1 M‑am întors apoi și m‑am uitat la toate asupririle
care se fac sub soare.
Câte lacrimi vărsate de cei asupriți,
pe care n‑are cine să‑i mângâie!
Puterea este în mâna asupritorilor lor,
iar pe ei n‑are cine să‑i mângâie!
2 Și am găsit că oamenii care au murit deja sunt mai fericiți decât cei care sunt încă în viață. 3 Dar mai fericit decât amândoi este cel nenăscut, care n‑a văzut tot răul care se face sub soare. 4 Am mai văzut că orice osteneală și orice iscusință la lucru vin din invidia unuia față de altul. Și aceasta este deșertăciune și goană după vânt.
Valoarea relațiilor dintre oameni
5 Nebunul își încrucișează brațele
și ajunge să‑și mănânce propria carne .
6 Mai bine o mână plină de odihnă
decât doi pumni plini de osteneală și goană după vânt.
7 Am mai văzut altă deșertăciune sub soare:
8 un om este singur‑singurel,
n‑are nici fiu, nici frate,
și totuși osteneala lui n‑are sfârșit,
ochii nu i se mai satură de bogății
și nu‑și zice : „Pentru cine muncesc eu
și‑mi lipsesc sufletul de plăceri?”
Și aceasta este deșertăciune și un mare rău.
9 Mai bine doi decât unul,
căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor,
10 iar dacă se întâmplă să cadă,
se ridică unul pe altul;
dar vai de cel ce cade
și nu are pe altul care să‑l ridice!
11 Tot așa, dacă se culcă doi împreună,
le este cald,
dar cum se va încălzi unul singur?
12 Și, dacă se ridică cineva asupra unuia,
doi pot să‑i stea împotrivă;
și funia împletită în trei nu se rupe ușor.
13 Mai bine un copil sărac și înțelept decât un rege bătrân și fără minte, care nu înțelege că trebuie să se lase îndrumat; 14 și chiar unul ieșit din temniță poate să domnească, deși s‑a născut sărac în împărăția celui din urmă. 15 I‑am văzut pe toți cei vii care umblă sub soare înconjurându‑l pe cel care avea să urmeze după rege. 16 Fără sfârșit era tot poporul în fruntea căruia mergea el. Și totuși, cei ce vor veni după el nu se vor bucura de el. Căci și aceasta este deșertăciune și goană după vânt.