Isus este mai mare decât Moise
1 De aceea, frați sfinți, care aveți parte de chemarea cerească, luați aminte la Apostolul și Marele‑Preot pe care Îl mărturisim, adică Isus, 2 care a fost credincios Celui care L‑a rânduit, cum a fost și Moise în toată casa Lui . 3 Căci Isus a fost găsit vrednic să aibă o slavă cu atât mai mare decât Moise, cu cât cel ce a zidit o casă are mai multă cinste decât casa însăși. 4 (Orice casă este zidită de cineva, dar Cel ce a zidit toate lucrurile este Dumnezeu.) 5 Cât despre Moise , el a fost credincios în toată casa lui Dumnezeu ca slujitor , ca să dea mărturie despre lucrurile care urmau să fie vestite. 6 Dar Hristos este credincios ca Fiu peste casa lui Dumnezeu , iar casa Lui suntem noi, dacă ținem [neclintite, până la sfârșit,] încrederea și nădejdea cu care ne lăudăm.
Odihnă pentru poporul lui Dumnezeu
7 De aceea, cum zice Duhul Sfânt:
Astăzi , dacă auziți glasul Lui,
8 nu vă împietriți inimile ca în ziua răzvrătirii,
ca în ziua ispitirii în pustiu,
9 când M‑au ispitit părinții voștri,
M‑au pus la încercare
și au văzut lucrările Mele vreme de patruzeci de ani!
10 De aceea M‑am scârbit de neamul acesta
și am zis: Ei veșnic se rătăcesc cu inima;
n‑au cunoscut căile Mele!
11 Așa că am jurat în mânia Mea:
nu vor intra în odihna Mea!
12 Luați seama, fraților, ca niciunul dintre voi să nu aibă o inimă rea și necredincioasă, care să îl despartă de Dumnezeul cel viu, 13 ci îndemnați‑vă unii pe alții în fiecare zi, cât încă se spune „astăzi”, ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului! 14 Căci ne‑am făcut părtași cu Hristos, dacă ținem până la sfârșit învoiala de la început.
15 Când se zice: Astăzi , dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile, ca în ziua răzvrătirii , 16 cine sunt cei ce s‑au răzvrătit după ce au auzit? Oare nu toți cei care ieșiseră din Egipt sub Moise? 17 Și de cine S‑a scârbit El vreme de patruzeci de ani? Oare nu de cei care păcătuiseră și ale căror trupuri moarte au căzut în pustiu? 18 Și cui S‑a jurat El că nu vor intra în odihna Lui? Oare nu celor ce s‑au răzvrătit? 19 Așadar, vedem că n‑au putut să intre din pricina necredinței.