Vorbirea în limbi și profeția
1 Urmăriți dragostea, râvniți și după darurile duhovnicești, dar mai ales să profețiți! 2 Cine vorbește în altă limbă nu oamenilor le vorbește, ci lui Dumnezeu, căci nimeni nu‑l înțelege, iar el cu duhul spune taine. 3 Dimpotrivă, cine profețește le vorbește oamenilor spre zidire, sfătuire și mângâiere. 4 Cine vorbește în altă limbă se zidește pe sine, dar cine profețește zidește biserica. 5 Aș dori ca toți să vorbiți în limbi, dar mai ales să profețiți. Cine profețește este mai mare decât cine vorbește în limbi, dacă nu cumva le și tălmăcește, ca să capete biserica zidire sufletească .
6 Altminteri, fraților, cu ce v‑aș fi de folos dacă aș veni la voi și aș vorbi în limbi, dar cuvântul meu nu v‑ar aduce nici descoperire , nici cunoaștere, nici profeție, nici învățătură? 7 Chiar și lucrurile neînsuflețite care scot sunete (un fluier sau o harfă), dacă nu scot sunete deslușite, cum se va ști ce se cântă cu fluierul sau cu harfa? 8 Și dacă trâmbița scoate un sunet neclar, cine se va pregăti de luptă? 9 La fel și voi, dacă nu spuneți ceva inteligibil când vorbiți în altă limbă, cum se va ști ce spuneți? Este ca și când ați vorbi în vânt. 10 Oricât de multe feluri de limbi ar fi în lume, niciuna nu este fără sens. 11 Dar, dacă nu cunosc înțelesul sunetului, voi fi un străin pentru cel ce vorbește, și cel ce vorbește va fi un străin pentru mine. 12 Tot așa și voi, fiindcă râvniți după daruri duhovnicești, căutați să le aveți din belșug, pentru zidirea bisericii.
13 De aceea, cine vorbește în altă limbă să se roage să aibă și darul să o tălmăcească. 14 Fiindcă, dacă mă rog în altă limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod. 15 Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga și cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta și cu mintea. 16 Altminteri, dacă binecuvântezi cu duhul, cum va răspunde: „Amin!” la mulțumirile pe care le aduci tu omul simplu , când el nu știe ce spui? 17 Negreșit, tu mulțumești foarte frumos, dar celălalt nu este zidit. 18 Îi mulțumesc lui Dumnezeu că eu vorbesc în limbi mai mult decât voi toți. 19 Dar în biserică vreau mai bine să spun cinci cuvinte cu mintea, ca să‑i învăț și pe alții, decât zece mii de cuvinte în altă limbă.
20 Fraților , nu fiți copii la minte; la răutate fiți prunci, iar la minte, fiți oameni mari! 21 În Lege este scris:
Prin oameni de altă limbă și prin buze străine voi vorbi acestui popor,
și nici așa nu Mă vor asculta , zice Domnul.
22 Prin urmare, limbile sunt un semn nu pentru cei credincioși, ci pentru cei necredincioși. Profeția, dimpotrivă, este nu pentru cei necredincioși, ci pentru cei credincioși. 23 Deci, dacă s‑ar aduna toată biserica la un loc și toți ar vorbi în limbi și ar intra și oameni simpli sau necredincioși, n‑ar zice ei că sunteți nebuni? 24 Dar dacă toți profețesc și intră un necredincios sau un om simplu, el este convins de toți, este cercetat de toți. 25 Gândurile ascunse din inima lui sunt date la iveală, așa că va cădea cu fața la pământ, se va închina lui Dumnezeu și va mărturisi : Cu adevărat Dumnezeu este în mijlocul vostru.
26 Ce este de făcut atunci, fraților? Când vă adunați laolaltă și unul are o cântare, altul o învățătură , altul o descoperire, altul un cuvânt în altă limbă, altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească . 27 Dacă se vorbește în limbi, să vorbească numai câte doi sau cel mult trei, pe rând, și unul să tălmăcească. 28 Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în biserică și să‑și vorbească numai lui însuși și lui Dumnezeu. 29 Profeții să vorbească doi sau trei, și ceilalți să judece. 30 Iar dacă unul care stă jos are o descoperire, cel dintâi să tacă. 31 Fiindcă puteți să profețiți toți, dar unul după altul, pentru ca toți să primească învățătură și toți să fie îmbărbătați. 32 Duhurile profeților sunt supuse profeților, 33 căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii.
Ca în toate bisericile sfinților, 34 femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să vorbească, ci trebuie fie supuse, după cum zice și Legea ! 35 Dacă vor să învețe ceva despre un lucru, să‑i întrebe pe bărbații lor acasă, căci este rușinos ca o femeie să vorbească în biserică. 36 Ce? De la voi a pornit Cuvântul lui Dumnezeu? Sau numai până la voi a ajuns el?
37 Dacă cineva se crede profet sau om duhovnicesc, să priceapă că ce vă scriu eu este o poruncă a Domnului! 38 Și dacă cineva nu recunoaște, nici el să nu aibă recunoașterea voastră ! 39 Așadar, frații mei, râvniți să profețiți, fără să împiedicați vorbirea în limbi! 40 Dar toate să se facă în chip cuviincios și cu rânduială.