Lucrarea lui Pavel în Corint
1 După aceea, [Pavel] a plecat din Atena și a mers la Corint. 2 Acolo l‑a găsit pe un iudeu numit Aquila , originar din Pont, venit de curând din Italia împreună cu soția sa, Priscila, deoarece Claudiu poruncise ca toți iudeii să plece din Roma. A venit la ei 3 și, fiindcă aveau aceeași meserie, a rămas la ei și lucrau. Erau făcători de corturi. 4 Pavel discuta în sinagogă în fiecare zi de sabat și căuta să‑i înduplece și pe iudei, și pe greci. 5 După ce Sila și Timotei au venit din Macedonia, Pavel s‑a dedicat întru totul Cuvântului și le propovăduia iudeilor că Isus este Hristosul. 6 Dar, cum iudeii i se împotriveau și îl ponegreau, Pavel și‑a scuturat hainele și le‑a zis: „Sângele vostru să fie asupra capului vostru; eu sunt fără vină. De acum voi merge la neamuri.” 7 Și după ce a ieșit de acolo, a intrat în casa unui om temător de Dumnezeu, numit Titius Iustus, care locuia chiar lângă sinagogă. 8 Dar Crisp, mai‑marele sinagogii, a crezut în Domnul împreună cu toată casa lui. Și mulți dintre corinteni, auzindu‑l pe Pavel , au crezut și au fost botezați. 9 Noaptea, Domnul i‑a zis lui Pavel într‑o vedenie: „Nu te teme! Vorbește și nu tăcea, 10 fiindcă Eu sunt cu tine și nimeni nu va pune mâna pe tine ca să‑ți facă rău, căci am mult popor în cetatea aceasta!” 11 A rămas acolo un an și șase luni, învățându‑i pe corinteni Cuvântul lui Dumnezeu.
12 Pe când era Galion proconsul al Ahaiei, iudeii s‑au ridicat cu un cuget împotriva lui Pavel, l‑au dus înaintea scaunului de judecată 13 și au zis: „Omul acesta îi înduplecă pe alții să I se închine lui Dumnezeu într‑un fel potrivnic Legii.” 14 Când să‑și înceapă Pavel vorbirea, Galion le‑a zis iudeilor: „Dacă ar fi vorba despre o nelegiuire sau o faptă rea, v‑aș asculta plângerea, iudeilor! 15 Dar, dacă sunt neînțelegeri legate de cuvinte, de nume și de Legea voastră, vă privește; eu nu vreau să fiu judecător în asemenea lucruri.” 16 Și i‑a alungat dinaintea scaunului de judecată. 17 Atunci, au pus cu toții mâna pe Sosten , mai‑marele sinagogii, și au început să‑l bată înaintea scaunului de judecată; dar lui Galion nu‑i păsa de toate acestea.
Întoarcerea lui Pavel în Antiohia Siriei
18 Pavel a mai rămas în Corint multă vreme. Apoi , și‑a luat rămas‑bun de la frați și s‑a îmbarcat spre Siria, împreună cu Priscila și Aquila, după ce în Chencreea își tunsese capul, căci făcuse o juruință. 19 Au ajuns în Efes, iar Pavel i‑a lăsat pe Aquila și Priscila și a intrat în sinagogă, unde a stat de vorbă cu iudeii. 20 Aceștia l‑au rugat să rămână [la ei] mai multă vreme, dar el n‑a vrut, 21 ci și‑a luat rămas‑bun de la ei și a zis: „[Trebuie neapărat ca sărbătoarea ce vine s‑o petrec în Ierusalim.] Mă voi întoarce la voi dacă va vrea Dumnezeu.” Și a plecat din Efes. 22 A debarcat la Cezareea, s‑a suit la Ierusalim și a salutat biserica, apoi s‑a coborât la Antiohia.
A treia călătorie misionară a lui Pavel
23 Pavel a stat o vreme în Antiohia , apoi a plecat și a străbătut ținuturile Galatiei și Frigiei, întărindu‑i pe toți ucenicii.
24 La Efes a venit un iudeu numit Apolo, originar din Alexandria – bărbat iscusit în vorbire, tare în Scripturi 25 și învățat în ce privește calea Domnului. Fiind înflăcărat în duh, vorbea și‑i învăța amănunțit pe oameni despre Isus, deși cunoștea doar botezul lui Ioan. 26 El a început să vorbească plin de îndrăzneală în sinagogă. După ce l‑au auzit, Priscila și Aquila l‑au luat deoparte și i‑au explicat mai amănunțit calea lui Dumnezeu. 27 Fiindcă el voia să treacă în Ahaia, frații l‑au încurajat și le‑au scris ucenicilor să‑l primească bine. Când a ajuns acolo , le‑a fost de mare ajutor celor ce crezuseră prin har, 28 fiindcă îi înfrunta cu putere pe iudei, înaintea tuturor, și le dovedea din Scripturi că Isus este Hristosul.