Numărătoarea poporului
1 DOMNUL S‑a aprins din nou de mânie împotriva lui Israel și l‑a stârnit pe David împotriva lui, zicând: „Du‑te și fă numărătoarea lui Israel și a lui Iuda!” 2 Regele i‑a zis lui Ioab, căpetenia oștirii, care era cu el: „Cutreieră, te rog, toate semințiile lui Israel, de la Dan până la Beer‑Șeba; să se facă numărătoarea poporului, ca să știu numărul celor din popor!” 3 Ioab i‑a zis regelui: „DOMNUL, Dumnezeul tău, să sporească poporul de o sută de ori, iar domnul meu, regele, să‑l vadă sporind cu ochii lui! Dar de ce dorește domnul meu, regele, lucrul acesta?” 4 Regele s‑a arătat neclintit în porunca pe care le‑o dăduse lui Ioab și căpeteniilor oștirii, așa că Ioab și căpeteniile oștirii au ieșit dinaintea regelui ca să facă numărătoarea poporului, a lui Israel.
5 Au trecut Iordanul și au tăbărât la Aroer , la miazăzi de cetatea din mijlocul văii Gad și spre Iazer. 6 Au venit până la Galaad și în țara lui Tahtim-Hodși. S‑au dus până la Dan‑Iaan și în împrejurimile Sidonului . 7 Au venit până la cetatea întărită a Tirului și în toate cetățile hiviților și ale canaaniților. Au ieșit spre partea de miazăzi a lui Iuda, la Beer‑Șeba. 8 Au cutreierat toată țara și au ajuns la Ierusalim la sfârșitul a nouă luni și douăzeci de zile. 9 Ioab i‑a dat regelui numărul poporului: în Israel erau opt sute de mii de oameni de război care scoteau sabia, și în Iuda – cinci sute de mii de oameni.
10 Inima lui David a început să‑l mustre după ce a făcut numărătoarea poporului. David I‑a zis DOMNULUI: „Greu am păcătuit făcând așa! Acum, DOAMNE, binevoiește și iartă fărădelegea robului Tău, căci m‑am purtat în totul fără minte!” 11 Când s‑a trezit David dis‑de‑dimineață, Cuvântul DOMNULUI i‑a vorbit astfel profetului Gad , văzătorul lui David: 12 „Du‑te și spune‑i lui David: «Așa vorbește DOMNUL: ‘Îți pun înainte trei nenorociri: alege una dintre ele, și te voi lovi cu ea!’»” 13 Gad s‑a dus la David, i‑a dat de veste și i‑a zis: „Vrei trei ani de foamete în țara ta sau să fugi trei luni dinaintea vrăjmașilor tăi care te vor urmări sau să bântuie molima trei zile în țară? Acum, că știi, vezi ce trebuie să‑I răspund Celui ce mă trimite!” 14 David i‑a răspuns lui Gad: „Sunt într‑o mare strâmtorare. Mai bine să cădem în mâinile DOMNULUI, căci îndurările Lui sunt nemărginite, dar să nu cad în mâinile oamenilor !”
15 DOMNUL a trimis molima în Israel de dimineață până la vremea hotărâtă. De la Dan până la Beer‑Șeba, au murit șaptezeci de mii de oameni din popor. 16 Pe când îngerul întindea mâna peste Ierusalim ca să‑l nimicească, DOMNUL S‑a căit de răul acela și i‑a zis îngerului care nimicea poporul: „Destul! Acum, trage‑ți mâna!” Îngerul DOMNULUI era lângă aria lui Aravna , iebusitul. 17 Când l‑a văzut pe îngerul care lovea poporul, David i‑a zis DOMNULUI: „Iată, eu am păcătuit! Eu sunt vinovat! Dar oile acestea ce au făcut? Mâna Ta să fie împotriva mea și împotriva casei tatălui meu!”
18 În ziua aceea, Gad a venit la David și i‑a zis: „Suie‑te și ridică‑I DOMNULUI un altar în aria lui Aravna, iebusitul!” 19 David s‑a suit, după cuvântul lui Gad, cum îi poruncise DOMNUL. 20 Aravna s-a uitat și i‑a văzut pe rege și pe slujitorii lui îndreptându‑se spre el. A ieșit, s‑a plecat adânc înaintea regelui, cu fața la pământ, 21 și i‑a zis: „De ce vine domnul meu, regele, la slujitorul lui?” Și David a răspuns: „Ca să cumpăr de la tine aria și să‑I zidesc în ea un altar DOMNULUI, așa încât să înceteze molima aceasta de peste popor.” 22 Aravna i‑a zis lui David: „Să ia domnul meu, regele, aria și să aducă jertfele care‑i vor plăcea; vezi , boii vor fi pentru arderea‑de‑tot, iar treierătoarele și jugul boilor vor ține loc de lemne.” 23 Aravna i‑a dat regelui totul. Și Aravna i‑a zis regelui: „DOMNUL, Dumnezeul tău, să te primească!” 24 Dar regele i‑a zis lui Aravna: „Nu! O cumpăr negreșit de la tine pe preț de argint. Nu‑I voi aduce DOMNULUI, Dumnezeului meu, arderi‑de‑tot care să nu mă coste nimic!” Și David a cumpărat aria și boii cu cincizeci de sicli de argint. 25 David I‑a zidit acolo un altar DOMNULUI și a adus arderi‑de‑tot și jertfe‑de‑pace. Atunci, DOMNUL S-a potolit față de țară și a încetat molima de peste Israel.