1 Iosif s‑a dus să‑l înștiințeze pe Faraon și i‑a spus: „Tatăl meu și frații mei au sosit din țara Canaanului cu turmele, cirezile și tot avutul lor și sunt în ținutul Goșen.” 2 Apoi pe cinci dintre frații săi i‑a luat și i‑a înfățișat înaintea lui Faraon. 3 Faraon i‑a întrebat: „Cu ce vă îndeletniciți?” Ei i‑au răspuns lui Faraon: „Robii tăi sunt păstori, cum erau și părinții noștri.” 4 Și i‑au mai zis lui Faraon: „Am venit să locuim o vreme în țară, pentru că nu mai este pășune pentru turmele robilor tăi și e mare foamete în țara Canaanului; îngăduie dar robilor tăi să locuiască în ținutul Goșen.” 5 Faraon i‑a zis lui Iosif: „Tatăl tău și frații tăi au venit la tine. 6 Țara Egiptului îți stă înainte; așază‑i pe tatăl tău și pe frații tăi în cea mai bună parte a țării. Să locuiască în ținutul Goșen și, dacă știi că sunt printre ei oameni destoinici, pune‑i ispravnici peste turmele mele!”
7 Iosif l‑a adus pe Iacov, tatăl său, și l‑a înfățișat înaintea lui Faraon, astfel că Iacov l‑a binecuvântat pe Faraon. 8 Și Faraon l‑a întrebat pe Iacov: „Care este numărul zilelor anilor vieții tale?” 9 Iacov i‑a răspuns lui Faraon: „Zilele anilor pribegiei mele sunt o sută treizeci de ani. Puține și rele au fost zilele anilor vieții mele; n‑au atins zilele anilor vieții părinților mei în zilele pribegiei lor.” 10 Iacov l‑a binecuvântat iarăși pe Faraon și a ieșit de la Faraon. 11 Iosif i‑a așezat pe tatăl său și pe frații săi și le‑a dat moșie în țara Egiptului, în cea mai bună parte a țării, în ținutul Ramses , cum poruncise Faraon. 12 Iosif i‑a hrănit cu pâine pe tatăl său, pe frații săi și pe toată familia tatălui său, până la ultimul copil.
Foametea din Egipt
13 Nu mai era pâine în toată țara, căci foametea era foarte grea; țara Egiptului și țara Canaanului erau sleite din pricina foametei. 14 Iosif a strâns tot argintul care se găsea în țara Egiptului și în țara Canaanului în schimbul grâului pe care‑l cumpărau oamenii . Și astfel Iosif a făcut ca tot argintul să intre în casa lui Faraon.
15 Când s‑a sfârșit argintul din țara Egiptului și din țara Canaanului, toți egiptenii au venit la Iosif și i‑au zis: „Dă‑ne pâine! De ce să murim în fața ta? Căci argint nu mai avem.” 16 Iosif le‑a zis: „Dați‑mi vitele voastre, și eu vă voi da pâine în schimbul vitelor voastre, dacă nu mai aveți argint.” 17 Ei și‑au adus vitele la Iosif, iar Iosif le‑a dat pâine în schimbul cailor, în schimbul turmelor și cirezilor și în schimbul măgarilor. Le‑a dat astfel pâine în anul acela în schimbul tuturor vitelor lor.
18 După ce a trecut anul acela, au venit la Iosif în anul următor și i‑au zis: „Nu putem să ascundem domnului nostru faptul că argintul s‑a sfârșit, iar vitele au trecut în stăpânirea domnului nostru; nu mai rămân înaintea domnului nostru decât trupurile și pământurile noastre. 19 De ce să murim sub ochii tăi noi și pământurile noastre? Cumpără‑ne împreună cu pământurile noastre în schimbul pâinii, și astfel vom fi robii lui Faraon noi și pământurile noastre. Dă‑ne sămânță să semănăm, ca să trăim și să nu murim, iar pământul să nu rămână pustiu.”
20 Iosif a cumpărat pentru Faraon tot pământul Egiptului; căci fiecare egiptean și‑a vândut ogorul, pentru că foametea se întețise asupra lor. Și țara a ajuns în stăpânirea lui Faraon. 21 Cât despre popor, l‑a înrobit de la un capăt al hotarului Egiptului până la celălalt. 22 Numai pământul preoților nu l‑a cumpărat, căci preoții aveau rație de la Faraon și se hrăneau cu rația pe care le‑o dădea Faraon: de aceea ei nu și‑au vândut pământul.
23 Iosif a zis poporului: „Iată, v‑am cumpărat astăzi pentru Faraon împreună cu pământurile voastre! Iată și sămânță, ca să puteți semăna pământul! 24 La vremea roadelor, să dați a cincea parte lui Faraon, iar celelalte patru părți vă vor rămâne vouă, pentru semănarea ogoarelor și ca hrană pentru voi, de cei din casele voastre și pentru pruncii voștri.” 25 Ei au zis: „Ne‑ai scăpat viața! Să căpătăm trecere înaintea domnului nostru, și vom fi robi ai lui Faraon!” 26 Iosif a făcut astfel o lege privitoare la pământul Egiptului rămasă până astăzi: a cincea parte din roade să fie a lui Faraon; numai pământul preoților nu este al lui Faraon.
Ultimele zile ale lui Iacov
27 Israel a locuit în țara Egiptului, în ținutul Goșen. Au dobândit ogoare , au fost roditori și s‑au înmulțit foarte mult. 28 Iacov a trăit șaptesprezece ani în țara Egiptului, iar zilele lui Iacov, anii vieții lui, au fost de o sută patruzeci și șapte de ani. 29 Când s‑a apropiat Israel de ziua morții, l‑a chemat pe fiul său Iosif și i‑a zis: „Dacă am aflat trecere în ochii tăi, pune‑ți , te rog, mâna sub coapsa mea și făgăduiește‑mi bunătate și credincioșie, anume că nu mă vei îngropa în Egipt! 30 Ci când mă voi culca lângă părinții mei, să mă duci din Egipt și să mă îngropi în mormântul lor.” Iosif i‑a răspuns: „Voi face după cuvântul tău!” 31 Iacov i‑a spus: „Jură‑mi!” Și Iosif i‑a jurat. Apoi Israel s‑a plecat până la pământ la căpătâiul patului.