Vindecarea paraliticului
(Matei 9:1‑8. Luca 5:17‑26)1 După câteva zile, Isus S‑a întors în Capernaum. S‑a auzit că este în casă 2 și s‑au adunat [îndată] așa de mulți, încât nu mai încăpeau înaintea ușii; El le vestea Cuvântul. 3 Au venit niște oameni care I‑au adus un paralitic, purtat de patru inși. 4 Fiindcă nu puteau să‑l ducă până la El din cauza mulțimii, au desfăcut acoperișul casei unde era Isus și, după ce au făcut o spărtură, au coborât pe acolo patul în care zăcea paraliticul. 5 Văzându‑le credința, Isus i‑a zis paraliticului: „Fiule, păcatele îți sunt iertate!” 6 Niște cărturari care erau acolo se întrebau în inimile lor: 7 „Cum vorbește el astfel? Hulește! Cine poate ierta păcatele în afară de Unul singur – Dumnezeu?” 8 Îndată, Isus a cunoscut prin duhul Său că ei gândeau astfel și le‑a zis: „De ce aveți astfel de gânduri în inimile voastre? 9 Ce este mai ușor? A‑i zice paraliticului: «Păcatele îți sunt iertate» sau a‑i zice: «Scoală‑te, ridică‑ți patul și umblă»? 10 Dar, ca să știți că Fiul Omului are autoritate pe pământ să ierte păcatele, 11 ție îți poruncesc” , i‑a zis El paraliticului, „scoală‑te, ridică‑ți patul și du‑te acasă!” 12 Și îndată, paraliticul s‑a sculat, și‑a ridicat patul și a ieșit afară în fața tuturor; așa că toți au rămas uimiți și‑L slăveau pe Dumnezeu, zicând: „Niciodată n‑am mai văzut așa ceva!”
Chemarea lui Levi
(Matei 9:9‑13. Luca 5:27‑32)13 Isus a ieșit iarăși lângă mare. Toată mulțimea de oameni venea la El, iar El îi învăța. 14 Când trecea pe acolo, l‑a văzut pe Levi, fiul lui Alfeu, stând la vamă. Și i‑a zis: „Vino după Mine!” Levi s‑a sculat și a mers după El. 15 Pe când stătea Isus la masă în casa lui Levi, mulți vameși și păcătoși au stat și ei la masă cu El și cu ucenicii Lui; căci erau mulți și Îl urmau. 16 Când L‑au văzut mâncând cu vameșii și cu păcătoșii, cărturarii din rândul fariseilor le‑au zis ucenicilor Lui: „Cum de mănâncă el [și bea] cu vameșii și cu păcătoșii?” 17 Auzind aceasta , Isus le‑a zis: „Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Eu n‑am venit să‑i chem [la pocăință] pe cei drepți, ci pe cei păcătoși.”
Despre post
(Matei 9:14‑17. Luca 5:33‑39)18 Ucenicii lui Ioan și fariseii obișnuiau să postească. Au venit și I‑au zis lui Isus: „De ce ucenicii lui Ioan și ai fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc?” 19 Isus le‑a răspuns: „Oare pot posti nuntașii câtă vreme este mirele cu ei? Câtă vreme îl au pe mire cu ei nu pot posti. 20 Vor veni zile când mirele va fi luat de la ei și atunci vor posti, în ziua aceea. 21 Nimeni nu coase un petic de țesătură nouă la o haină veche; altminteri, peticul cel nou trage din materialul vechi, și ruptura se face și mai mare. 22 Și nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi, căci vinul cel nou sparge burdufurile și se pierd astfel și vinul, și burdufurile; ci vinul nou se pune în burdufuri noi.”
Isus – Domn al sabatului
(Matei 12:1‑8. Luca 6:1‑5)23 S‑a întâmplat că, într‑o zi de sabat, Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui, croindu‑și drum, au început să smulgă spice. 24 Fariseii I‑au zis: „Uite ce fac ei în sabat! Ce nu este îngăduit!” 25 Isus le‑a răspuns: „Oare n‑ați citit niciodată ce a făcut David când a fost în nevoie și când el și cei care erau împreună cu el au flămânzit? 26 Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, pe vremea lui Abiatar , marele‑preot, și a mâncat pâinile pentru înfățișare , pe care nu este îngăduit să le mănânce decât preoții? Și cum a dat și celor care erau cu el?” 27 Apoi le‑a zis: „Sabatul a fost făcut pentru om, și nu omul pentru sabat; 28 așa că Fiul Omului este Domn și al sabatului.”
Isus vindecă un paralitic
(Mt. 9:1-8Lc. 5:17-26)1 Câteva zile mai târziu, Isus a venit din nou în Capernaum. Când s-a auzit că este în casă, 2 s-au adunat atât de mulți oameni, încât nu mai rămăsese loc nici măcar în fața ușii. Isus le vorbea din Cuvânt. 3 Atunci au venit niște oameni care aduceau la El un paralitic, purtat de patru dintre ei . 4 Fiindcă n-au putut să-l aducă la Isus din cauza mulțimii, ei au dat la o parte acoperișul casei unde se afla Isus , au făcut o spărtură și au coborât pe acolo patul pe care era așezat paraliticul. 5 Văzând Isus credința lor, i-a zis paraliticului: „Copile, păcatele îți sunt iertate!“.
6 Unii dintre cărturarii care ședeau acolo se gândeau în inimile lor: 7 „De ce vorbește Acesta astfel? Blasfemiază! Cine poate ierta păcatele, în afară de singurul Dumnezeu?“.
8 Însă Isus, cunoscând imediat în duhul Său că ei gândeau astfel în ei înșiși, le-a zis: „De ce gândiți astfel în inimile voastre? 9 Ce este mai ușor? A spune paraliticului: «Păcatele îți sunt iertate!» sau a spune: «Ridică-te, ia-ți patul și umblă!»? 10 Dar, ca să știți că Fiul Omului are pe pământ autoritatea de a ierta păcatele, ție îți spun – i-a zis El paraliticului – 11 ridică-te, ia-ți patul și du-te acasă!“. 12 El s-a ridicat, și-a luat imediat patul și a ieșit afară înaintea tuturor, astfel că toți se minunau și Îl glorificau pe Dumnezeu, zicând: „N-am mai văzut niciodată așa ceva!“.
Chemarea lui Levi
(Mt. 9:9-13Lc. 5:27-32)13 Isus a ieșit din nou lângă mare. Toată mulțimea a venit la El, iar El îi învăța. 14 Plecând mai departe, Isus l-a văzut pe Levi, fiul lui Alfeu, șezând în locul unde se plăteau taxele. El i-a zis: „Urmează-Mă!“. Levi s-a ridicat și L-a urmat.
15 În timp ce Isus lua masa în casa lui Levi, mulți colectori de taxe și păcătoși mâncau împreună cu El și cu ucenicii Lui; căci erau mulți care Îl urmau.
16 Văzând că Isus mănâncă împreună cu păcătoșii și cu colectorii de taxe, cărturarii fariseilor le-au zis ucenicilor Lui:
‒ Mănâncă și bea împreună cu colectorii de taxe și cu păcătoșii?
17 Însă Isus i-a auzit și le-a zis:
‒ Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Eu n-am venit să-i chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși.
Despre post
(Mt. 9:14-17Lc. 5:33-39)18 Ucenicii lui Ioan și ai fariseilor obișnuiau să postească.
Ei s-au apropiat și I-au zis:
‒ De ce ucenicii lui Ioan și ucenicii fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc?
19 Isus le-a răspuns:
‒ Pot să postească nuntașii în timp ce mirele este cu ei? Atât timp cât îl au pe mire cu ei, nu pot să postească. 20 Însă vor veni zile când mirele va fi luat de la ei și atunci, în ziua aceea, vor posti.
21 Nimeni nu coase un petic de pânză nouă pe o haină veche. Altfel, peticul cel nou rupe din haina cea veche, și ruptura se face mai rea. 22 Și nimeni nu toarnă vin nou în burdufuri vechi. Altfel, vinul va crăpa burdufurile, iar vinul și burdufurile vor fi distruse. Ci vinul nou se toarnă în burdufuri noi.
Isus, Domnul Sabatului
(Mt. 12:1-8Lc. 6:1-5)23 Într-o zi de Sabat, Isus trecea prin lanurile de grâu. În timp ce-și croiau drum printre ele, ucenicii Lui au început să smulgă spice.
24 Fariseii I-au zis lui Isus:
‒ Vezi? De ce fac ei ce nu este voie în ziua de Sabat?
25 El le-a zis:
‒ N-ați citit niciodată ce a făcut David atunci când a fost în nevoie și i s-a făcut foame, atât lui, cât și celor ce erau cu el? 26 Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, pe vremea lui Abiatar, marele preot, și a mâncat pâinile prezentării, pe care nu este îngăduit să le mănânce decât preoții, și cum a dat și celor ce erau cu el?
27 Apoi le-a zis:
‒ Ziua de Sabat a fost făcută pentru om, nu omul pentru ziua de Sabat! 28 Așa că Fiul Omului este Domn și al Sabatului.