Iosif tâlcuiește visele lui Faraon
1 După doi ani, a visat și Faraon un vis. Se făcea că stătea lângă Râu 2 și iată, din Râu au ieșit șapte vaci frumoase la vedere și grase la trup și au început să pască în stufăriș. 3 Și, iată, după ele au ieșit din Râu alte șapte vaci, urâte la vedere și slabe la trup, și stăteau lângă celelalte vaci, pe malul Râului. 4 Apoi vacile urâte la vedere și slabe la trup le‑au mâncat pe cele șapte vaci frumoase la vedere și grase la trup . Și Faraon s‑a trezit.
5 A adormit din nou și a visat a doua oară. Se făcea că șapte spice de grâu grase și frumoase crescuseră pe același pai. 6 Și după ele au răsărit alte șapte spice, slabe și arse de vântul de la răsărit. 7 Spicele slabe le‑au înghițit pe cele șapte spice grase și pline. Atunci Faraon s‑a trezit și, iată, fusese un vis.
8 Dimineața, Faraon era tulburat în duhul său și a trimis să‑i cheme pe toți magii Egiptului și pe toți înțelepții . Le‑a istorisit visele lui, dar nu era nimeni care să le tâlcuiască pentru el. 9 Atunci, mai‑marele paharnicilor a luat cuvântul și i‑a zis lui Faraon: „Astăzi îmi aduc aminte de păcatele mele. 10 Faraon se mâniase pe slujitorii săi și mă pusese sub pază , în casa comandantului gărzilor, împreună cu mai‑marele pitarilor. 11 Amândoi am visat câte un vis în aceeași noapte – și eu, și el; și fiecare vis, cu propriul lui tâlc. 12 Dar acolo cu noi era un tânăr evreu, slujitor al comandantului gărzilor. I‑am istorisit visele noastre, și el ni le‑a tâlcuit; ne‑a spus care este tâlcul fiecărui vis. 13 Și după cum ne‑a tâlcuit, așa a fost: eu am fost pus în dregătorie, iar mai‑marele pitarilor a fost spânzurat.”
14 Faraon a trimis să‑l cheme pe Iosif. L‑au scos repede din groapă , apoi el s‑a bărbierit, și‑a schimbat hainele și s‑a dus la Faraon.
15 Faraon i‑a zis lui Iosif: „Am visat un vis și nu este nimeni care să‑l tâlcuiască, dar am auzit despre tine că poți tâlcui un vis de îndată ce l‑ai auzit.” 16 Iosif i‑a răspuns lui Faraon: „Nu eu ! Dumnezeu este acela care‑i va da lui Faraon un răspuns prielnic!”
17 Faraon a început să‑i istorisească atunci lui Iosif: „În visul meu , se făcea că stăteam pe malul Râului. 18 Și, iată, din Râu au ieșit șapte vaci grase la trup și frumoase la înfățișare, care au început să pască prin stufăriș. 19 După ele, au ieșit alte șapte vaci slabe, nespus de urâte la înfățișare și sfrijite la trup: n‑am văzut altele așa de urâte în toată țara Egiptului. 20 Vacile cele sfrijite și urâte le‑au mâncat pe cele șapte vaci dintâi, care erau grase. 21 Le‑au înghițit și nici nu s‑a cunoscut că intraseră în pântecele lor; ba încă înfățișarea lor era la fel de urâtă ca mai înainte. Atunci m‑am trezit. 22 Apoi am visat iarăși : se făcea că șapte spice pline și frumoase creșteau pe același pai. 23 Și după ele au răsărit șapte spice goale, slabe, arse de vântul de răsărit. 24 Spicele slabe le‑au înghițit pe cele șapte spice frumoase. Am vorbit cu magii , dar nu e nimeni care să mi le lămurească.”
25 Iosif i‑a zis lui Faraon: „Visul lui Faraon este unul singur : Dumnezeu i‑a arătat mai dinainte lui Faraon ce are de gând să facă. 26 Cele șapte vaci frumoase înseamnă șapte ani, iar cele șapte spice frumoase înseamnă tot șapte ani: este un singur vis. 27 Cele șapte vaci sfrijite și urâte, care se suiau după cele dintâi, înseamnă șapte ani, și cele șapte spice seci, arse de vântul de răsărit, înseamnă că vor fi șapte ani de foamete. 28 Precum tocmai i‑am spus lui Faraon: Dumnezeu i‑a arătat lui Faraon ce are să facă. 29 Iată, vor fi șapte ani de mare belșug în toată țara Egiptului. 30 După ei, vor veni șapte ani de foamete, o foamete atât de mare, că se va uita tot belșugul acesta în țara Egiptului, iar foametea va topi țara. 31 Nu se va mai cunoaște belșugul în țară din pricina foametei care va urma. Atât va fi de grea! 32 Iar repetarea visului lui Faraon înseamnă că lucrul este hotărât din partea lui Dumnezeu și că Dumnezeu Se va grăbi să‑l aducă la îndeplinire. 33 Acum, Faraon să aleagă un om priceput și înțelept pe care să‑l pună peste țara Egiptului 34 și să pună supraveghetori în țară ca să ridice o cincime din roadele țării Egiptului în timpul celor șapte ani de belșug. 35 Ei să strângă toate bucatele din acești ani buni care vor veni; ca să fie bucate în cetăți, să adune grâu sub supravegherea lui Faraon și să‑l păzească. 36 Bucatele acestea vor fi provizia țării de cei șapte ani de foamete care vor veni în țara Egiptului, pentru ca țara să nu piară de foame.”
Înălțarea lui Iosif
37 Cuvintele acestea au fost pe placul lui Faraon și al tuturor slujitorilor lui. 38 Și Faraon le‑a zis slujitorilor săi: „Am putea noi oare să găsim un om ca acesta, care să aibă în el duhul lui Dumnezeu?” 39 Și Faraon i‑a zis lui Iosif: „Fiindcă Dumnezeu ți‑a făcut cunoscute toate aceste lucruri, nu este nimeni care să fie la fel de priceput și înțelept ca tine. 40 Vei fi mai mare peste casa mea și tot poporul meu va asculta de poruncile tale. Numai în ce privește tronul voi fi mai mare decât tine.” 41 Faraon i‑a zis lui Iosif: „Uite, te pun stăpân peste toată țara Egiptului.”
42 Faraon și‑a scos inelul din deget și l‑a pus în degetul lui Iosif; l‑a îmbrăcat cu haine de in subțire și i‑a pus un colier de aur la gât. 43 L‑a suit în carul care venea după al său și soldații strigau înaintea lui: „În genunchi!” Astfel l‑a pus Faraon peste toată țara Egiptului. 44 Și i‑a mai zis lui Iosif: „Eu sunt Faraon, dar fără tine nimeni nu va ridica mâna sau piciorul în toată țara Egiptului.”
45 Faraon i‑a pus lui Iosif numele Țafnat‑Paneah și i‑a dat‑o de nevastă pe Asnat, fiica lui Poti‑Fera, preotul din On. Apoi Iosif a ieșit să cerceteze țara Egiptului. 46 Iosif era în vârstă de treizeci de ani când s‑a înfățișat înaintea lui Faraon, regele Egiptului. Și după ce a ieșit de la Faraon, a străbătut toată țara Egiptului. 47 În timpul celor șapte ani de belșug, pământul a rodit din plin. 48 Iosif a strâns toate bucatele din acei șapte ani de belșug care au fost în țara Egiptului. A făcut provizii în cetăți, punând în fiecare cetate bucatele de pe ogoarele dimprejurul ei. 49 Și a strâns Iosif grâu ca nisipul mării, atât de mult, încât au încetat să‑l mai măsoare, pentru că era fără măsură.
50 Înaintea anilor de foamete, lui Iosif i s‑au născut doi fii din Asnat, fata lui Poti‑Fera, preotul din On. 51 Iosif i‑a pus întâiului născut numele Manase , „căci”, a zis el, „Dumnezeu m‑a făcut să uit de tot necazul și de toată casa tatălui meu”. 52 Iar celui de al doilea i‑a pus numele Efraim , „căci”, a zis el, „Dumnezeu m‑a făcut roditor în țara năpăstuirii mele”.
53 Au trecut cei șapte ani de belșug care fuseseră în țara Egiptului 54 și au început să vină cei șapte ani de foamete, după cum spusese Iosif. În toate țările era foamete, dar în toată țara Egiptului era pâine. 55 Când a flămânzit toată țara Egiptului și poporul a strigat la Faraon pentru pâine, Faraon le‑a spus tuturor egiptenilor: „Duceți‑vă la Iosif și, cum vă va spune el, așa să faceți!”
56 Fiindcă foametea bântuia în toată țara, Iosif a deschis toate hambarele și le‑a vândut egiptenilor grâu. Dar foametea creștea tot mai mult în țara Egiptului. 57 Și din toată lumea veneau în Egipt ca să cumpere grâu de la Iosif, căci foametea se întețise pe tot pământul.