1 Ce spun eu este că, atâta vreme cât moștenitorul este nevârstnic, nu se deosebește cu nimic de un rob: cu toate că este stăpân peste toate, 2 stă sub autoritatea tutorilor și a îngrijitorilor până la vremea hotărâtă de tatăl său. 3 Tot astfel și noi, când eram nevârstnici, eram înrobiți de învățăturile elementare ale lumii. 4 Dar când s‑a împlinit vremea, Dumnezeu L‑a trimis pe Fiul Său, născut din femeie , născut sub Lege, 5 ca să‑i răscumpere pe cei de sub Lege, și astfel să căpătăm înfierea. 6 Și pentru că sunteți fii, Dumnezeu ni L‑a trimis în inimi pe Duhul Fiului Său, care strigă: „Avva!”, adică „Tată!” 7 Așa că nu mai ești rob, ci fiu; și dacă ești fiu, ești și moștenitor prin Dumnezeu.
Galatenii și învățătorii mincinoși
8 Înainte, când nu‑L cunoșteați pe Dumnezeu, ați slujit ca robi celor care, prin natura lor, nu sunt dumnezei. 9 Dar acum, după ce L‑ați cunoscut pe Dumnezeu – mai bine zis, după ce ați fost cunoscuți de Dumnezeu – cum de vă întoarceți iarăși la acele învățături elementare, slabe și sărăcăcioase de care vreți să vă lăsați iarăși înrobiți? 10 Voi țineți zile , luni, vremuri și ani. 11 Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi.
12 Fraților, vă rog să fiți ca mine, căci și eu sunt ca voi. Nu m‑ați nedreptățit cu nimic. 13 Știți că , prima dată, v‑am propovăduit Evanghelia ca urmare a unei slăbiciuni a trupului, 14 dar n‑ați arătat nici dispreț, nici dezgust față de ceea ce era o ispită pentru voi în trupul meu, ci m‑ați primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe Hristos Isus Însuși . 15 Ce s‑a ales de fericirea voastră? Pot da mărturie despre voi că, dacă ar fi fost cu putință, v‑ați fi scos până și ochii și mi i‑ați fi dat. 16 M‑am făcut oare vrăjmașul vostru pentru că v‑am spus adevărul? 17 Nu cu gând bun sunt ei plini de râvnă pentru voi, ci vor să vă despartă de noi , ca să fiți plini de râvnă pentru ei. 18 Bine ar fi să arătați întotdeauna râvnă cu un scop bun, nu numai când sunt eu prezent cu voi. 19 Copilașii mei , din pricina cărora iarăși simt durerile nașterii până când va lua Hristos chip în voi! 20 Cât de mult aș vrea să fiu acum prezent cu voi și să‑mi schimb tonul, căci nu mai știu ce să cred despre voi!
Alegoria despre Agar și Sara
21 Spuneți‑mi voi, care vreți să fiți sub Lege, n‑ascultați voi Legea? 22 Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din cea care era slujnică și unul din cea care era liberă. 23 Dar cel din slujnică s‑a născut în chip firesc, însă cel din femeia liberă s‑a născut prin făgăduință, 24 lucruri care au un înțeles alegoric, căci aceste femei sunt două legăminte: unul, de pe muntele Sinai , naște pentru robie, și este Agar. 25 Agar este muntele Sinai din Arabia și corespunde Ierusalimului de acum, căci este în robie împreună cu copiii săi. 26 Dar cetatea Ierusalimului de sus este liberă, și ea este mama noastră. 27 Fiindcă este scris:
Bucură‑te, stearpo, care nu naști!
Izbucnește de bucurie și strigă,
tu, care nu suferi durerile nașterii!
Căci mulți vor fi copiii celei părăsite,
mai mulți decât ai celei care are bărbat.
28 Și voi, fraților, ca și Isaac, sunteți copii ai făgăduinței. 29 Și după cum odinioară cel ce se născuse în chip firesc îl prigonea pe cel ce se născuse în chip duhovnicesc , tot așa este și acum. 30 Dar ce zice Scriptura ? Izgonește‑i pe slujnică și pe fiul ei, căci fiul slujnicei nu va moșteni împreună cu fiul femeii libere. 31 De aceea, fraților, noi nu suntem copiii slujnicei, ci ai femeii libere.