Principii de înțelepciune practică
1 Un nume bun înseamnă mai mult decât untdelemnul cel bun ,
și ziua morții – mai mult decât ziua nașterii.
2 Mai bine să mergi într‑o casă de jale
decât să mergi într‑o casă de petrecere;
căci acolo îți aduci aminte de sfârșitul oricărui om,
și cine trăiește își pune la inimă lucrul acesta.
3 Mai bună este tristețea decât râsul,
căci prin întristarea feței inima se face mai bună.
4 Inima înțelepților este în casa de jale,
însă inima nebunilor este în casa desfătării.
5 Mai bine să asculți mustrarea înțeleptului
decât să asculți cântecul nebunilor.
6 Precum pârâitul spinilor sub ceaun
așa este râsul celor fără minte.
Și aceasta este deșertăciune.
7 Asuprirea îl înnebunește pe cel înțelept,
și mita strică inima.
8 Mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui;
mai bine un duh răbdător decât unul îngâmfat.
9 Nu te grăbi să te mânii în sufletul tău,
căci mânia sălășluiește în sânul nebunilor!
10 Nu zice:
„Cum se face că zilele de mai înainte
erau mai bune decât acestea?”,
căci nu din înțelepciune întrebi asta!
11 Înțelepciunea e bună precum o moștenire
și de folos pentru cei ce văd soarele.
12 Căci ocrotire dă și înțelepciunea, ocrotire dă și argintul,
dar folosul științei este că înțelepciunea îi ține în viață pe cei ce o au.
13 Privește la lucrarea lui Dumnezeu!
Cine poate să îndrepte ce a făcut El strâmb?
14 În ziua fericirii, fii fericit,
și în ziua nenorocirii, meditează:
Dumnezeu le‑a făcut și pe una, și pe cealaltă,
pentru ca omul să nu poată ști nimic din ce va fi după el.
15 De toate am văzut în zilele mele deșarte.
Este câte un om drept care piere în dreptatea lui
și este câte un nelegiuit care o duce mult în răutatea lui.
16 Nu fi drept din cale afară și nu te arăta prea înțelept;
de ce să te pierzi singur?
17 Nu fi prea rău și nici fără minte;
de ce să mori înainte de vreme?
18 Bine este să te ții de una și să nu te lași de cealaltă,
căci cine se teme de Domnul se păzește de amândouă.
19 Pentru înțelept, înțelepciunea este mai tare
decât zece dregători dintr‑o cetate.
20 Da, pe pământ nu este niciun om drept,
care să facă binele și să nu păcătuiască.
21 Tot așa, nu pune la inimă
toate vorbele care se spun,
ca să n‑o auzi pe sluga ta blestemându‑te!
22 Căci numai inima ta știe
de câte ori i‑ai blestemat și tu pe alții.
23 Toate acestea le‑am cercetat cu înțelepciune.
Am zis: „Voi fi înțelept”,
dar înțelepciunea a rămas departe de mine.
24 Ce există este departe și nespus de adânc :
cine îi poate găsi sensul ?
25 Mi‑am întors inima să cunosc și să cercetez
și să caut înțelepciunea și rostul lucrurilor
și să pricep nebunia răutății
și rătăcirea prostiei.
26 Și am găsit că mai amară decât moartea este femeia aceea
a cărei inimă este o cursă și un laț
și ale cărei mâini sunt niște lanțuri.
Cel plăcut lui Dumnezeu scapă de ea,
dar cel păcătos este prins de ea.
27 Iată ce am găsit – zice Eclesiastul –
cercetând lucrurile unul câte unul, ca să le pricep;
28 iată ce‑mi caută și acum sufletul și n‑am găsit:
într‑o mie am găsit un bărbat,
dar o femeie între toate acestea n‑am găsit.
29 Numai iată ce am găsit:
că Dumnezeu i‑a făcut pe oameni cinstiți,
dar ei umblă cu multe intrigi.
1 Mai mult face un nume bun decât untdelemnul mirositor, și ziua morții decât ziua nașterii. 2 Mai bine să te duci într-o casă de jale decât să te duci într-o casă de petrecere; căci acolo îți aduci aminte de sfârșitul oricărui om, și cine trăiește își pune la inimă lucrul acesta. 3 Mai bună este întristarea decât râsul, căci, prin întristarea feței, inima se face mai bună. 4 Inima înțelepților este în casa de jale, iar inima celor fără minte este în casa petrecerii. 5 Mai bine să asculți mustrarea înțeleptului decât să asculți la cântecul celor fără minte. 6 Căci râsul celor fără minte este ca pârâitul spinilor sub căldare. Și aceasta este o deșertăciune. 7 Averea luată prin silă înnebunește pe cel înțelept și mita strică inima. 8 Mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui; mai bine cel bun la suflet decât cel îngâmfat. 9 Nu te grăbi să te mânii în sufletul tău, căci mânia locuiește în sânul nebunilor. 10 Nu zice: „Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune decât acestea?” Căci nu din înțelepciune întrebi așa. 11 Înțelepciunea prețuiește cât o moștenire și chiar mai mult pentru cei ce văd soarele. 12 Căci ocrotire dă și înțelepciunea, ocrotire dă și argintul; dar un folos mai mult al științei este că înțelepciunea ține în viață pe cei ce o au. 13 Uită-te cu băgare de seamă la lucrarea lui Dumnezeu! Cine poate să îndrepte ce a făcut El strâmb? 14 În ziua fericirii, fii fericit, și în ziua nenorocirii, gândește-te că Dumnezeu a făcut și pe una, și pe cealaltă, pentru ca omul să nu mai poată ști nimic din ce va fi după el. 15 Tot felul de lucruri am văzut în zilele deșertăciunii mele. Este câte un om fără prihană care piere în neprihănirea lui, și este câte un nelegiuit care o duce mult în răutatea lui. 16 Nu fi prea neprihănit și nu te arăta prea înțelept. Pentru ce să te pierzi singur? 17 Dar nu fi nici peste măsură de rău și nu fi fără minte. Pentru ce vrei să mori înainte de vreme? 18 Bine este să ții la aceasta, dar nici pe cealaltă să n-o lași din mână, căci cine se teme de Dumnezeu scapă din toate acestea. 19 Înțelepciunea face pe cel înțelept mai tare decât zece viteji care sunt într-o cetate. 20 Fiindcă pe pământ nu este niciun om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască. 21 Nu lua nici tu seama la toate vorbele care se spun, ca nu cumva s-auzi pe sluga ta vorbindu-te de rău! 22 Căci știe inima ta de câte ori ai vorbit și tu de rău pe alții. 23 Toate acestea le-am cercetat cu înțelepciune. Am zis: „Mă voi înțelepți.” Dar înțelepciunea a rămas departe de mine. 24 Cu mult mai departe decât era mai înainte și ce adâncă ! Cine o va putea găsi? 25 M-am apucat și am cercetat toate lucrurile cu gând să înțeleg, să adâncesc și să caut înțelepciunea și rostul lucrurilor și să pricep nebunia răutății și rătăcirea prostiei. 26 Și am găsit că mai amară decât moartea este femeia a cărei inimă este o cursă și un laț și ale cărei mâini sunt niște lanțuri; cel plăcut lui Dumnezeu scapă de ea, dar cel păcătos este prins de ea. 27 Iată ce am găsit, zice Eclesiastul , cercetând lucrurile unul câte unul, ca să le pătrund rostul; 28 iată ce-mi caută și acum sufletul și n-am găsit: din o mie am găsit un om, dar o femeie n-am găsit în toate acestea. 29 Numai iată ce am găsit: că Dumnezeu a făcut pe oameni fără prihană, dar ei umblă cu multe șiretenii.