura aceasta:
Piatra pe care au lepădat‑o zidarii
a ajuns în capul unghiului;
11 De la Domnul s‑a făcut aceasta,
și este minunat în ochii noștri ?”
12 Ei căutau să‑L prindă, dar se temeau de mulțime. Pricepuseră că pentru ei spusese El pilda aceasta. Și, lăsându‑L, au plecat.
Birul plătit cezarului
(Matei 22:15‑22. Luca 20:20‑26)13 Și i‑au trimis la El pe unii dintre farisei și dintre irodieni ca să‑L prindă cu vorba. 14 Aceștia au venit și I‑au zis: „Învățătorule, știm că spui adevărul și nu ții seama de nimeni, căci nu cauți la fața oamenilor, ci cu adevărat îi înveți calea lui Dumnezeu. Este îngăduit să dăm bir cezarului sau nu? 15 Să dăm sau să nu dăm?” Isus , cunoscându‑le fățărnicia, le‑a răspuns: „De ce Mă ispitiți? Aduceți‑Mi un dinar ca să‑l văd!” 16 Iar ei I‑au adus. Isus i‑a întrebat: „Chipul acesta și inscripția ale cui sunt?” „Ale cezarului”, I‑au răspuns ei. 17 Atunci, Isus le‑a zis: „Dați‑i cezarului ce este al cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” Și se mirau foarte mult de El.
Despre înviere
(Matei 22:23‑33. Luca 20:27‑40)18 Saducheii , care zic că nu este înviere, au venit la Isus și L‑au întrebat: 19 „Învățătorule, Moise ne‑a scris că, dacă moare cineva și‑i rămâne femeia văduvă fără să aibă copil, fratele lui să o ia de soție și să‑i ridice acestuia urmași. 20 Erau șapte frați. Primul și‑a luat soție și a murit fără să lase urmași. 21 Al doilea a luat‑o de soție și a murit fără să lase urmași. Tot așa și al treilea. 22 Și niciunul din cei șapte n‑a lăsat urmași. În cele din urmă, a murit și femeia. 23 La înviere, [când vor învia,] a căruia dintre ei va fi femeia? Căci toți șapte au avut‑o de soție.” 24 Isus le‑a zis: „Oare nu vă rătăciți voi din pricină că nu cunoașteți Scripturile și nici puterea lui Dumnezeu? 25 Căci atunci când vor învia din morți, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri. 26 Cât despre faptul că morții învie, n‑ați citit în cartea lui Moise, în locul despre rug, când i‑a spus Dumnezeu: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov ? 27 El nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciți!”
Cea mai mare poruncă
(Matei 22:34‑40. Luca 10:25‑28)28 Unul din cărturari, care‑i auzise vorbind, văzând că Isus le răspunsese bine, s‑a apropiat de El și L‑a întrebat: „Care este cea dintâi dintre toate poruncile?” 29 Isus i‑a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn! 30 și: Să‑L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta! [Iată porunca dintâi.] 31 Iar a doua este aceasta: Să‑l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți! Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.” 32 Cărturarul I‑a zis: „Bine, învățătorule. Adevărat ai zis că Dumnezeu este unul singur , că nu este altul în afară de El 33 și că a‑L iubi pe El din toată inima, din tot cugetul, din tot sufletul și cu toată puterea și a‑l iubi pe aproapele ca pe tine însuți este mai mult decât toate arderile‑de‑tot și jertfele.” 34 Isus, văzând că a răspuns cu pricepere, i‑a zis: „Tu nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu.” Și nimeni nu îndrăznea să‑I mai pună întrebări.
Al cui fiu este Hristosul?
(Matei 22:41‑46. Luca 20:41‑44)35 Pe când dădea învățătură în Templu, Isus a zis: „Cum spun cărturarii că Hristosul este fiul lui David? 36 Însuși David a zis, prin Duhul Sfânt:
Domnul a zis Domnului meu:
«Șezi la dreapta Mea
până voi pune pe vrăjmașii Tăi
sub picioarele Tale!»
37 Dacă însuși David Îl numește Domn, atunci cum este El fiul lui?” Și mulțimea Îl asculta cu plăcere.
Cărturarii, condamnați de Isus
(Matei 23:1‑36. Luca 20:45‑47)38 În învățătura Lui, Isus zicea: „Feriți‑vă de cărturarii cărora le place să umble în haine lungi și să fie salutați prin piețe, 39 să aibă scaunele dintâi în sinagogi și locurile de cinste la ospețe; 40 casele văduvelor le mănâncă și fac rugăciuni lungi de ochii lumii. Aceștia vor primi o mai mare osândă.”
Văduva săracă
(Luca 21:1‑4)41 Isus stătea jos în fața vistieriei Templului și Se uita cum arunca mulțimea bani în vistierie. Mulți care erau bogați aruncau mult. 42 A venit și o văduvă săracă și a aruncat doi bănuți , care fac un codrant . 43 Isus i‑a chemat pe ucenicii Săi și le‑a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toți cei ce aruncă în vistierie, 44 căci toți au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce‑i mai rămăsese ca să trăiască.”
Pilda viticultorilor
(Mt. 21:33-46Lc. 20:9-19)1 Apoi a început să le vorbească în pilde:
‒ Un om a plantat o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat o presă de struguri și a construit un turn de pază. Apoi a arendat-o unor viticultori și a plecat într-o călătorie. 2 La vremea potrivită a trimis un sclav la viticultori ca să ia de la ei din roadele viei. 3 Viticultorii însă l-au apucat, l-au bătut și l-au trimis înapoi cu mâinile goale. 4 Stăpânul a trimis apoi la ei un alt sclav, dar și pe acela l-au lovit peste cap și l-au umilit. 5 A trimis apoi un altul, dar pe acela l-au omorât, și apoi încă mulți alții, dintre care pe unii i-au bătut, iar pe alții i-au omorât.
6 Singurul pe care-l mai avea era un fiu preaiubit. În cele din urmă, l-a trimis la ei, zicând: „Pe fiul meu îl vor respecta!“. 7 Dar viticultorii aceia și-au zis între ei: „Acesta este moștenitorul! Haideți să-l omorâm, și moștenirea va fi a noastră!“. 8 Și l-au apucat, l-au omorât și l-au scos afară din vie.
9 Așadar, ce va face stăpânul viei? El va veni și-i va nimici pe viticultori, iar via o va da altora. 10 N-ați citit cuvântul acesta în Scriptură:
„Piatra pe care au respins-o zidarii
a devenit Piatra din capul unghiului.
11 Domnul a făcut acest lucru
și este minunat în ochii noștri!“ ?
12 Ei căutau să pună mâna pe El, dar le-a fost frică de mulțime; căci știau că împotriva lor spusese Isus pilda. Așa că L-au lăsat și au plecat.
Tributul datorat Cezarului
(Mt. 22:15-22Lc. 20:20-26)13 I-au trimis la El pe câțiva dintre farisei și dintre irodieni ca să-L prindă în cursă cu vorba.
14 Ei au venit și I-au zis:
‒ Învățătorule, știm că ești adevărat și că nu-Ți pasă de nimeni, fiindcă nu favorizezi niciun om, ci-i înveți pe toți calea lui Dumnezeu în conformitate cu adevărul. Se cuvine să plătim tribut Cezarului sau nu? Să plătim sau să nu plătim?
15 El însă, înțelegând ipocrizia lor, le-a zis:
‒ De ce Mă puneți la încercare? Aduceți-Mi un denar, ca să Mă uit la el.
16 Ei I-au adus.
Isus le-a zis:
‒ Chipul acesta și inscripția, ale cui sunt?
Ei I-au zis:
‒ Ale Cezarului.
17 Isus le-a zis:
‒ Dați înapoi Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!
Ei erau foarte uimiți de El.
Despre înviere
(Mt. 22:23-33Lc. 20:27-40)18 Apoi au venit la El niște saduchei, care zic că nu există înviere, și L-au întrebat:
19 ‒ Învățătorule, Moise ne-a scris: „Dacă fratele cuiva moare și lasă în urmă o soție, dar fără să lase vreun copil, fratele lui s-o ia de soție pe văduvă și să-i ridice un urmaș fratelui său“. 20 Erau deci șapte frați. Primul și-a luat o soție, dar, când a murit, n-a lăsat niciun urmaș. 21 Al doilea a luat-o pe văduvă de soție, dar și el a murit fără să lase vreun urmaș. Așa s-a întâmplat și cu al treilea. 22 Și niciunul dintre cei șapte n-a lăsat un urmaș. La urmă, după ei toți, a murit și femeia. 23 La înviere, când vor învia, soția căruia dintre ei va fi ea? Căci toți șapte au avut-o de soție!
24 Isus le-a zis:
‒ Oare nu vă rătăciți voi tocmai pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? 25 Căci atunci când învie dintre cei morți, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii din Ceruri. 26 Iar cu privire la faptul că cei morți sunt înviați, n-ați citit în Cartea lui Moise, acolo unde scrie despre rug, cum i-a vorbit Dumnezeu, zicând: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov“ ? 27 El nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii! Sunteți foarte rătăciți!
Cea mai mare poruncă
(Mt. 22:34-40Lc. 10:25-28)28 Unul dintre cărturari venise și-i auzise discutând.
Când a văzut că Isus le-a răspuns bine, L-a întrebat:
‒ Care este cea dintâi poruncă dintre toate?
29 Isus a răspuns:
‒ Cea dintâi poruncă este: „Ascultă, Israel! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. 30 Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta“ . Aceasta este cea dintâi poruncă. 31 A doua este : „Să-l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți“ . Nu există altă poruncă mai mare decât acestea.
32 Cărturarul I-a zis:
‒ Bine, Învățătorule! Este adevărat ceea ce ai spus, și anume că El este Unul singur, că nu este altul în afară de El 33 și că a-L iubi pe El cu toată inima, cu toată priceperea și cu toată puterea și a-l iubi pe semenul tău ca pe tine însuți înseamnă mult mai mult decât toate arderile-de-tot și decât toate jertfele.
34 Când a văzut Isus că răspunsese cu înțelepciune, i-a zis:
‒ Tu nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu.
Și nimeni nu mai îndrăznea să-L întrebe nimic .
Al Cui Fiu este Cristos?
(Mt. 22:41-46Lc. 20:41-44)35 În timp ce îi învăța pe oameni în Templu, Isus a întrebat: „Cum de zic cărturarii despre Cristos că este fiul lui David? 36 David însuși, prin Duhul Sfânt, a spus:
«Domnul I-a zis Domnului meu:
‘Șezi la dreapta Mea,
până-i voi pune pe dușmanii Tăi
la picioarele Tale!’».
37 David însuși Îl numește «Domn». Deci, cum este El fiul lui?“.
Mulțimea cea mare Îl asculta cu plăcere.
Modul de viață ipocrit al cărturarilor
(Mt. 23:1-7Lc. 11:43-46Lc. 20:45-47)38 În învățătura Lui spunea: „Feriți-vă de cărturari, cărora le place să umble în robe lungi, le plac saluturile în piețe, 39 scaunele de onoare în sinagogi și locurile de onoare la mese. 40 Ei devorează casele văduvelor și fac rugăciuni lungi de ochii lumii. Aceștia vor primi o condamnare mult mai mare“.
Văduva săracă și dărnicia ei
(Lc. 21:1-4)41 S-a așezat în fața vistieriei Templului și Se uita cum mulțimea punea bani în vistierie. Mulți dintre cei bogați puneau mult. 42 A venit și o văduvă săracă și a pus doi leptoni, care fac împreună un codrant.
43 Isus i-a chemat pe ucenicii Lui și le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a pus mai mult decât toți cei care au pus în vistierie, 44 pentru că toți au pus din belșugul lor, dar ea, din sărăcia ei, a pus tot ce avea, întreaga ei sursă de trai“.