A treia viziune: omul cu funia de măsurat
1 Mi-am ridicat ochii și am văzut un om cu o funie de măsurat în mână. 2 L‑am întrebat: „Unde te duci?” Și el mi‑a zis: „Să măsor Ierusalimul, ca să văd ce lățime și ce lungime are.” 3 Și iată că îngerul care vorbea cu mine a plecat și un alt înger i‑a ieșit în întâmpinare. 4 El i‑a zis: „Aleargă și vorbește-i astfel tânărului acestuia:
«Ierusalimul va fi o cetate fără ziduri
din pricina mulțimii oamenilor și vitelor din el;
5 Eu Însumi voi fi un zid de foc în jurul lui
și voi fi slava din mijlocul lui!», zice DOMNUL.
6 «O , fugiți din țara de la miazănoapte», zice DOMNUL,
«căci v‑am împrăștiat în cele patru vânturi ale cerurilor», zice DOMNUL.
7 «O , adăpostiți-vă în Sion,
voi, care locuiți în Babilon!
8 Căci așa vorbește DOMNUL Oștirilor»
– când am fost trimis de Slava Lui –
«cu privire la neamurile care v‑au jefuit:
‘Cel ce se atinge de voi
se atinge de lumina ochilor Mei.
9 Iată , Îmi ridic mâna împotriva lor
și ele vor ajunge prada sclavilor lor’»,
ca să știți că DOMNUL Oștirilor m‑a trimis.”
10 „«Strigă de veselie
și bucură‑te, fiica Sionului!
Căci, iată, Eu vin
și voi locui în mijlocul tău», zice DOMNUL.”
11 „Multe neamuri se vor alipi de DOMNUL în ziua aceea și vor fi poporul Lui. Eu voi locui în mijlocul tău și vei ști că DOMNUL Oștirilor M‑a trimis la tine.” 12 DOMNUL va lua în stăpânire Iuda, ca moșie a Lui în țara sfântă, și va alege iarăși Ierusalimul.
13 Orice făptură să tacă înaintea DOMNULUI, căci El S‑a și sculat din lăcașul Lui cel sfânt!
A treia vedenie: omul cu funia de măsurat
1 Apoi mi-am ridicat ochii, m-am uitat și, iată că era un om care avea în mână o funie de măsurat.
2 L-am întrebat:
‒ Unde te duci?
El mi-a răspuns:
‒ Să măsor Ierusalimul, ca să văd ce lățime și ce lungime are.
3 Atunci îngerul care vorbea cu mine s-a îndepărtat, iar un alt înger a venit să-l întâlnească. 4 Acesta i-a zis: „Aleargă și vorbește-i tânărului acestuia, zicând: «Ierusalimul va fi locuit ca o cetate fără ziduri, din cauza mulțimii oamenilor și a animalelor din mijlocul lui. 5 Eu Însumi voi fi un zid de foc împrejurul lui, zice Domnul, și voi fi gloria din mijlocul lui.
6 Vai! Vai! Fugiți din țara din nord, zice Domnul. Căci v-am împrăștiat ca pe cele patru vânturi ale cerului, zice Domnul. 7 Vai, Sionule, scapă, tu care locuiești la fiica Babilonului! 8 Căci așa vorbește Domnul Oștirilor: după glorie M-a trimis El la națiunile care v-au jefuit; căci cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Mei! 9 Prin urmare, iată, Îmi ridic mâna împotriva lor și vor deveni pradă pentru înșiși slujitorii lor! Și veți ști astfel că Domnul Oștirilor M-a trimis!
10 Strigă de bucurie și veselește-te, fiică a Sionului, căci iată că Eu vin și voi locui în mijlocul tău, zice Domnul. 11 Multe națiuni se vor alătura Domnului, în ziua aceea, și vor fi poporul Meu. Eu voi locui în mijlocul tău și, astfel, vei ști că Domnul Oștirilor M-a trimis la tine. 12 Domnul va lua în stăpânire Iuda, ca partea Lui de moștenire din teritoriul sfânt, și va alege iarăși Ierusalimul! 13 Orice făptură să tacă înaintea Domnului, căci El S-a ridicat din Locuința Lui cea sfântă!»“.