Sarcinile chehatiților
1 DOMNUL le‑a vorbit lui Moise și lui Aaron astfel: 2 „Faceți numărătoarea fiilor lui Chehat, dintre fiii lui Levi, după clanurile și familiile lor, 3 de la vârsta de treizeci de ani în sus până la cincizeci de ani, și anume a tuturor celor care intră în slujbă ca să facă vreo lucrare la Cortul Întâlnirii! 4 Slujba fiilor lui Chehat la Cortul Întâlnirii ține de Locul Preasfânt .
5 La pornirea taberei, Aaron și fiii lui să vină să coboare catapeteasma și să acopere cu ea Chivotul Mărturiei; 6 să pună peste ea o învelitoare din piele aleasă și să întindă pe deasupra o pânză violet dintr‑o bucată; apoi să‑i pună drugii .
7 Să întindă o pânză violet peste masa înfățișării și peste ea să pună străchinile, cupele, bolurile și urcioarele pentru jertfele‑de‑băutură; iar pâinea să nu lipsească de pe ea; 8 peste ele să întindă un covor stacojiu și să‑l acopere cu o învelitoare din piele aleasă; apoi să‑i pună drugii.
9 Să ia o pânză violet și să acopere sfeșnicul pentru luminat , candelele , cleștii, cenușarele și toate vasele pentru untdelemn, care sunt pentru slujba lui; 10 să‑l pună împreună cu toate uneltele lui într‑o învelitoare din piele aleasă; apoi să‑l pună pe targă.
11 Iar peste altarul de aur să întindă o pânză violet și să‑l acopere cu o învelitoare din piele aleasă; apoi să‑i pună drugii. 12 Să ia apoi toate uneltele întrebuințate pentru slujba din Sfântul Lăcaș, să le pună într‑o pânză violet și să le acopere cu o învelitoare din piele aleasă; apoi să le pună pe targă. 13 Să curețe de cenușă altarul, să întindă peste el o pânză purpurie, 14 să pună deasupra toate uneltele cu care se slujește (fărașele, furculițele, lopețile, ligheanele și toate uneltele altarului) și să întindă peste toate acestea o învelitoare din piele aleasă; apoi să‑i pună drugii.
15 După ce Aaron și fiii lui vor isprăvi de acoperit Sfântul Lăcaș și toate uneltele Sfântului Lăcaș, la pornirea taberei, fiii lui Chehat să vină să le ducă, fără să se atingă de lucrurile sfinte, ca să nu moară. Acestea sunt lucrurile din Cortul Întâlnirii pe care trebuie să le poarte fiii lui Chehat. 16 Eleazar, fiul preotului Aaron, să aibă în grijă untdelemnul pentru luminat, tămâia înmiresmată, ofranda necurmată și untdelemnul ungerii; să aibă sub supraveghere tot Lăcașul și tot ce este în el, Sfântul Lăcaș și uneltele lui.”
17 DOMNUL le‑a vorbit lui Moise și lui Aaron astfel: 18 „Ca să nu fie nimicită seminția clanurilor chehatite din mijlocul leviților, 19 iată ce să le faceți, ca să trăiască și să nu moară când se apropie de Locul Preasfânt : Aaron și fiii lui să vină și să‑l pună pe fiecare din ei la slujba și la sarcina lui. 20 Dar chehatiții să nu intre și să vadă vreo clipă cele sfinte, ca să nu moară.”
Sarcinile gherșoniților
21 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: 22 „Fă și numărătoarea fiilor lui Gherșon, după familiile și clanurile lor, 23 de la vârsta de treizeci de ani în sus până la cincizeci de ani: să‑i numeri pe toți cei ce intră în slujbă ca să facă vreo lucrare la Cortul Întâlnirii. 24 Iată lucrarea pe care clanurile lui Gherșon o au de făcut și lucrurile pe care trebuie să le poarte: 25 vor purta perdelele Lăcașului, învelitoarea Cortului Întâlnirii, învelitoarea din piele aleasă, care este pe deasupra, perdeaua de la intrarea în Cortul Întâlnirii, 26 perdelele curții și perdeaua de la intrare, cea de la poarta curții, care este împrejurul Lăcașului și al altarului, funiile și toate uneltele cu care slujesc. Ei să facă tot ce trebuie făcut cu privire la acestea. 27 În slujbele lor, fiii lui Gherșon să fie sub poruncile lui Aaron și ale fiilor lui, pentru tot ce au de purtat și în tot ce au de slujit; să le rânduiți ca îndatorire tot ce au de purtat. 28 Aceasta este slujba clanurilor fiilor lui Gherșon la Cortul Întâlnirii; ei să‑și îndeplinească îndatoririle sub cârmuirea lui Itamar, fiul preotului Aaron.
Sarcinilor merariților
29 Fă și numărătoarea fiilor lui Merari, după clanurile și familiile lor, 30 de la vârsta de treizeci de ani în sus până la cincizeci de ani: să‑i numeri pe toți cei ce intră în slujbă ca să facă vreo lucrare la Cortul Întâlnirii. 31 Toate slujbele lor de la Cortul Întâlnirii constau în îndatorirea de a purta scândurile Lăcașului, stinghiile lui, stâlpii lui, tălpile lui, 32 precum și stâlpii curții dimprejur, tălpile lor, țărușii lor, funiile lor și toate uneltele cu care slujesc. Să însemnați pe nume lucrurile pe care au datoria să le poarte. 33 Aceasta este slujba clanurilor fiilor lui Merari, între toate slujbele de la Cortul Întâlnirii, sub cârmuirea lui Itamar, fiul preotului Aaron.”
Numărătoarea leviților
34 Moise și Aaron și mai‑marii adunării i‑au numărat pe fiii lui Chehat, după clanurile și familiile lor, 35 de la vârsta de treizeci de ani în sus până la cincizeci de ani, și anume pe toți cei ce intră în slujbă ca să facă vreo lucrare la Cortul Întâlnirii. 36 Toți cei numărați, după clanurile lor, au fost două mii șapte sute cincizeci. 37 Aceștia sunt cei numărați din clanurile chehatiților, toți cei ce slujeau la Cortul Întâlnirii, pe care i‑au numărat Moise și Aaron după porunca DOMNULUI dată prin Moise.
38 Cei numărați dintre fiii lui Gherșon, după clanurile și familiile lor, 39 de la vârsta de treizeci de ani în sus până la cincizeci de ani, toți cei ce intră în slujbă ca să facă vreo lucrare la Cortul Întâlnirii, 40 deci toți cei numărați, după clanurile și familiile lor, au fost două mii șase sute treizeci. 41 Aceștia sunt cei numărați dintre clanurile fiilor lui Gherșon, toți cei ce slujeau la Cortul Întâlnirii, pe care i‑au numărat Moise și Aaron după porunca DOMNULUI.
42 Cei numărați dintre fiii lui Merari, după clanurile și familiile lor, 43 de la vârsta de treizeci de ani în sus până la cincizeci de ani, toți cei ce intră în slujbă ca să facă vreo lucrare la Cortul Întâlnirii, 44 deci toți cei numărați, după clanurile lor, au fost trei mii două sute. 45 Aceștia sunt cei numărați dintre clanurile fiilor lui Merari pe care i‑au numărat Moise și Aaron după porunca DOMNULUI dată prin Moise.
46 Toți cei numărați pe care i‑au numărat Moise și Aaron și mai‑marii lui Israel dintre leviți, după clanurile și familiile lor, 47 de la vârsta de treizeci de ani în sus până la cincizeci de ani, toți cei ce intră în slujbă ca să facă vreo lucrare sau să poarte ceva la Cortul Întâlnirii, 48 deci toți cei numărați, au fost opt mii cinci sute optzeci. 49 După cuvântul DOMNULUI dat prin Moise i‑au numărat – pe fiecare cu ce avea de făcut și de purtat; au fost numărați după cum i‑a poruncit DOMNUL lui Moise.
Responsabilitățile chehatiților
1 Domnul le-a vorbit lui Moise și Aaron, zicând: 2 „Numărați-i pe fiii lui Chehat separat de ceilalți leviți, după clanurile și familiile lor, 3 de la vârsta de treizeci de ani în sus, până la vârsta de cincizeci de ani, pe oricine poate veni la datorie ca să facă vreo lucrare în Cortul Întâlnirii.
4 Aceasta este slujirea fiilor lui Chehat în Cortul Întâlnirii: vor avea grijă de lucrurile preasfinte. 5 La pornirea taberei, Aaron și fiii săi să intre, să dea jos draperia despărțitoare și să acopere Chivotul Mărturiei cu ea. 6 Să pună deasupra ei o învelitoare din piele trainică și să întindă peste aceasta o acoperitoare în întregime de culoare albastră, apoi să-i pună drugii.
7 Peste masa prezentării să întindă o acoperitoare de culoare albastră și să pună pe ea farfuriile, vasele pentru tămâie, ulcioarele și bolurile pentru jertfele de băutură. Pâinea prezentării să fie pe ea. 8 Să întindă peste acestea o acoperitoare stacojie, iar peste aceasta să pună o învelitoare din piele trainică. Apoi să-i pună mesei drugii.
9 Să ia o învelitoare de culoare albastră și să acopere sfeșnicul pentru luminat cu candelele lui, cleștii lui pentru cărbuni, tăvițele lui și toate vasele pentru ulei folosite la întrebuințarea lui. 10 Să-l pună, cu toate obiectele lui, într-o învelitoare din piele trainică și să-l așeze pe cadrul de lemn folosit la transportul lui.
11 Peste altarul de aur să întindă o acoperitoare de culoare albastră, iar peste aceasta să pună o învelitoare din piele trainică. Apoi să-i pună drugii.
12 Să ia apoi toate uneltele pentru slujbă, cu care ei slujesc în Lăcaș, să le pună într-o acoperitoare de culoare albastră, să le acopere cu o învelitoare din piele trainică și să le pună pe targă.
13 Să ia cenușa de pe altar și să întindă peste altar o acoperitoare de culoare purpurie. 14 Să pună pe el toate uneltele lui, cu care ei slujesc acolo: fărașele pentru cărbuni, furculițele, lopețile, vasele, toate uneltele altarului. Să întindă peste el o învelitoare din piele trainică și să-i pună drugii.
15 După ce Aaron și fiii săi vor termina de acoperit Lăcașul și toate lucrurile Lăcașului, iar tabăra va fi gata de pornire, fiii lui Chehat să vină și să ducă aceste lucruri. Dar să nu atingă niciunul dintre lucrurile sfinte pentru că vor muri. Acestea sunt poverile fiilor lui Chehat în Cortul Întâlnirii.
16 Elazar, fiul preotului Aaron, va fi responsabil de uleiul pentru luminat, de tămâia mirositoare, de darul de mâncare continuu, de uleiul pentru ungere, de tot Tabernaculul cu tot ce este în el, de Lăcaș și de obiectele lui“.
17 Domnul le-a vorbit lui Moise și Aaron, zicând: 18 „Să nu lăsați să fie nimicită din mijlocul leviților seminția clanurilor chehatiților. 19 Iată ce să faceți pentru ei, ca să trăiască și să nu moară atunci când se vor apropia de lucrurile preasfinte: Aaron și fiii lui să vină și să pună pe fiecare la slujba lui și la povara lui. 20 Să nu intre să se uite când lucrurile sfinte sunt învelite, pentru că altfel vor muri“.
Responsabilitățile gherșoniților
21 Apoi Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 22 „Numără-i și pe fiii lui Gherșon, după familiile părinților lor, după clanurile lor. 23 Să-i numeri, de la vârsta de treizeci de ani până la vârsta de cincizeci de ani, pe toți aceia care sunt în stare să facă vreo lucrare în Cortul Întâlnirii.
24 Iată care este slujirea în care să fie implicate clanurile gherșoniților, atunci când lucrează și duc poverile: 25 să ducă draperiile Tabernaculului, Cortul Întâlnirii cu învelitoarea lui, acoperitoarea din piei trainice care se pune deasupra, draperia de la intrarea în Cortul Întâlnirii, 26 draperiile curții, draperia de la intrarea pe poarta curții care înconjoară Tabernaculul și altarul, funiile lor și toate obiectele pentru slujba lor. Să slujească potrivit cu tot ceea ce trebuie făcut pentru acestea. 27 Toată slujirea fiilor gherșoniților cu privire la orice povară dată lor și la orice slujbă a lor să fie făcută la porunca lui Aaron și a fiilor săi. Să aibă ca responsabilitate orice povară dată lor. 28 Aceasta este slujirea clanurilor fiilor gherșoniților la Cortul Întâlnirii. Responsabilitatea lor să fie sub conducerea lui Itamar, fiul preotului Aaron.
Responsabilitățile merariților
29 Cu privire la fiii lui Merari, să-i numeri după clanurile și familiile lor. 30 Să-i numeri de la vârsta de treizeci de ani în sus, până la vârsta de cincizeci de ani, pe oricine vine la datorie ca să facă vreo lucrare la Cortul Întâlnirii. 31 Aceasta este responsabilitatea lor cu privire la poverile date lor, potrivit cu toată slujirea lor la Cortul Întâlnirii: scândurile Tabernaculului cu drugii lor, stâlpii, piedestalele, 32 stâlpii curții de jur împrejur, piedestalele lor, țărușii lor și funiile lor, toate obiectele lor și tot ce este nevoie pentru slujba lor. Să menționați pe nume obiectele pentru care au responsabilitatea să le ducă. 33 Aceasta este slujirea clanurilor fiilor lui Merari, toată slujirea lor la Cortul Întâlnirii, sub conducerea lui Itamar, fiul preotului Aaron“.
Recensământul clanurilor leviților
34 Moise, Aaron și conducătorii comunității i-au numărat pe fiii lui Chehat, potrivit clanurilor și familiilor lor, 35 de la vârsta de treizeci de ani în sus, până la vârsta de cincizeci de ani, pe oricine putea să vină la datorie, pentru vreo lucrare la Cortul Întâlnirii. 36 Cei ce au fost numărați potrivit clanurilor lor au fost două mii șapte sute cincizeci de oameni . 37 Aceștia au fost cei numărați din clanurile chehatiților, oricine slujea în Cortul Întâlnirii, pe care Moise și Aaron i-au numărat după porunca Domnului dată prin Moise.38 Cei numărați dintre fiii lui Gherșon, potrivit clanurilor lor și potrivit familiilor părinților lor, 39 de la vârsta de treizeci de ani în sus, până la vârsta de cincizeci de ani, oricine putea să vină la datorie, pentru vreo lucrare în Cortul Întâlnirii, 40 cei numărați potrivit clanurilor lor și potrivit familiilor părinților lor au fost două mii șase sute treizeci de oameni . 41 Aceștia au fost cei numărați din clanurile fiilor lui Gherșon, oricine slujea în Cortul Întâlnirii, pe care Moise și Aaron i-au numărat după porunca Domnului dată lui Moise.
42 Cei numărați din clanurile fiilor lui Merari, potrivit clanurilor lor, potrivit familiilor părinților lor, 43 de la vârsta de treizeci de ani în sus, până la vârsta de cincizeci de ani, oricine putea veni la datorie, pentru vreo lucrare în Cortul Întâlnirii, 44 cei numărați potrivit clanurilor lor au fost trei mii două sute de oameni . 45 Aceștia au fost cei numărați din clanurile fiilor lui Merari, pe care Moise și Aaron i-au numărat după porunca Domnului dată prin Moise.
46 Toți cei numărați dintre leviți, pe care Moise, Aaron și conducătorii lui Israel i-au numărat potrivit clanurilor lor și potrivit familiilor părinților lor, 47 de la vârsta de treizeci de ani în sus, până la vârsta de cincizeci de ani, oricine venise la Cortul Întâlnirii ca să facă vreo lucrare și să ducă vreo povară, 48 cei numărați au fost opt mii cinci sute optzeci de oameni . 49 El i-a numărat după porunca Domnului, dată prin Moise, pe fiecare potrivit cu slujba lui și cu povara dată lui.
Și, astfel, ei au fost numărați de el, așa cum îi poruncise Domnul lui Moise.