Iacov îi binecuvântează pe fiii lui Iosif
1 După aceea, lui Iosif i s‑a spus: „Tatăl tău este bolnav.” Și Iosif i‑a luat cu el pe cei doi fii ai săi, Manase și Efraim. 2 I‑au dat de știre lui Iacov și i‑au spus: „Iată, fiul tău Iosif vine la tine!” Și Israel și‑a adunat puterile și s‑a așezat pe pat.
3 Iacov i‑a zis lui Iosif: „Dumnezeul Atotputernic mi S‑a arătat la Luz , în țara Canaanului, și m‑a binecuvântat. 4 El mi‑a zis: «Te voi face să fii roditor, te voi înmulți și voi face din tine o adunare de popoare; voi da țara aceasta seminției tale după tine, ca moștenire veșnică.» 5 Acum, cei doi fii ai tăi, care ți s‑au născut în țara Egiptului, înainte de venirea mea la tine, în Egipt, sunt ai mei ; Efraim și Manase vor fi ai mei, precum Ruben și Simeon. 6 Cât despre copiii care ți se vor naște după ei, aceștia vor fi ai tăi; ei vor fi chemați după numele fraților lor în partea lor de moștenire. 7 La întoarcerea mea din Padan, Rahela mi‑a murit pe drum, în țara Canaanului, când încă mai era o bucată de drum până la Efrata, și am îngropat‑o acolo, în drum spre Efrata (adică Betleem).”
8 Israel s‑a uitat la fiii lui Iosif și a zis: „Cine sunt aceștia?” 9 Iosif i‑a răspuns tatălui său: „Sunt fiii mei pe care mi i‑a dat Dumnezeu aici.” Israel i‑a zis: „Apropie‑i, te rog, de mine, ca să‑i binecuvântez!” 10 Ochii lui Israel erau îngreunați de bătrânețe, așa că nu mai putea să vadă. Iosif i‑a apropiat de el, și Israel i‑a sărutat și i‑a îmbrățișat.
11 Israel i‑a zis lui Iosif: „Nu credeam că am să‑ți mai văd fața, și iată, Dumnezeu mi‑a îngăduit să‑ți văd și urmașii.” 12 Iosif i‑a îndepărtat de pe genunchii tatălui său și s‑a plecat cu fața la pământ. 13 Apoi i‑a luat pe amândoi, pe Efraim cu mâna dreaptă, la stânga lui Israel, și pe Manase cu mâna stângă, la dreapta lui Israel, și i‑a adus aproape de el. 14 Israel și‑a întins mâna dreaptă și a pus‑o pe capul lui Efraim, care era mezinul, iar mâna stângă a pus‑o pe capul lui Manase; și‑a încrucișat astfel mâinile, căci Manase era întâiul născut. 15 Apoi Israel l‑a binecuvântat pe Iosif și i‑a zis:
„Dumnezeul înaintea căruia au umblat părinții mei Avraam și Isaac,
Dumnezeul care mi‑a fost păstor de când sunt până în ziua aceasta,
16 Îngerul care m‑a izbăvit de orice rău, să‑i binecuvânteze pe copiii aceștia!
Prin ei să fie pomenit numele meu și numele părinților mei Avraam și Isaac,
și să se înmulțească nespus în mijlocul țării!”
17 Lui Iosif nu i‑a venit bine când a văzut că tatăl său și‑a pus mâna dreaptă pe capul lui Efraim, de aceea a apucat mâna tatălui său ca s‑o îndepărteze de pe capul lui Efraim și să o pună pe cel al lui Manase. 18 Și Iosif i‑a zis tatălui său: „Nu așa, tată, căci acela este întâiul născut; pune‑ți mâna dreaptă pe capul lui!” 19 Dar tatăl său s‑a împotrivit și a zis: „Știu , fiule, știu! Și el va ajunge un popor; și el va fi mare. Totuși, fratele lui cel mic va fi mai mare decât el, și seminția lui va ajunge o mulțime de neamuri!”
20 El i‑a binecuvântat în ziua aceea și a zis:
„Cu numele vostru se va binecuvânta Israel, zicând:
«Să te facă Dumnezeu ca Efraim și ca Manase!»”
Și l‑a așezat astfel pe Efraim înaintea lui Manase.
21 Israel i‑a zis lui Iosif: „Iată, eu am să mor! Dar Dumnezeu va fi cu voi și vă va aduce înapoi în țara părinților voștri. 22 Iar eu îți dăruiesc mai mult decât fraților tăi, anume o parte pe care am luat‑o din mâna amoriților cu sabia mea și cu arcul meu.”