Promisiunea binecuvântării lui Israel
1 Cuvântul DOMNULUI Oștirilor a vorbit astfel: 2 „Așa vorbește DOMNUL Oștirilor:
«Sunt cuprins de o mare râvnă pentru Sion,
sunt aprins de râvnă pentru el.»
3 Așa vorbește DOMNUL:
«Mă întorc în Sion
și voi locui în mijlocul Ierusalimului.
Ierusalimul se va numi Cetatea Credincioasă,
iar muntele DOMNULUI Oștirilor – Muntele cel Sfânt.»
4 Așa vorbește DOMNUL Oștirilor:
«Iarăși vor ședea în piețele Ierusalimului
bărbați și femei în vârstă ,
fiecare cu toiagul în mână,
din pricina marelui lor număr de zile.
5 Cetatea va fi plină de băieți și fete,
care se vor juca în piețe.»
6 Așa vorbește DOMNUL Oștirilor:
«Dacă lucrul acesta va părea prea greu
în ochii rămășiței acestui popor, în zilele acelea,
va fi oare prea greu și în ochii Mei?»,
zice DOMNUL Oștirilor.
7 Așa vorbește DOMNUL Oștirilor:
«Iată, Eu Îmi izbăvesc poporul
din țara de la răsărit
și din țara de la asfințitul soarelui.
8 Îi voi aduce înapoi
și vor locui în mijlocul Ierusalimului;
ei vor fi poporul Meu
și Eu voi fi Dumnezeul lor
cu adevăr și dreptate .»
9 Așa vorbește DOMNUL Oștirilor:
«Întăriți‑vă mâinile ,
voi, cei ce auziți în aceste zile
cuvintele acestea din gura profeților,
de când s‑a pus temelia Casei DOMNULUI Oștirilor,
de când a început zidirea Templului!
10 Într-adevăr, înainte de aceste zile,
nici oamenii, nici vitele nu-și primeau rodul muncii .
Cei ce intrau și ieșeau din cetate
nu aveau pace din pricina vrăjmașului,
fiindcă Eu i-am trimis pe oameni
să meargă unii împotriva altora.
11 Acum nu-i voi mai face rămășiței acestui popor
ca odinioară»,
zice DOMNUL Oștirilor.
12 «Ci semănăturile vor merge bine, vița își va da rodul,
pământul va rodi și cerul va picura rouă.
Voi face ca rămășița acestui popor
să aibă parte de toate aceste binecuvântări .
13 Așa cum ați fost un blestem între neamuri ,
casă a lui Iuda și casă a lui Israel,
tot astfel vă voi mântui și veți fi o binecuvântare .
Nu vă temeți, ci întăriți‑vă mâinile!»
14 Căci așa vorbește DOMNUL Oștirilor: «După cum aveam de gând să vă fac rău când Mă mâniau părinții voștri», zice DOMNUL Oștirilor, «și nu m-am răzgândit, 15 tot așa în aceste zile plănuiesc să fac bine Ierusalimului și casei lui Iuda. Nu vă temeți! 16 Iată ce trebuie să faceți:
Fiecare să-i spună aproapelui său adevărul ;
judecați după adevăr și pentru pace în cetățile voastre;
17 nu plănuiți în inima voastră răul
împotriva semenilor voștri
și nu iubiți jurământul strâmb!
Căci Eu urăsc toate aceste lucruri»,
zice DOMNUL.”
18 Cuvântul DOMNULUI Oștirilor mi‑a vorbit astfel: 19 „Așa vorbește DOMNUL Oștirilor:
«Postul din luna a patra, postul din luna a cincea,
postul din luna a șaptea și postul din luna a zecea
se vor preface în bucurie și veselie pentru casa lui Iuda
și vor fi sărbători plăcute;
dar iubiți adevărul și pacea!»
20 Așa vorbește DOMNUL Oștirilor:
«Vor mai veni iarăși popoare
și locuitori din multe cetăți.
21 Locuitorii unei cetăți
vor merge la cealaltă zicând:
‘Haideți să mijlocim înaintea DOMNULUI ,
să‑L căutăm pe DOMNUL Oștirilor!
Vreau să merg și eu!’
22 Și vor veni multe popoare
și neamuri puternice vor veni
să‑L caute pe DOMNUL Oștirilor la Ierusalim
și să se roage DOMNULUI.»
23 Așa vorbește DOMNUL Oștirilor: În zilele acelea, zece oameni din toate limbile neamurilor îl vor apuca pe un iudeu de poala hainei și-i vor zice: «Vrem să mergem cu voi; căci am auzit că Dumnezeu este cu voi.»”