Încercarea credinței lui Avraam
1 După aceste lucruri, Dumnezeu l‑a pus la încercare pe Avraam și i‑a zis: „Avraame!” „Iată‑mă”, a răspuns el. 2 Dumnezeu i‑a zis: „Ia‑l pe fiul tău, pe singurul tău fiu , pe care‑l iubești, pe Isaac, du‑te în ținutul Moria și adu‑l acolo ardere‑de‑tot pe un munte pe care ți‑l voi spune!”
3 Avraam s‑a sculat dis‑de‑dimineață, a pus șaua pe măgar și a luat cu el doi slujitori, împreună cu Isaac, fiul său. A tăiat lemne pentru arderea‑de‑tot, iar apoi a pornit spre locul pe care i‑l spusese Dumnezeu.
4 A treia zi, Avraam și‑a ridicat ochii și a văzut locul de departe. 5 Și Avraam le‑a zis slujitorilor săi: „Rămâneți aici cu măgarul; eu și băiatul ne vom duce până acolo să ne închinăm și apoi ne vom întoarce la voi.”
6 Avraam a luat lemnele pentru arderea‑de‑tot, le‑a pus în spinarea lui Isaac, fiul său, și a luat în mână focul și cuțitul. Și au mers împreună înainte . 7 Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său Avraam, a zis: „Tată!” „Ce este, fiule?”, i‑a răspuns el. Isaac a zis din nou : „Iată focul și lemnele, dar unde este mielul pentru arderea‑de‑tot?” 8 „Fiule”, a răspuns Avraam, „Dumnezeu Însuși Se va îngriji de mielul pentru arderea‑de‑tot.” Și au mers împreună înainte .
9 Când au ajuns la locul pe care i‑l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar, a așezat pe el lemnele, l‑a legat pe Isaac, fiul său, și l‑a pus pe altar , deasupra lemnelor. 10 Apoi, Avraam a întins mâna și a luat cuțitul, ca să‑l înjunghie pe fiul său. 11 Dar Îngerul DOMNULUI l‑a strigat din ceruri și i‑a zis: „Avraame! Avraame!” „Iată‑mă!”, a răspuns el. 12 Îngerul i‑a zis: „Să nu întinzi mâna asupra băiatului și să nu‑i faci nimic; căci acum știu că te temi de Dumnezeu, întrucât nu l‑ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine!”
13 Avraam și‑a ridicat ochii, a privit și, iată, în spate era un berbec prins cu coarnele într‑un tufiș. Avraam s‑a dus, a luat berbecul și l‑a adus ca ardere‑de‑tot în locul fiului său.
14 Și Avraam a pus locului aceluia numele Adonai yiré . De aceea se zice și azi: „În muntele DOMNULUI se va purta de grijă.”
15 Îngerul DOMNULUI l‑a strigat a doua oară din ceruri pe Avraam 16 și a zis:
„«Pe Mine însumi jur», zice DOMNUL,
«pentru că ai făcut lucrul acesta
și nu l‑ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu ,
17 te voi binecuvânta negreșit
și‑ți voi înmulți foarte mult seminția,
ca stelele cerului
și ca nisipul de pe țărmul mării.
Seminția ta va stăpâni porțile vrăjmașilor ei.
18 Prin seminția ta se vor binecuvânta între ele
toate neamurile pământului,
pentru că ai ascultat de glasul Meu!»”
19 Avraam s‑a întors la slujitorii săi, ei s‑au sculat și au plecat împreună la Beer‑Șeba . Și Avraam a locuit la Beer‑Șeba.
Urmașii lui Nahor, fratele lui Avraam
20 După aceste întâmplări, i s‑a dat de veste lui Avraam: „Iată, Milca a născut și ea copii fratelui tău Nahor, 21 și anume pe Uț , întâiul său născut, pe Buz, fratele său, pe Chemuel, tatăl lui Aram, 22 pe Chesed, pe Hazo, pe Pildaș, pe Idlaf și pe Betuel.” 23 Lui Betuel i s‑a născut Rebeca . Pe aceștia opt i‑a născut Milca lui Nahor, fratele lui Avraam. 24 Țiitoarea lui, numită Reuma, a născut și ea pe Tebah, Gaham, Tahaș și Maaca.