Împrejurările nașterii lui Samuel
1 Era un om din Ramataim‑Țofim, din ținutul muntos al lui Efraim, numit Elcana , fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Țuf, un efraimit . 2 El avea două neveste: una se numea Ana, iar cealaltă, Penina. Penina avea copii, dar Ana nu avea. 3 Omul acesta se suia în fiecare an din cetatea sa, ca să se închine și să‑I aducă jertfe DOMNULUI Oștirilor la Șilo. Acolo se aflau cei doi fii ai lui Eli – Hofni și Fineas –, preoți ai DOMNULUI. 4 În ziua când își aducea jertfa , Elcana le dădea câte o parte nevestei sale Penina, tuturor fiilor și tuturor fiicelor pe care le avea de la ea, 5 însă Anei îi dădea de două ori mai mult, fiindcă o iubea. Dar DOMNUL îi închisese pântecele. 6 Potrivnica ei o înțepa deseori cu vorba , ca s‑o tulbure, pentru că DOMNUL îi închisese pântecele. 7 Și în toți anii era la fel. Ori de câte ori se suia Ana la Casa DOMNULUI, Penina o înțepa la fel. Atunci ea plângea și nu mânca. 8 Elcana, bărbatul ei, îi zicea: „Ana, de ce plângi și nu mănânci? De ce îți este tristă inima? Oare nu însemn eu pentru tine mai mult decât zece fii?”
9 După ce au mâncat și au băut ei la Șilo, Ana s‑a ridicat de la masă . Preotul Eli ședea pe un scaun, lângă unul dintre ușorii Templului DOMNULUI. 10 Și Ana se ruga DOMNULUI cu sufletul amărât și plângea mult. 11 Ea a făcut o juruință și a zis: „DOAMNE al Oștirilor, dacă vei binevoi să iei aminte la întristarea roabei Tale, dacă‑Ți vei aminti de mine și n-o vei da uitării pe roaba Ta, dacă îi vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, I-l voi închina DOMNULUI pentru toate zilele vieții lui, iar briciul nu va trece peste capul lui.”
12 În vreme ce ea stăruia în rugăciune înaintea DOMNULUI, Eli se uita cu băgare de seamă la gura ei. 13 Ana vorbea în inima ei și numai buzele i se mișcau, dar glasul nu i se auzea. Eli a crezut că este beată 14 și i‑a zis: „Până când vei fi beată? Du‑te și trezește‑te!” 15 Drept răspuns, Ana a zis: „Nu, domnul meu, eu sunt o femeie cu duhul întristat; n‑am băut nici vin, nici băutură amețitoare, ci îmi vărsam sufletul înaintea DOMNULUI. 16 Să n‑o iei pe roaba ta drept o femeie de nimic , căci din prea multa mea durere și supărare am vorbit până acum!” 17 Drept răspuns, Eli a zis: „Du‑te în pace; Dumnezeul lui Israel să‑ți împlinească cererea pe care I‑ai făcut‑o!” 18 Ea a zis: „Să capete roaba ta trecere înaintea ta!” Și apoi s‑a dus în drumul ei. A mâncat, și fața ei n‑a mai fost aceeași. 19 S‑au trezit dis‑de‑dimineață și, după ce s‑au închinat înaintea DOMNULUI, s‑au întors și au ajuns acasă, la Rama. Elcana a intrat la Ana, nevasta sa, iar DOMNUL Și‑a adus aminte de ea.
20 La vremea potrivită, Ana a rămas însărcinată și a născut un fiu, căruia i‑a pus numele Samuel , zicând: „De la DOMNUL l‑am cerut.” 21 Apoi, bărbatul său, Elcana, s‑a suit cu toată casa lui să‑I aducă DOMNULUI jertfa de peste an și jertfa pentru împlinirea juruinței. 22 Dar Ana nu s‑a suit, ci i‑a zis bărbatului ei: „Când voi înțărca băiatul, îl voi duce să se înfățișeze înaintea DOMNULUI și să rămână acolo pentru totdeauna .” 23 Elcana , bărbatul ei, i‑a zis: „Fă după cum crezi de cuviință; rămâi până‑l vei înțărca! Numai împlinească‑Și DOMNUL cuvântul Lui!” Femeia a rămas acasă și l‑a alăptat pe fiul ei până l‑a înțărcat.
24 Când l‑a înțărcat, l‑a suit cu ea și a luat un taur de trei ani , o efă de făină și un burduf cu vin. L‑a dus la Casa DOMNULUI, la Șilo; băiatul era încă mic de tot. 25 Au înjunghiat taurul și au dus băiatul la Eli. 26 Ana a zis: „Domnul meu, iartă-mă! Pe viața ta , domnul meu, eu sunt femeia care stătea aici lângă tine ca să se roage DOMNULUI. 27 Pentru băiatul acesta mă rugam, și DOMNUL mi‑a împlinit cererea pe care I‑am făcut‑o. 28 De aceea, și eu vreau să I‑l încredințez DOMNULUI: toată viața lui să fie încredințat DOMNULUI.” Și I s‑a închinat acolo DOMNULUI.
Penina necăjește pe Ana
1 Era un om din Ramataim-Țofim, din muntele lui Efraim, numit Elcana , fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Țuf, Efratit . 2 El avea două neveste: una se numea Ana, iar cealaltă Penina. Penina avea copii, dar Ana n-avea. 3 Omul acesta se suia în fiecare an din cetatea sa la Silo , ca să se închine înaintea Domnului oștirilor și să-I aducă jertfe. Acolo se aflau cei doi fii ai lui Eli, Hofni și Fineas, preoți ai Domnului. 4 În ziua când își aducea Elcana jertfa , dădea părți nevestei sale Penina, tuturor fiilor și tuturor fiicelor pe care le avea de la ea. 5 Dar Anei îi dădea o parte îndoită, căci iubea pe Ana. Dar Domnul o făcuse stearpă. 6 Potrivnica ei o înțepa deseori, ca s-o facă să se mânie, pentru că Domnul o făcuse stearpă. 7 Și în toți anii era așa. Ori de câte ori se suia Ana la Casa Domnului, Penina o înțepa la fel. Atunci, ea plângea și nu mânca. 8 Elcana, bărbatul ei, îi zicea: „Ana, pentru ce plângi și nu mănânci? Pentru ce ți-este întristată inima? Oare nu prețuiesc eu pentru tine mai mult decât zece fii?”
Rugăciunea Anei
9 Ana s-a sculat, după ce au mâncat și au băut ei la Silo. Preotul Eli ședea pe un scaun, lângă unul din ușorii Templului Domnului. 10 Și Ana se ruga Domnului cu sufletul amărât și plângea! 11 Ea a făcut o juruință și a zis: „Doamne, Dumnezeul oștirilor! Dacă vei binevoi să cauți spre întristarea roabei Tale, dacă-Ți vei aduce aminte de mine, și nu vei uita pe roaba Ta, și dacă vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi închina Domnului pentru toate zilele vieții lui și brici nu va trece peste capul lui.” 12 Fiindcă ea stătea multă vreme în rugăciune înaintea Domnului, Eli se uita cu băgare de seamă la gura ei. 13 Ana vorbea în inima ei și numai buzele și le mișca, dar nu i se auzea glasul. Eli credea că este beată 14 și i-a zis: „Până când vei fi beată? Du-te de te trezește.” 15 Ana a răspuns: „Nu, domnul meu, eu sunt o femeie care suferă în inima ei și n-am băut nici vin, nici băutură amețitoare, ci îmi vărsam sufletul înaintea Domnului. 16 Să nu iei pe roaba ta drept o femeie stricată , căci numai prea multa mea durere și supărare m-a făcut să vorbesc până acum.” 17 Eli a luat din nou cuvântul și a zis: „Du-te în pace, și Dumnezeul lui Israel să asculte rugăciunea pe care I-ai făcut-o!” 18 Ea a zis: „Să capete roaba ta trecere înaintea ta!” Și femeia a plecat . A mâncat și fața ei n-a mai fost aceeași. 19 S-au sculat dis-de-dimineață și, după ce s-au închinat până la pământ înaintea Domnului, s-au întors și au venit acasă, la Rama.
Nașterea lui Samuel
Elcana s-a culcat cu nevastă-sa Ana, și Domnul Și-a adus aminte de ea. 20 Când i s-au împlinit zilele, Ana a rămas însărcinată și a născut un fiu, căruia i-a pus numele Samuel (Dumnezeu a ascultat) , „căci”, a zis ea, „de la Domnul l-am cerut.” 21 Bărbatul său, Elcana, s-a suit apoi cu toată casa lui, să aducă Domnului jertfa de peste an și să-și împlinească juruința. 22 Dar Ana nu s-a suit și a zis bărbatului ei: „Când voi înțărca copilul, îl voi duce ca să fie pus înaintea Domnului și să rămână acolo pentru totdeauna .” 23 Elcana , bărbatul ei, i-a zis: „Fă ce vei crede, așteaptă până-l vei înțărca. Numai împlinească-Și Domnul cuvântul Lui!” Și femeia a rămas acasă și a dat țâță fiului ei până l-a înțărcat. 24 Când l-a înțărcat, l-a suit cu ea și a luat trei tauri, o efă de făină și un burduf cu vin. L-a dus în Casa Domnului, la Silo; copilul era încă mic de tot. 25 Au junghiat taurii și au dus copilul la Eli. 26 Ana a zis: „Domnul meu, iartă-mă! Cât este de adevărat că sufletul tău trăiește, domnul meu, atât este de adevărat că eu sunt femeia aceea care stăteam aici lângă tine și mă rugam Domnului! 27 Pentru copilul acesta mă rugam, și Domnul a ascultat rugăciunea pe care I-o făceam. 28 De aceea vreau să-l dau Domnului: toată viața lui să fie dat Domnului.” Și s-au închinat acolo înaintea Domnului.