1 Vai de tine , cetate vărsătoare de sânge,
plină de minciună,
plină de tâlhării
și care sfâșii fără oprire!
2 Pocnet de bici,
huruit de roți,
tropot de cai,
duruit de care!
3 Dau năvală călăreții,
scânteiază săbiile,
fulgeră sulițele.
Mulțimi de oameni căzuți!
Grămezi de leșuri!
Morți fără număr!
Te împiedici de trupurile lor!
4 „Din pricina curviilor fără număr
ale desfrânatei pline de farmec,
ale celei care umblă cu vrăji ,
care vindea neamurile cu desfrâul ei
și clanuri întregi cu vrăjile ei,
5 iată , sunt împotriva ta”,
zice DOMNUL Oștirilor.„Îți voi pune poalele în cap,
ca să‑ți vadă neamurile goliciunea
și împărățiile, rușinea.
6 Voi azvârli cu murdării peste tine,
te voi înjosi și te voi face o priveliște .
7 Și atunci, oricine te va vedea
va fugi de tine și va zice:
«Ninive este pustiită!»
Cine să-i plângă de milă?
Unde să‑ți caut mângâietori?”
8 Ești tu mai bună decât No‑Amon ,
cetatea care ședea între canale de apă,
cu ape de jur împrejur,
având ca metereze lacuri
și ape drept ziduri de incintă?
9 Nubienii erau tăria ei
și egiptenii fără număr.
Țara Put și libienii
erau ajutoarele ei.
10 Dar și ea a trebuit să plece în exil,
s-a dus în convoiul prinșilor de război
și pruncii ei au fost zdrobiți
la toate colțurile ulițelor;
au aruncat sorțul pentru dregătorii ei
și toți mai‑marii ei au fost puși în lanțuri.
11 Și tu te vei îmbăta,
vei umbla să te ascunzi;
și tu vei căuta adăpost
împotriva vrăjmașului!
12 Toate cetățuile tale sunt niște smochine ,
poporul tău – niște trufandale;
când sunt scuturate, cad
în gura celui ce le mănâncă.
13 Iată, poporul tău este ca niște femei;
la apropierea tuturor dușmanilor tăi;
porțile țării tale sunt larg deschise,
iar focul îți mistuie zăvoarele !
14 Scoate‑ți apă pentru asediu!
Drege‑ți întăriturile !
Calcă pământul,
frământă lutul,
toarnă frământătura în forme !
15 Acolo te va mistui focul,
te va nimici sabia,
te va mânca precum lăcusta ielec .
Înmulțiți-vă ca lăcusta ielec,
prăsiți-vă ca lăcusta arbe!
16 Ți-ai făcut o mulțime de negustori,
mai mulți decât stelele cerului,
ca lăcusta ielec, care năpârlește și zboară.
17 Străjerii tăi sunt ca lăcustele,
ofițerii tăi, ca un roi de lăcuste
care tabără pe ziduri în zilele reci.
Când răsare soarele, își iau zborul
și nimeni nu știe unde sunt.
18 Păstorii tăi au adormit, împărate al Asiriei,
și nobilii tăi dorm;
poporul tău este risipit pe munți
și nimeni nu‑l mai strânge.
19 Nu este alinare pentru rana ta,
plaga ta este fără leac!
Toți cei ce vor auzi vestea
vor bate din palme împotriva ta,
căci peste cine nu s-a abătut
cruzimea ta nedomolită?
1 Vai de cetatea vărsătoare de sânge, plină de minciună, plină de silnicie și care nu încetează să se dedea la răpire!… 2 Auziți pocnetul biciului, uruitul roților, tropăitul cailor și duruitul carelor! 3 Se aruncă năvalnici călăreții, scânteiază sabia, fulgeră sulița… O mulțime de răniți!… Grămezi de trupuri moarte!… Morți fără număr!… Cei vii se împiedică de cei morți!… 4 Din pricina multelor curvii ale curvei pline de farmec, fermecătoare iscusită , care vindea neamurile prin curviile ei și popoarele prin vrăjitoriile ei. 5 „Iată , am necaz pe tine, zice Domnul oștirilor, îți voi ridica poalele peste cap, ca să-ți vadă neamurile goliciunea și împărățiile rușinea. 6 Voi azvârli cu murdării peste tine, te voi înjosi și te voi face de ocară . 7 Toți cei ce te vor vedea vor fugi de tine și vor zice: ‘Ninive este nimicită! Cine o va plânge? Unde să-ți caut mângâietori?’ ” 8 Ești tu mai bună decât No-Amon , cetatea care ședea între râuri, înconjurată de ape, având ca zid de apărare marea, ca ziduri marea? 9 Etiopia și egiptenii fără număr erau tăria ei, Put și libienii erau ajutoarele ei. 10 Și totuși a trebuit să plece și ea în surghiun, s-a dus în robie, și pruncii ei au fost zdrobiți în toate colțurile ulițelor; au aruncat sorțul asupra fruntașilor ei și toți mai-marii ei au fost aruncați în lanțuri. 11 Și tu te vei îmbăta, te vei ascunde și tu vei căuta un loc de adăpost împotriva vrăjmașului! 12 Toate cetățuile tale sunt niște smochini cu cele dintâi roade; când îi scuturi, smochinele cad în gura cui vrea să le mănânce. 13 Iată, poporul tău este ca femeile în mijlocul tău; porțile țării tale se deschid înaintea vrăjmașilor tăi; focul îți mistuie zăvoarele ! 14 Scoate-ți apă pentru împresurare! Drege-ți întăriturile ! Calcă pământul, frământă lutul și gătește cuptorul de cărămidă! 15 Acolo te va mânca focul, te va nimici sabia cu desăvârșire, te va mistui ca niște lăcuste, căci te-ai înmulțit ca forfecarul, te-ai îngrămădit ca lăcustele! 16 Negustorii tăi sunt mai mulți decât stelele cerului, s-au îngrămădit ca puii de lăcustă care își întind aripile și zboară. 17 Voievozii tăi sunt ca lăcustele, mai-marii tăi, ca o ceată de lăcuste care tabără în dumbrăvi pe răcoarea zilei: când răsare soarele, zboară și nu se mai cunoaște locul unde erau. 18 În timp ce păstorii tăi dorm, împărate al Asiriei, și vițeii tăi se odihnesc, poporul tău este risipit pe munți și nimeni nu-l mai strânge. 19 Rana ta nu se alină prin nimic, rana ta este fără leac! Toți cei ce vor auzi de tine vor bate din palme, căci cine este acela pe care să nu-l fi atins răutatea ta?