Neemia pleacă la Ierusalim
1 În luna Nisan, în al douăzecilea an al împăratului Artaxerxe , pe când vinul era înaintea lui, l‑am luat și i l‑am dat împăratului. Niciodată nu fusesem trist în prezența lui. 2 Împăratul mi‑a zis: „De ce ai fața tristă? Nu ești bolnav, deci nu poate fi decât o întristare a inimii.” Atunci m‑a apucat o mare frică 3 și i‑am răspuns împăratului: „Veșnic să trăiască împăratul ! Cum să n‑am fața tristă când cetatea în care sunt mormintele părinților mei este în ruină și porțile ei sunt arse de foc?” 4 Și împăratul mi‑a zis: „Ce anume ceri?” Eu m‑am rugat Dumnezeului cerurilor 5 și i‑am răspuns împăratului: „Dacă împăratul găsește cu cale și dacă robul tău îi este plăcut, trimite‑mă în Iuda, la cetatea în care sunt mormintele părinților mei, ca s‑o rezidesc!” 6 Împăratul, care o avea alături de el pe împărăteasă, mi‑a zis atunci: „Cât va ține călătoria ta și când te vei întoarce?” Împăratul a găsit cu cale să mă lase să plec și i‑am hotărât o vreme. 7 Apoi i‑am zis împăratului: „Dacă împăratul găsește cu cale, să mi se dea scrisori pentru guvernatorii din Transeufratena , ca să‑mi îngăduie să trec și să intru în Iuda, 8 precum și o scrisoare pentru Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să‑mi dea lemne să fac grinzi pentru porțile fortăreței Templului , pentru zidul cetății și pentru casa în care voi locui.” Împăratul mi‑a dat ce am cerut , căci mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine.
9 M‑am dus la guvernatorii din Transeufratena și le‑am dat scrisorile împăratului, care trimisese cu mine niște căpetenii ale oștirii și călăreți. 10 Însă când Sanbalat, horonitul, și Tobia, slujitorul amonit, au auzit lucrul acesta, s‑au făcut foc și pară că venea un om să caute binele fiilor lui Israel.
Neemia îmbărbătează poporul
11 Am ajuns la Ierusalim și am rămas acolo trei zile. 12 După aceea, m‑am sculat noaptea cu câțiva oameni, dar nu am spus nimănui ce‑mi pusese Dumnezeul meu pe inimă să fac pentru Ierusalim. Nu adusesem cu mine niciun animal în afară de cel pe care călăream. 13 Am ieșit noaptea pe Poarta Văii și m‑am îndreptat spre Izvorul Balaurului și spre Poarta Gunoiului, cercetând zidurile Ierusalimului, care fuseseră sparte , și porțile arse de foc. 14 Am trecut pe la Poarta Izvorului și pe la Iazul Regelui și nu era loc pe unde să treacă animalul care era sub mine. 15 Am urcat noaptea prin vale și am cercetat zidul. Apoi am intrat iarăși pe Poarta Văii, întorcându‑mă astfel. 16 Mai marii poporului nu știau unde fusesem și ce făcusem. Până în clipa aceea nu le spusesem nimic iudeilor, nici preoților, nici nobililor, nici mai‑marilor, nici vreunuia dintre cei care purtau vreo răspundere.
17 Atunci le‑am zis: „Vedeți și voi starea nenorocită în care suntem: Ierusalimul este în ruine și porțile sunt arse de foc. Haideți să zidim iarăși zidul Ierusalimului, ca să nu mai fim de ocară!” 18 Și le‑am istorisit cum mâna bună a Dumnezeului meu fusese peste mine și ce cuvinte îmi spusese împăratul. Ei au zis: „Atunci, să ne apucăm să zidim!” Și au prins curaj să înceapă această lucrare bună. 19 Dar când au auzit aceasta, Sanbalat, horonitul, Tobia, slujitorul amonit, și Gheșem, arabul, și‑au bătut joc de noi și ne‑au aruncat vorbe disprețuitoare, zicând: „Ce faceți voi acolo? Vă răsculați împotriva împăratului?” 20 Și eu le‑am răspuns: „Dumnezeul cerurilor ne va da izbândă! Noi, robii Săi, ne vom apuca să zidim, dar voi n‑aveți nici parte, nici drept, nici pomenire în Ierusalim!”
Neemia, trimis de Artaxerxes la Ierusalim
1 În luna nisan, în al douăzecilea an al împăratului Artaxerxes, după ce vinul fusese adus înaintea lui, am luat vin și l-am servit pe împărat. Nu mai fusesem trist niciodată înaintea lui.
2 Împăratul mi-a zis:
‒ De ce ai fața așa tristă? Nu ești bolnav; deci nu poate fi decât o întristare a inimii!
Atunci m-am temut foarte tare 3 și i-am răspuns împăratului:
‒ Să trăiască împăratul pe vecie! Cum să nu am fața tristă când cetatea unde se află mormintele strămoșilor mei este în ruine, iar porțile ei au fost distruse de foc?
4 Împăratul mi-a zis:
‒ Ce anume ceri?
M-am rugat Dumnezeului cerurilor, 5 apoi i-am zis împăratului:
‒ Dacă împăratul găsește de cuviință și dacă slujitorul tău are trecere înaintea ta, dă-mi drumul să merg în Iuda, la cetatea unde sunt mormintele strămoșilor mei, ca s-o reconstruiesc.
6 Atunci împăratul, lângă care era așezată și împărăteasa, m-a întrebat:
‒ Cât va dura călătoria ta și când te vei întoarce?
Am hotărât o dată, iar împăratul a fost binevoitor și mi-a dat voie să plec. I-am mai zis împăratului:
7 ‒ Dacă împăratul găsește de cuviință, să mi se dea scrisori către guvernatorii provinciei de peste Râu, ca să-mi dea voie să trec până când voi ajunge în Iuda, 8 și o scrisoare către Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porțile citadelei din preajma Templului, pentru zidul cetății și pentru casa în care voi locui.
Împăratul mi-a dat tot ce am cerut, fiindcă mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine. 9 Am ajuns la guvernatorii provinciei de peste Râu și le-am dat scrisorile împăratului. Împăratul trimisese împreună cu mine niște căpetenii de armată și niște călăreți. 10 Când Sanbalat, horonitul, și Tobia, slujitorul amonit, au auzit aceasta, s-au tulburat foarte tare pentru faptul că cineva venise să caute binele fiilor lui Israel.
Neemia cercetează zidurile Ierusalimului
11 Când am ajuns la Ierusalim, am rămas acolo timp de trei zile. 12 Apoi m-am trezit noaptea și am luat cu mine câțiva oameni, fără să spun nimănui ce mi-a pus Dumnezeu pe inimă să fac la Ierusalim. Nu am luat cu mine niciun alt animal, în afară de cel pe care mergeam călare. 13 Am ieșit noaptea pe Poarta Văii și m-am îndreptat înspre Izvorul Dragonului și înspre Poarta Gunoiului, uitându-mă cu atenție la zidurile Ierusalimului, care fuseseră dărâmate, și la porțile lui care fuseseră distruse de foc. 14 Când am vrut să trec prin Poarta Izvorului înspre Lacul Regelui, nu a fost destul loc pentru animalul pe care călăream. 15 M-am dus noaptea prin vale și m-am uitat cu atenție la zid, după care am intrat prin Poarta Văii și m-am întors. 16 Dregătorii nu știau nici unde am mers, nici ce am făcut. Până atunci nu le spusesem nimic nici iudeilor, nici preoților, nici nobililor, nici leviților, nici dregătorilor și nici celorlalți slujbași.
17 Atunci le-am zis:
‒ Vedeți starea jalnică în care ne aflăm! Ierusalimul este în ruine, iar porțile lui sunt arse de foc. Haideți să reconstruim zidul Ierusalimului, ca să nu mai fim de rușine!
18 Și le-am istorisit cât de bună a fost mâna Dumnezeului meu față de mine și cuvintele pe care mi le-a spus împăratul.
Ei au zis:
‒ Să ne ridicăm și să-l reconstruim!
Și s-au încurajat cu toții ca să înceapă această lucrare bună.
19 Când horonitul Sanbalat, Tobia, slujitorul amonit, și arabul Gheșem au aflat aceasta, ne-au batjocorit și ne-au disprețuit, zicând:
‒ Ce faceți voi acolo? Vă răsculați împotriva împăratului?
20 Eu le-am răspuns și le-am zis:
‒ Dumnezeul cerurilor, El ne va ajuta să reușim. Noi, slujitorii Lui, vom începe să reconstruim. Cât despre voi, nu aveți nici moștenire, nici drepturi și nici amintire în Ierusalim.