Urgia a cincea: ciuma vitelor
1 DOMNUL i‑a zis lui Moise : „Du‑te la Faraon și spune‑i: «Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul evreilor: ‘Lasă‑Mi poporul să plece, ca să‑Mi slujească! 2 Dacă nu vrei să‑l lași să plece și încă îl mai oprești, 3 iată că mâna DOMNULUI va fi împotriva turmelor tale care sunt pe câmp: împotriva cailor, a măgarilor, a cămilelor, a vitelor și a oilor, și va fi o ciumă foarte grea. 4 Dar DOMNUL va face deosebire între vitele lui Israel și vitele egiptenilor, așa că nu va pieri nimic din tot ce este al fiilor lui Israel.’»” 5 DOMNUL a hotărât vremea, zicând: „Mâine va face DOMNUL lucrul acesta în țară.” 6 Și DOMNUL a făcut lucrul acesta chiar a doua zi . Toate vitele egiptenilor au pierit, dar n‑a pierit niciuna din vitele fiilor lui Israel. 7 Faraon a trimis să afle: și iată că nu pierise niciuna din vitele lui Israel. Dar inima lui Faraon s‑a împietrit și n‑a lăsat poporul să plece.
Urgia a șasea: bubele
8 DOMNUL le‑a zis lui Moise și lui Aaron: „Umpleți‑vă mâinile cu cenușă din cuptor, iar Moise s‑o arunce spre cer, înaintea lui Faraon! 9 Ea se va preface în pulbere peste toată țara Egiptului și va cauza niște bube umflate și bășici pe oameni și pe vite în toată țara Egiptului.” 10 Ei au luat cenușă din cuptor și s‑au înfățișat înaintea lui Faraon. Moise a aruncat‑o spre cer, și ea a cauzat niște bube și bășici usturătoare pe oameni și pe vite. 11 Iar vrăjitorii nu s‑au putut arăta înaintea lui Moise din pricina bubelor, căci bubele erau și pe vrăjitori, ca pe toți egiptenii. 12 DOMNUL a îndârjit inima lui Faraon, și Faraon n‑a ascultat de ei , după cum îi spusese DOMNUL lui Moise.
Urgia a șaptea: grindina și focul
13 DOMNUL i‑a zis lui Moise : „Trezește‑te dis‑de‑dimineață, înfățișează‑te înaintea lui Faraon și spune‑i: «Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul evreilor: ‘Lasă‑Mi poporul să plece, ca să‑Mi slujească, 14 fiindcă, de data aceasta, voi trimite toate urgiile Mele împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi și a poporului tău, ca să știi că nimeni nu este ca Mine pe tot pământul! 15 Dacă Mi‑aș fi întins mâna chiar acum și v‑aș fi lovit cu ciumă pe tine și pe poporul tău, ați fi fost nimiciți de pe pământ. 16 Totuși, te‑am lăsat să rămâi în picioare ca să‑ți arăt puterea Mea, așa încât Numele Meu să fie vestit pe tot pământul. 17 Dacă te mai ridici împotriva poporului Meu și dacă nu‑l lași să plece, 18 iată că, mâine, la ceasul acesta, va bate o grindină așa de grea, cum n‑a mai fost în Egipt din ziua întemeierii lui și până azi. 19 Așadar, pune‑ți la adăpost vitele și tot ce ai pe câmp! Orice om și orice vită care se va găsi pe câmp și nu va fi la adăpost în casă va fi bătut de grindină și va pieri.’»” 20 Aceia dintre slujitorii lui Faraon care s‑au temut de Cuvântul DOMNULUI și‑au grăbit slujitorii și vitele la adăpost. 21 Dar aceia care nu au pus la inimă Cuvântul DOMNULUI și‑au lăsat slujitorii și vitele pe câmp.
22 DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Întinde‑ți mâna spre cer, și va bate grindina în toată țara Egiptului, peste oameni, peste vite și peste toată iarba câmpului!” 23 Moise și‑a întins toiagul spre cer, și DOMNUL a trimis tunete și grindină. A venit foc pe pământ, și DOMNUL a făcut să bată grindina peste țara Egiptului. 24 A bătut grindina, și focul se amesteca cu grindina; grindina era așa de grea, cum n‑a mai fost ca aceea în tot Egiptul de când s‑a format ca popor. 25 Grindina a nimicit, în toată țara Egiptului, tot ce era pe câmp, de la oameni până la vite; a nimicit și toată iarba câmpului și a frânt toți copacii de pe câmp. 26 Numai în ținutul Goșen, unde erau fiii lui Israel, n‑a bătut grindina.
27 Faraon a trimis să‑i cheme pe Moise și pe Aaron și le‑a zis: „De data aceasta am păcătuit ; DOMNUL este drept, iar eu și poporul meu suntem vinovați. 28 Rugați‑vă DOMNULUI să înceteze tunetele lui Dumnezeu și grindina! Vă voi lăsa să plecați și nu veți mai fi opriți.” 29 Moise i‑a zis: „Când voi ieși din cetate, voi ridica mâinile spre DOMNUL, tunetele vor înceta și nu va mai bate grindina, ca să știi că pământul este al DOMNULUI. 30 Dar știu că tu și slujitorii tăi tot nu vă veți teme de DOMNUL Dumnezeu.”
31 Inul și orzul se prăpădiseră, pentru că orzul tocmai dăduse în spic, iar inul era în floare. 32 Dar grâul și ovăzul nu se stricaseră, pentru că ele erau mai târzii. 33 Moise a plecat de la Faraon afară din cetate, și‑a ridicat mâinile spre DOMNUL, iar tunetele și grindina au încetat și ploaia n‑a mai căzut pe pământ. 34 Când Faraon a văzut că ploaia, grindina și tunetele au încetat, iarăși a păcătuit și atât el, cât și slujitorii lui și‑au împietrit inima. 35 Așadar, inima lui Faraon s‑a îndârjit și nu i‑a lăsat pe fiii lui Israel să plece, după cum spusese DOMNUL prin Moise.