Așezarea candelelor
1 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: 2 „Vorbește‑i lui Aaron și spune‑i: «Când vei așeza candelele, cele șapte candele să lumineze în partea dinainte a sfeșnicului.»” 3 Aaron a făcut întocmai: a așezat candelele în partea dinainte a sfeșnicului, cum îi poruncise DOMNUL lui Moise. 4 Sfeșnicul era din aur, lucrat din ciocan; atât piciorul lui, cât și florile lui erau lucrate din ciocan . Moise a făcut sfeșnicul după chipul pe care i‑l arătase DOMNUL.
Leviții Îi sunt închinați lui Dumnezeu
5 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: 6 „Ia‑i pe leviți din mijlocul fiilor lui Israel și curățește‑i! 7 Așa să le faci ca să‑i curățești: să‑i stropești cu apă curățitoare, iar ei să‑și treacă briciul peste tot trupul și să‑și spele hainele. Așa să se curățească. 8 Să ia apoi un vițel, cu ofranda obișnuită, făcută din făină aleasă frământată cu untdelemn, iar tu să iei un alt vițel ca jertfă‑pentru‑păcat. 9 Să‑i apropii pe leviți înaintea Cortului Întâlnirii și să strângi toată adunarea fiilor lui Israel. 10 Să‑i apropii pe leviți înaintea DOMNULUI, și fiii lui Israel să‑și pună mâinile peste leviți. 11 Aaron să‑i legene pe leviți ca un dar legănat înaintea DOMNULUI din partea fiilor lui Israel, și astfel să fie în slujba DOMNULUI. 12 Leviții să‑și pună mâinile pe capul vițeilor și să‑l aduci pe unul ca jertfă‑pentru‑păcat, iar pe celălalt ca ardere‑de‑tot pentru DOMNUL, ca să faci ispășire pentru leviți. 13 Să‑i pui pe leviți în picioare înaintea lui Aaron și înaintea fiilor lui și să‑i legeni ca un dar legănat înaintea DOMNULUI. 14 Așa să‑i desparți pe leviți din mijlocul fiilor lui Israel, și leviții vor fi ai Mei. 15 După aceea, leviții să vină să slujească în Cortul Întâlnirii. Să‑i curățești astfel și să‑i legeni ca un dar legănat, 16 căci ei Îmi sunt dați cu totul din mijlocul fiilor lui Israel: Eu i‑am luat pentru Mine în locul tuturor celor care se nasc primii, anume al tuturor întâilor născuți ai fiilor lui Israel. 17 Al Meu este fiecare întâi născut al fiilor lui Israel, atât dintre oameni, cât și dintre animale; Mi i‑am pus deoparte în ziua când am lovit fiecare întâi născut în țara Egiptului. 18 Și Eu i‑am luat pe leviți în locul fiecărui întâi născut al fiilor lui Israel. 19 Pe leviți i‑am luat din mijlocul fiilor lui Israel și i‑am dat cu totul lui Aaron și fiilor lui, ca să facă slujba fiilor lui Israel la Cortul Întâlnirii, să facă ispășire pentru fiii lui Israel, și astfel fiii lui Israel să nu fie loviți cu molimă când se vor apropia de Sfântul Lăcaș.”
20 Moise, Aaron și toată adunarea fiilor lui Israel au făcut cu leviții așa cum îi poruncise DOMNUL lui Moise cu privire la aceștia; așa le‑au făcut fiii lui Israel. 21 Leviții s‑au curățit și și‑au spălat hainele. Aaron i‑a legănat ca un dar legănat înaintea DOMNULUI și a făcut ispășire pentru ei ca să‑i curățească. 22 După aceea , leviții au venit să slujească la Cortul Întâlnirii, în fața lui Aaron și a fiilor lui; așa cum îi poruncise DOMNUL lui Moise cu privire la leviți, așa le‑au făcut.
23 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: 24 „Aceasta este legea privitoare la leviți. După împlinirea vârstei de douăzeci și cinci de ani, să intre în slujbă ca să slujească la Cortul Întâlnirii. 25 După împlinirea vârstei de cincizeci de ani, să iasă din slujbă și să nu mai slujească. 26 Vor putea să‑i ajute pe frații lor la Cortul Întâlnirii să‑și îndeplinească îndatoririle , dar să nu mai slujească. Așa să se facă în ce privește îndatoririle pe care le au leviții.”
1 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 2 „Vorbește-i lui Aaron și spune-i: «Când vei așeza candelele, cele șapte candele vor trebui să lumineze în partea din față a sfeșnicului»“.
3 Aaron a făcut întocmai; a așezat candelele în partea din față a sfeșnicului, așa cum îi poruncise Domnul lui Moise. 4 Sfeșnicul era făcut din aur bătut. De la picior până la petale era din aur bătut. După modelul pe care i-l arătase Domnul lui Moise, așa a făcut el sfeșnicul.
Sfințirea și slujirea leviților
5 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 6 „Ia-i pe leviți din mijlocul fiilor lui Israel și curățește-i. 7 Iată ce să faci ca să-i curățești: stropește-i cu apa curățirii de păcat, iar ei să-și radă tot trupul cu briciul și să-și spele hainele; așa se vor curăți. 8 Apoi să ia un taur și darul de mâncare făcut din făină aleasă amestecată cu ulei, iar tu să iei un alt taur ca jertfă pentru păcat. 9 Să-i aduci pe leviți înaintea Cortului Întâlnirii și să strângi împreună toată comunitatea fiilor lui Israel. 10 Când îi vei aduce pe leviți înaintea Domnului, fiii lui Israel să-și pună mâinile peste ei. 11 Apoi Aaron îi va înfățișa pe leviți înaintea Domnului ca o jertfă legănată din partea fiilor lui Israel și, astfel, ei vor putea să îndeplinească slujba Domnului. 12 Leviții să-și pună mâinile pe capetele taurilor, după care el să-i jertfească în cinstea Domnului, pe unul ca jertfă pentru păcat, iar pe celălalt ca ardere-de-tot și să facă astfel ispășire pentru leviți. 13 Apoi, să-i pui pe leviți să stea înaintea lui Aaron și a fiilor săi și să-i aduci ca jertfă legănată înaintea Domnului.
14 Așa să-i separi pe leviți de ceilalți fii ai lui Israel și leviții vor fi ai Mei. 15 După ce i-ai curățit și i-ai adus ca jertfă legănată, leviții vor putea intra în Cortul Întâlnirii ca să slujească. 16 Căci ei Îmi sunt dați pe deplin din mijlocul fiilor lui Israel. I-am luat pentru Mine în locul tuturor celor ce sunt primul rod al pântecului, în locul întâilor născuți ai fiilor lui Israel. 17 Toți întâii născuți ai fiilor lui Israel sunt ai Mei, atât dintre oameni, cât și dintre animale. I-am sfințit pentru Mine în ziua în care i-am lovit pe toți întâii născuți din țara Egiptului. 18 De aceea i-am luat pe leviți în locul tuturor întâilor născuți ai fiilor lui Israel. 19 Eu i-am dat în dar pe leviți lui Aaron și fiilor săi, ca să le slujească fiilor lui Israel în Cortul Întâlnirii și să facă ispășire pentru fiii lui Israel. Astfel, fiii lui Israel nu vor fi loviți de nicio urgie când se vor apropia de Lăcaș“.
20 Moise, Aaron și întreaga comunitate a fiilor lui Israel au făcut întocmai cu leviții. Fiii lui Israel au făcut așa cum i-a poruncit Domnul lui Moise cu privire la ei. 21 Leviții s-au curățit și apoi și-au spălat hainele. Aaron i-a adus ca jertfă legănată înaintea Domnului și a făcut ispășire pentru ei ca să-i curățească. 22 După aceea, leviții au intrat să slujească în Cortul Întâlnirii înaintea lui Aaron și a fiilor săi. Așa cum îi poruncise Domnul lui Moise cu privire la leviți, așa au făcut cu ei.
23 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 24 „Aceasta este o hotărâre în ceea ce-i privește pe leviți: de la vârsta de douăzeci și cinci de ani în sus, fiecare va putea să vină să îndeplinească slujba la Cortul Întâlnirii. 25 Dar la vârsta de cincizeci de ani trebuie să se retragă de la datoria slujbei și să nu mai lucreze. 26 Va putea însă să-i ajute pe frații lui în Cortul Întâlnirii, la îndeplinirea responsabilităților lor, dar nu va putea să îndeplinească vreo slujbă. Așa să faci cu leviții în ce privește responsabilitățile lor“.