Pregătirea pentru primirea Legii
1 În luna a treia după ieșirea din țara Egiptului, chiar în ziua aceea, fiii lui Israel au ajuns în pustiul Sinai. 2 După ce au plecat de la Refidim , au ajuns în pustiul Sinai și au poposit în pustiu. Israel a poposit acolo, în fața muntelui . 3 Moise s‑a suit la Dumnezeu, și DOMNUL l‑a chemat de pe munte, zicând: „Așa să vorbești casei lui Iacov și să dai de știre fiilor lui Israel: 4 «Voi ați văzut ce am făcut Egiptului și cum v‑am purtat pe aripi de vultur și v‑am adus la Mine. 5 Acum , dacă veți asculta cu adevărat de glasul Meu și dacă veți păzi legământul Meu, veți fi ai Mei , comoara Mea dintre toate popoarele. Deși al Meu este tot pământul , 6 voi Îmi veți fi o împărăție de preoți și un neam sfânt .» Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune fiilor lui Israel.”
7 Moise a venit, i‑a chemat pe bătrânii poporului și le‑a pus înainte toate cuvintele acestea, pe care i le poruncise DOMNUL. 8 Tot poporul a răspuns într‑un glas și a zis: „Vom face tot ce a zis DOMNUL!” Moise a adus cuvintele poporului înaintea DOMNULUI. 9 Și DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Iată, Eu vin la tine într‑un nor gros, pentru ca poporul să audă când îți voi vorbi și să aibă încredere în tine pentru totdeauna.” Moise I‑a spus DOMNULUI cuvintele poporului.
10 DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Du‑te la popor, sfințește‑l azi și mâine și pune‑i pe fiii lui Israel să‑și spele hainele! 11 Să fie gata pentru ziua a treia, căci în ziua a treia DOMNUL Se va coborî în fața întregului popor, pe muntele Sinai. 12 Să‑i pui poporului anumite hotare de jur împrejur și să zici: «Feriți‑vă să vă urcați pe munte sau să vă atingeți de poalele lui! Oricine se va atinge de munte va fi omorât negreșit.» 13 Nicio mână să nu se atingă de el, căci oricine se va atinge de el va fi negreșit ucis cu pietre sau străpuns cu săgeți: fie animal, fie om, nu va trăi! Când va suna cornul , ei vor urca spre munte.” 14 Moise s‑a coborât de pe munte la poporul fiilor lui Israel , i‑a sfințit , iar ei și‑au spălat hainele. 15 Apoi le‑a zis: „Fiți gata în trei zile; să nu vă apropiați de vreo femeie.”
16 În ziua a treia, la sosirea dimineții, au fost tunete, fulgere și un nor greu pe munte. Sunetul șofarului era foarte puternic, și tot poporul din tabără s‑a cutremurat. 17 Moise i‑a scos pe fiii lui Israel din tabără în întâmpinarea lui Dumnezeu și s‑au așezat la poalele muntelui. 18 Muntele Sinai era învăluit în fum, pentru că DOMNUL Se coborâse pe el în mijlocul focului . Fumul se înălța ca fumul unui cuptor, și tot muntele se cutremura puternic. 19 Sunetul șofarului răsuna tot mai puternic. Moise vorbea, și Dumnezeu îi răspundea cu glas tare. 20 DOMNUL S‑a coborât pe muntele Sinai, chiar pe vârful muntelui. DOMNUL l‑a chemat pe Moise pe vârful muntelui, iar Moise a urcat.
21 DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Coboară și înștiințează poporul să nu dea năvală spre DOMNUL ca să privească și astfel să piară mulți dintre ei! 22 Iar preoții care se apropie de DOMNUL să se sfințească și ei, ca nu cumva să‑i lovească DOMNUL cu urgie!” 23 Moise I‑a zis DOMNULUI: „Poporul nu va putea să urce pe muntele Sinai, căci Tu ne‑ai înștiințat zicând: «Pune hotare în jurul muntelui și sfințește‑l!»” 24 DOMNUL i‑a zis: „Du‑te, coboară‑te și urcă apoi iarăși împreună cu Aaron, dar preoții și poporul să nu dea năvală să urce spre DOMNUL, ca nu cumva să‑i lovească atunci cu urgie!” 25 Moise s‑a coborât la popor și i‑a spus aceste lucruri.