Sfârșitul potopului
1 Dumnezeu și‑a adus aminte de Noe, de toate fiarele și de toate vitele care erau cu el în arcă; și Dumnezeu a făcut să sufle un vânt pe pământ, iar apele s‑au domolit. 2 Izvoarele adâncului și stăvilarele cerurilor au fost închise , iar ploaia din cer s‑a oprit. 3 Apele s‑au tot retras de pe pământ și, după o sută cincizeci de zile, au scăzut, 4 astfel încât, în luna a șaptea, în ziua a șaptesprezecea a lunii, arca s‑a oprit pe munții Ararat. 5 Apele au tot scăzut până în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s‑au văzut vârfurile munților.
6 După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra arcei pe care o făcuse. 7 A dat drumul corbului, care a tot ieșit și s‑a întors până când au secat apele de pe pământ. 8 A dat drumul porumbelului, ca să vadă dacă se retrăseseră apele de pe fața pământului. 9 Dar porumbelul n‑a găsit loc de odihnă pentru piciorul lui și s‑a întors la arcă, pentru că pe toată fața pământului erau ape. Noe a întins mâna, l‑a luat și l‑a adus în arcă. 10 A mai așteptat alte șapte zile și iarăși a dat drumul porumbelului din arcă. 11 Porumbelul s‑a întors la el pe înserate și, iată, avea în cioc o frunză de măslin ruptă de curând. Astfel a înțeles Noe că apele se retrăseseră de pe pământ. 12 A mai așteptat alte șapte zile și a dat drumul porumbelului, iar acesta nu s‑a mai întors la el.
13 În al șase sute unulea an al vieții lui Noe , în luna întâi, în ziua întâi a lunii, apele se zvântaseră de pe pământ. Noe a dat la o parte acoperământul arcei, s‑a uitat și, iată, fața pământului se zvântase. 14 În luna a doua, în a douăzeci și șaptea zi a lunii, pământul era uscat.
15 Dumnezeu i‑a vorbit lui Noe și i‑a zis: 16 „Ieșiți din arcă tu, nevasta ta, fiii tăi și nevestele fiilor tăi împreună cu tine! 17 Scoate împreună cu tine toate viețuitoarele de tot felul care sunt cu tine: păsări, vite și toate târâtoarele care se târăsc pe pământ; să mișune, să rodească și să se înmulțească pe pământ.” 18 Și Noe a ieșit cu fiii săi, cu nevasta sa și cu nevestele fiilor săi. 19 Toate viețuitoarele, toate târâtoarele, toate păsările, toate câte se mișcă pe pământ au ieșit din arcă pe familii.
20 Noe I‑a zidit DOMNULUI un altar, a luat din toate animalele curate și din toate păsările curate și a adus arderi‑de‑tot pe altar. 21 DOMNUL a mirosit mireasmă plăcută și a zis în inima Sa: „Nu voi mai blestema pământul din pricina omului, chiar dacă pornirea inimii omului este rea din tinerețea lui, și nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut.
22 Cât va fi pământul nu vor înceta
semănatul și seceratul, frigul și căldura,
vara și iarna, ziua și noaptea .”
Sfârșitul potopului
1 Dumnezeu Și-a adus aminte de Noe, de toate viețuitoarele și de toate vitele care erau cu el în corabie și Dumnezeu a făcut să sufle un vânt pe pământ, și apele s-au potolit. 2 Izvoarele Adâncului și stăvilarele cerurilor au fost închise și ploaia din cer a fost oprită. 3 Apele au scăzut de pe fața pământului, scurgându-se și împuținându-se și, după o sută cincizeci de zile, apele s-au micșorat. 4 În luna a șaptea, în ziua a șaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munții Ararat. 5 Apele au mers scăzând până în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s-au văzut vârfurile munților. 6 După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corabiei pe care o făcuse. 7 A dat drumul unui corb care a ieșit, ducându-se și întorcându-se până când au secat apele de pe pământ. 8 A dat drumul și unui porumbel, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe fața pământului. 9 Dar porumbelul n-a găsit niciun loc ca să-și pună piciorul și s-a întors la el în corabie, căci erau ape pe toată fața pământului. Noe a întins mâna, l-a luat și l-a băgat la el în corabie. 10 A mai așteptat alte șapte zile, și iarăși a dat drumul porumbelului din corabie. 11 Porumbelul s-a întors la el spre seară, și iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a cunoscut astfel că apele scăzuseră pe pământ. 12 A mai așteptat alte șapte zile, și a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s-a mai întors la el. 13 În anul șase sute unu, în luna întâi, în ziua întâi a lunii, apele secaseră pe pământ. Noe a ridicat învelitoarea corabiei: s-a uitat, și iată că fața pământului se uscase. 14 În luna a doua, în a douăzeci și șaptea zi a lunii, pământul era uscat de tot.
Ieșirea lui Noe din corabie
15 Atunci, Dumnezeu a vorbit lui Noe și i-a zis: 16 „Ieși din corabie, tu și nevastă-ta, fiii tăi și nevestele fiilor tăi cu tine! 17 Scoate afară împreună cu tine toate viețuitoarele de tot felul, care sunt cu tine, atât păsările, cât și vitele și toate târâtoarele care se târăsc pe pământ: să mișune pe pământ, să crească și să se înmulțească pe pământ.” 18 Și Noe a ieșit afară cu fiii săi, cu nevastă-sa și cu nevestele fiilor săi. 19 Toate dobitoacele, toate târâtoarele, toate păsările, tot ce se mișcă pe pământ, după soiurile lor, au ieșit din corabie. 20 Noe a zidit un altar Domnului, a luat din toate dobitoacele curate și din toate păsările curate și a adus arderi-de-tot pe altar. 21 Domnul a mirosit un miros plăcut și Domnul a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema pământul din pricina omului, pentru că întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinerețea lui, și nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut. 22 Cât va fi pământul , nu va înceta semănatul și seceratul, frigul și căldura, vara și iarna, ziua și noaptea!”