Plecarea lui Pavel la Roma
1 După ce s‑a luat hotărârea să plecăm pe mare în Italia, Pavel și alți câțiva întemnițați au fost predați în grija unui centurion numit Iulius, din cohorta Augusta. 2 Ne‑am îmbarcat pe o corabie de la Adramitis, care urma să navigheze de‑a lungul coastei Asiei, și am ieșit în larg. Cu noi era și Aristarh , un macedonean din Tesalonic. 3 A doua zi am ajuns la Sidon, iar Iulius, care îl trata pe Pavel cu omenie, i‑a îngăduit să meargă la prieteni ca să primească îngrijiri. 4 După ce am plecat de acolo, am plutit la adăpostul insulei Cipru, pentru că vânturile erau potrivnice. 5 După ce am străbătut marea prin dreptul Ciliciei și Pamfiliei, am ajuns la Mira, în Licia. 6 Acolo, centurionul a găsit o corabie din Alexandria care mergea spre Italia și ne‑a urcat în ea. 7 Timp de mai multe zile am navigat încet și am ajuns cu greu aproape de Cnidos; fiindcă vântul potrivnic nu contenea, am plutit la adăpostul insulei Creta, pe lângă Salmone. 8 Am trecut anevoie pe lângă ea și am ajuns într‑un loc numit Limanuri Bune, de care era aproape cetatea Lasaia.
9 Trecuse destul de multă vreme și călătoria pe mare devenea primejdioasă, pentru că trecuse chiar și postul . De aceea, Pavel le ‑a dat un sfat, 10 zicând: „Oameni buni , după cum văd eu, călătoria va fi cu vătămare și cu multă pagubă nu doar pentru încărcătură și corabie, ci și pentru viețile noastre.” 11 Dar centurionul s‑a încrezut mai mult în căpitan și în proprietarul corabiei decât în spusele lui Pavel. 12 Și fiindcă limanul nu era prielnic pentru iernat, cei mai mulți au fost de părere să plece de acolo pentru ca, dacă va fi cu putință, să ajungă să ierneze la Fenix, un liman al Cretei, cu vedere spre nord‑vest și sud‑vest.
Furtuna
13 Începuse să sufle ușor vântul din sud și, crezând că pot ajunge la țintă, au ridicat ancorele și s‑au ținut de coasta Cretei. 14 Dar nu după multă vreme, s‑a dezlănțuit asupra insulei un vânt aducător de furtună, numit Eurachilon. 15 Deoarece corabia a fost învăluită și n‑a mai putut ține piept vântului, ne‑am lăsat purtați în derivă . 16 Trecând repede la adăpostul unei insule numite Cauda, abia am putut să legăm strâns barca de salvare. 17 După ce au ridicat‑o, au folosit funii pentru a încinge corabia pe dedesubt și, de teamă să nu eșueze spre Sirtis , au coborât pânzele și s‑au lăsat duși de vânt . 18 Fiindcă eram bătuți foarte tare de furtună, a doua zi au început să arunce încărcătura peste bord, 19 iar a treia zi au aruncat cu mâinile lor și uneltele corabiei . 20 Soarele și stelele nu s‑au văzut mai multe zile, iar furtuna care ne împresura era așa de cumplită, încât pierduserăm orice speranță de scăpare.
21 Fiindcă nu mâncaseră de multă vreme, Pavel s‑a ridicat în mijlocul lor și a zis: „Oameni buni , trebuia să mă ascultați și să nu fi plecat cu corabia din Creta, și ați fi fost scutiți de această vătămare și de pagube. 22 Acum, vă sfătuiesc să prindeți curaj, pentru că nu se va pierde nicio viață, ci numai corabia. 23 Un înger al Dumnezeului căruia Îi aparțin și pe care‑L slujesc mi s‑a arătat azi‑noapte 24 și mi‑a zis: «Nu te teme, Pavele! Tu trebuie să te înfățișezi înaintea cezarului și iată că Dumnezeu ți i‑a dăruit pe toți cei ce călătoresc împreună cu tine.» 25 De aceea, oameni buni , prindeți curaj, căci am încredere în Dumnezeu că va fi așa cum mi s‑a spus! 26 Dar trebuie să dăm peste o insulă .”
Naufragiul
27 În a paisprezecea noapte de când eram purtați pe Marea Adriatică, pe la miezul nopții, corăbierii au bănuit că pământul este aproape. 28 Au măsurat adâncimea apei și au găsit douăzeci de stânjeni ; au mers puțin mai departe, au măsurat din nou și au găsit cincisprezece stânjeni. 29 De teamă să nu eșueze în locuri stâncoase, au lăsat patru ancore la pupa și se rugau să se facă ziuă. 30 Dar cum corăbierii încercau să fugă de pe corabie și coborau barca de salvare la apă, pe motiv că trebuie să lase în jos ancorele de la proră, 31 Pavel le‑a zis centurionului și soldaților: „Dacă oamenii aceștia nu rămân în corabie, nu puteți fi salvați!” 32 Atunci, soldații au tăiat funiile bărcii și au lăsat‑o să cadă.
33 Înainte de ivirea zorilor, Pavel i‑a îndemnat pe toți să mănânce, zicând: „Astăzi este a paisprezecea zi de când vegheați fără încetare și n‑ați mâncat nimic. 34 De aceea, vă îndemn să mâncați, căci lucrul acesta este pentru salvarea voastră, și niciun fir de păr din cap nu vi se va pierde.” 35 După ce a spus aceste cuvinte , a luat pâine, I‑a mulțumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt‑o și a început să mănânce. 36 Atunci, toți au prins curaj și au mâncat și ei. 37 În corabie eram în total două sute șaptezeci și șase de suflete . 38 După ce s‑au săturat, au ușurat corabia aruncând grâul în mare.
39 Când s‑a făcut ziuă, n‑au recunoscut ținutul, dar au zărit un golf care avea țărmul nisipos și au hotărât să îndrepte corabia într‑acolo, dacă era cu putință. 40 Au tăiat ancorele și le‑au dat drumul în mare; au slăbit în același timp funiile cârmelor , apoi au ridicat pânza din față în bătaia vântului și s‑au îndreptat spre țărm. 41 Au dat însă peste un banc de nisip și corabia s‑a împotmolit ; în vreme ce prora s‑a înțepenit în nisip și a rămas nemișcată, pupa a început să se sfărâme sub loviturile valurilor. 42 Soldații aveau de gând să‑i omoare pe întemnițați, ca să nu scape vreunul înot. 43 Centurionul însă, care voia să‑l salveze pe Pavel, le‑a împiedicat planul. A poruncit ca cei ce pot înota să sară primii peste bord și să se îndrepte spre țărm, 44 iar ceilalți să scape cum pot: unii pe scânduri, iar alții pe bucăți de corabie. Așa s‑a făcut că au ajuns toți teferi la țărm.
Plecarea lui Pavel la Roma
1 După ce s-a hotărât să plecăm cu corabia în Italia, pe Pavel și pe alți câțiva întemnițați i-au dat pe mâna unui sutaș al cetei de ostași Augusta, numit Iuliu. 2 Ne-am suit într-o corabie de la Adramit, care avea să meargă pe coasta Asiei, și am pornit. Aveam cu noi pe Aristarh Macedoneanul din Tesalonic. 3 A doua zi, am ajuns la Sidon, și Iuliu, care se purta omenos cu Pavel, i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi și să fie îngrijit de ei. 4 După ce am plecat de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau potrivnice. 5 După ce am trecut marea care scaldă Cilicia și Pamfilia, am ajuns la Mira în Licia. 6 Acolo, sutașul a găsit o corabie din Alexandria, care mergea în Italia, și ne-a suit în ea. 7 Timp de mai multe zile, am mers încet cu corabia și nu fără greutate am atins înălțimea Cnid, unde nu ne-a lăsat vântul să ne oprim. Am trecut pe la capătul Cretei, alături de Salmona. 8 De abia am mers cu corabia pe marginea insulei și am ajuns la un loc numit „Limanuri bune”, de care era aproape cetatea Lasea. 9 Trecuse destul de multă vreme și călătoria pe mare se făcea primejdioasă, pentru că trecuse chiar și „vremea postului”. De aceea Pavel a înștiințat pe ceilalți 10 și le-a zis: „Oamenilor, călătoria văd că nu se va face fără primejdie și fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură și pentru corabie, dar chiar și pentru viețile noastre.” 11 Sutașul a ascultat mai mult de cârmaci și de stăpânul corabiei decât de vorbele lui Pavel. 12 Și fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulți au fost de părere să plece cu corabia de acolo, ca să încerce să ajungă la Fenix, liman din Creta, așezat spre miazăzi-apus și spre miazănoapte-apus, ca să ierneze acolo. 13 Începuse să sufle un vânt ușor de miazăzi și, ca unii care se credeau stăpâni pe țintă, au ridicat ancorele și au pornit cu corabia pe marginea Cretei. 14 Dar nu după multă vreme, s-a dezlănțuit asupra insulei un vânt furtunos, numit Eurachilon. 15 Corabia a fost luată de el, fără să poată lupta împotriva vântului, și ne-am lăsat duși în voia lui. 16 Am trecut repede pe la partea de jos a unui ostrov numit Clauda și abia am putut să punem mâna pe luntre. 17 După ce au ridicat-o, au întrebuințat mijloace de ajutor, au încins corabia cu frânghii și, de teamă să nu cadă peste Sirta, au lăsat pânzele în jos. Astfel s-au lăsat mânați de vânt. 18 Fiindcă eram bătuți foarte tare de furtună, a doua zi au început să arunce în mare încărcătura din corabie, 19 și a treia zi, noi, cu mâinile noastre, am lepădat uneltele corabiei. 20 Soarele și stelele nu s-au văzut mai multe zile, și furtuna era așa de puternică, încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare. 21 Oamenii nu mâncaseră de multă vreme. Atunci, Pavel s-a sculat în mijlocul lor și a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultați și să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie și de această pagubă. 22 Acum, vă sfătuiesc să fiți cu voie bună, pentru că niciunul din voi nu va pieri și nu va fi altă pierdere decât a corabiei. 23 Un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu și căruia Îi slujesc mi s-a arătat azi-noapte 24 și mi-a zis: ‘Nu te teme, Pavele, tu trebuie să stai înaintea Cezarului și iată că Dumnezeu ți-a dăruit pe toți cei ce merg cu corabia împreună cu tine.’ 25 De aceea, oamenilor, liniștiți-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla așa cum mi s-a spus. 26 Dar trebuie să dăm peste un ostrov .” 27 În noaptea a paisprezecea, pe când eram împinși încoace și încolo cu corabia pe Marea Adriatică, pe la miezul nopții, marinarii au bănuit că se apropie de pământ. 28 Au măsurat adâncimea apei și au găsit douăzeci de stânjeni; au mers puțin mai departe, au măsurat-o din nou și au găsit cincisprezece stânjeni. 29 De teamă să nu se lovească de stânci, au aruncat patru ancore înspre cârma corabiei și doreau să se facă ziuă. 30 Dar, deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie și slobozeau luntrea în mare, sub cuvânt că ar vrea să arunce ancorele înspre partea dinainte a corabiei, 31 Pavel a zis sutașului și ostașilor: „Dacă oamenii aceștia nu vor rămâne în corabie, nu puteți fi scăpați.” 32 Atunci, ostașii au tăiat funiile luntrii și au lăsat-o să cadă. 33 Înainte de ziuă, Pavel a rugat pe toți să mănânce și a zis: „Astăzi sunt paisprezece zile de când stați mereu de veghe și n-ați luat nimic de mâncare în gură. 34 De aceea, vă rog să mâncați, căci lucrul acesta este pentru scăparea voastră și nu vi se va pierde niciun păr din cap.” 35 După ce a spus aceste vorbe, a luat pâine, a mulțumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o și a început să mănânce. 36 Toți s-au îmbărbătat atunci și au luat și ei de au mâncat. 37 În corabie eram de toți două sute șaptezeci și șase de suflete . 38 După ce s-au săturat, au ușurat corabia, aruncând grâul în mare. 39 Când s-a făcut ziuă, n-au cunoscut pământul, dar au văzut de departe un golf, care avea maluri nisipoase, și au hotărât să împingă corabia într-acolo, dacă va fi cu putință. 40 Au tăiat ancorele, ca să le slobozească în mare, și au slăbit în același timp funiile cârmelor, apoi au ridicat ventrila cea mică după suflarea vântului și s-au îndreptat spre mal. 41 Dar au dat peste o limbă de pământ, unde s-a înfipt corabia, și partea dinainte a corabiei s-a împlântat și stătea neclintită, pe când partea dinapoi a început să se rupă de izbitura valurilor. 42 Ostașii au fost de părere să omoare pe cei întemnițați, ca să nu scape vreunul prin înot. 43 Sutașul însă, care voia să scape pe Pavel, i-a oprit de la gândul acesta. A poruncit ca cei ce pot înota să se arunce de pe corabie în apă și să iasă cei dintâi la pământ, 44 iar ceilalți să se așeze unii pe scânduri, iar alții pe frânturi de corabie, și așa s-a făcut că au ajuns toți teferi la uscat.