Problema căsătoriilor mixte
1 După ce s‑au încheiat aceste lucruri, dregătorii s‑au apropiat de mine și au zis: „Poporul lui Israel, preoții și leviții nu s‑au separat de neamurile învecinate – canaaniții, hitiții, fereziții, iebusiții, amoniții, moabiții, egiptenii și amoriții – și de urâciunile lor. 2 Căci și‑au luat neveste dintre fetele lor pentru ei și pentru fiii lor și au amestecat neamul sfânt cu neamurile învecinate. Iar dregătorii și conducătorii au fost cei dintâi care au săvârșit necredincioșia aceasta!” 3 Când am auzit lucrul acesta, mi‑am sfâșiat haina și mantaua, mi‑am smuls păr din cap și din barbă și am stat jos foarte mâhnit . 4 Atunci s‑au adunat la mine toți cei ce se temeau de cuvintele Dumnezeului lui Israel privitoare la necredincioșia celor repatriați. Și eu am stat jos, foarte mâhnit, până la jertfa de seară .
5 Apoi, la vremea jertfei de seară, m‑am ridicat din smerirea mea cu haina și mantaua sfâșiate, am căzut în genunchi, am întins mâinile spre DOMNUL, Dumnezeul meu, 6 și am zis: „O, Dumnezeul meu, sunt uluit și îmi este rușine, Dumnezeul meu, să‑mi ridic fața spre Tine! Căci fărădelegile noastre s‑au înmulțit deasupra capetelor noastre și vinovăția noastră a ajuns până la ceruri. 7 Din zilele părinților noștri și până în ziua de azi am fost foarte vinovați și din pricina fărădelegilor noastre am fost dați noi, regii noștri și preoții noștri în mâinile împăraților străini, pradă sabiei, exilului, jafului și rușinii care ne acoperă astăzi fața. 8 Dar acum, de curând, s‑a arătat îndurarea DOMNULUI, Dumnezeul nostru, ca să ne lase o rămășiță și să ne dea un adăpost în locul Lui cel sfânt, ca Dumnezeul nostru să ne lumineze ochii și să ne dea puțină înviorare în mijlocul robiei noastre. 9 Căci suntem robi, dar Dumnezeul nostru nu ne‑a părăsit în robia noastră, ci ne‑a arătat îndurarea Sa în fața împăraților perșilor, ca să avem parte de o restaurare: să putem zidi Casa Dumnezeului nostru și să‑i refacem dărâmăturile, și să avem un zid de apărare în Iudeea și la Ierusalim.
10 Iar acum, ce mai putem zice după toate acestea, o, Dumnezeul nostru? Căci am părăsit poruncile Tale, 11 pe care le‑ai poruncit prin robii Tăi, profeții, zicând: «Țara în care intrați ca s‑o luați în stăpânire este o țară întinată de necurățiile popoarelor învecinate, de urâciunile cu care au umplut‑o de la un capăt la altul, cu necurățiile lor. 12 De aceea să nu le dați pe fetele voastre după fiii lor, să nu le luați pe fetele lor de neveste pentru fiii voștri și să nu vă preocupe niciodată fericirea sau bunăstarea lor! În acest fel vă veți întări, veți mânca din bunătățile țării și le‑o veți lăsa pe veci moștenire fiilor voștri.» 13 După toate câte au venit asupra noastră din cauza faptelor noastre rele și a marii noastre vinovății, măcar că Tu, Dumnezeul nostru, ne‑ai pedepsit mai puțin decât meritam și ne‑ai lăsat această rămășiță, 14 să începem iarăși să călcăm poruncile Tale și să ne încuscrim cu popoarele care săvârșesc aceste urâciuni? Oare nu Te‑ai mânia pe noi și nu ne‑ai nimici, așa încât să nu mai rămână nimeni, nicio rămășiță? 15 DOAMNE, Dumnezeul lui Israel, Tu ești drept , căci astăzi noi am rămas doar câțiva, o rămășiță de oameni . Iată‑ne înaintea Ta în vinovăția noastră, căci din această pricină nu putem sta înaintea Ta!”