Urarea
1 Iacov , rob al lui Dumnezeu și al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminții care sunt răspândite în lume : salutări!
Credință și înțelepciune
2 Frații mei, când treceți prin felurite încercări, să le priviți cu toată bucuria, 3 fiindcă știți că încercarea credinței voastre aduce răbdare. 4 Dar răbdarea trebuie să‑și facă desăvârșit lucrarea, ca să fiți desăvârșiți, întregi și să nu vă lipsească nimic.
5 Dacă vreunul dintre voi are nevoie de înțelepciune, să o ceară de la Dumnezeu, care le dă tuturor cu mână largă și fără reproșuri, și ea îi va fi dată. 6 Dar să o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc, pentru că cine se îndoiește seamănă cu valul mării, clătinat și dus de vânt încoace și încolo . 7 Un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva de la Domnul, 8 căci este un om cu inima împărțită și nestatornic în toate căile sale.
Sărăcie și bogăție
9 Cel aflat într‑o stare smerită să se laude cu înălțarea lui. 10 Bogatul, dimpotrivă, să se laude cu smerirea lui, căci va trece ca floarea ierbii. 11 Răsare soarele cu arșița lui și usucă iarba: floarea ei cade jos, și frumusețea înfățișării ei piere – tot așa se va veșteji bogatul în umblările lui.
Încercare și ispită
12 Ferice de omul care rabdă ispita ! Căci, după ce a fost găsit bun , va primi cununa vieții, pe care le‑a făgăduit‑o [Dumnezeu] celor ce‑L iubesc. 13 Nimeni, când este ispitit , să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu”! Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, și El Însuși nu ispitește pe nimeni. 14 Ci fiecare este ispitit când este atras de propria lui poftă și momit. 15 Apoi pofta , când a zămislit, dă naștere păcatului; și păcatul, odată înfăptuit, aduce moarte .
16 Nu vă înșelați, preaiubiții mei frați: 17 orice lucru bun pe care‑l primim și orice dar desăvârșit sunt de sus, coborându‑se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare . 18 El , potrivit voii Sale, ne‑a născut prin Cuvântul adevărului ca să fim un prim rod al făpturilor Lui.
Importanța împlinirii Cuvântului
19 Să știți, preaiubiții mei frați: orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire și zăbavnic la mânie , 20 căci mânia omului nu ajută la îndeplinirea dreptății lui Dumnezeu . 21 De aceea, lepădați orice necurăție și orice revărsare de răutate și primiți cu blândețe Cuvântul sădit în voi , care vă poate mântui sufletele!
22 Fiți împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători care se înșală singuri. 23 Căci, cine aude Cuvântul și nu‑l împlinește seamănă cu un om care își privește chipul într‑o oglindă 24 și, după ce s‑a privit, pleacă și uită îndată cum era. 25 Dar cine își va adânci privirile în legea desăvârșită, care este legea libertății, și va stărui în ea nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în ceea ce face.
26 Dacă cineva crede că este religios, dar nu‑și ține în frâu limba, ci își înșală inima, religiozitatea unui astfel de om este zadarnică. 27 Religiozitatea curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este aceasta: să‑i cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor și să ne păzim neîntinați de lume.