Urmașii lui Iafet
1 Acestea sunt spițele de neam ale fiilor lui Noe: Sem, Ham și Iafet. După potop li s‑au născut fii.
2 Fiii lui Iafet au fost: Gomer, Magog, Madai, Iavan, Tubal, Meșec și Tiras. 3 Fiii lui Gomer: Așchenaz, Rifat și Togarma. 4 Fiii lui Iavan: Elișa, Tarșiș, Chitim și Dodanim . 5 Din aceștia s‑au răspândit neamurile de pe coasta mării, în ținuturile lor, fiecare după limba sa, după familiile lor, după semințiile lor.
Urmașii lui Ham
6 Fiii lui Ham au fost: Cuș, Mițraim, Put și Canaan. 7 Fiii lui Cuș: Saba, Havila, Sabta, Raema și Sabteca. Fiii lui Raema: Șeba și Dedan. 8 Cuș l‑a născut și pe Nimrod, cel dintâi care s‑a dovedit viteaz pe pământ. 9 El a fost vânător viteaz înaintea DOMNULUI, de aceea se zice: „Ca Nimrod, vânător viteaz înaintea DOMNULUI.” 10 Începutul împărăției lui au fost cetățile Babel , Erec, Acad și Calne, în țara Șinear. 11 Din țara aceea a plecat în Asiria și a zidit cetățile Ninive, Rehobot‑Ir, Calah 12 și Resen, între Ninive și Calah, cetatea cea mare.
13 Mițraim i‑a născut pe ludimi, anamimi, lehabimi, naftuhimi, 14 patrusimi, casluhimi (din care au ieșit filistenii ) și caftorimi.
15 Canaan i‑a născut pe Sidon, întâiul său născut, pe Het, 16 pe iebusiți, pe amoriți, pe ghirgasiți, 17 pe hiviți, pe archiți, pe siniți, 18 pe arvadiți, pe țemariți și pe hamatiți. După aceea, familiile canaaniților s‑au împrăștiat. 19 Hotarele canaaniților se întindeau de la Sidon, cum mergi spre Gherar, până la Gaza și, cum mergi spre Sodoma, Gomora, Adma și Țeboim, până la Leșa. 20 Aceștia sunt fiii lui Ham, după familiile lor, după limbile lor, în ținuturile lor, cu neamurile lor.
Urmașii lui Sem
21 Și lui Sem, tatăl tuturor fiilor lui Eber și fratele mai mare al lui Iafet, i s‑au născut fii. 22 Fiii lui Sem au fost: Elam, Așur, Arpacșad, Lud și Aram. 23 Fiii lui Aram: Uț, Hul, Gheter și Maș. 24 Arpacșad l‑a născut pe Șelah , iar Șelah l‑a născut pe Eber.
25 Lui Eber i s‑au născut doi fii: numele unuia era Peleg , căci în zilele lui s‑a împărțit pământul, iar numele fratelui său era Ioctan. 26 Ioctan i‑a născut pe Almodad, Șelef, Hațarmavet, Ierah, 27 Adoram, Uzal, Dicla, 28 Obal, Abimael, Șeba, 29 Ofir, Havila și Iobab. Toți aceștia sunt fiii lui Ioctan. 30 Așezările lor se întindeau de la Meșa, cum mergi spre Sefar, până la muntele de la răsărit.
31 Aceștia sunt fiii lui Sem, după familiile lor, după limbile lor, în ținuturile lor, după neamurile lor.
32 Acestea sunt familiile fiilor lui Noe, după spița lor, cu neamurile lor; din acestea s‑au răspândit popoarele pe pământ după potop.