Partea lui Simeon
1 Al doilea sorț care a ieșit a fost pentru Simeon, pentru seminția fiilor lui Simeon, după clanurile lor. Moștenirea lor era în mijlocul moștenirii fiilor lui Iuda. 2 Ei au avut în moștenirea lor: Beer‑Șeba, Șeba , Molada, 3 Hațar‑Șualul, Bala, Ețemul, 4 Eltoladul, Betulul, Horma, 5 Țiclagul, Bet‑Marcavotul, Hațar‑Susa, 6 Bet‑Levaotul și Șaruhenul – treisprezece cetăți și satele lor; 7 Ainul, Rimonul, Eterul și Așanul – patru cetăți și satele lor – 8 și toate satele din împrejurimile acestor cetăți până la Baalat‑Beer (care este Rama de miazăzi). Aceasta este moștenirea seminției fiilor lui Simeon, după clanurile lor. 9 Moștenirea fiilor lui Simeon a fost luată din teritoriul fiilor lui Iuda, pentru că partea fiilor lui Iuda era prea mare pentru ei. Așa că fiii lui Simeon au primit parte în moștenirea acestora.
Partea lui Zabulon
10 Al treilea sorț care a ieșit a fost pentru fiii lui Zabulon, după clanurile lor. Hotarul lor se întindea până la Sarid. 11 La apus, se suia spre Marala și atingea Dabeșet și valea care este înaintea cetății Iocneam . 12 Din Sarid se îndrepta înainte, spre răsăritul soarelui, până la hotarul Chislot‑Taborului, ieșea la Dabrat și urca până la Iafia. 13 De acolo mergea mai departe spre răsărit, la Gat‑Hefer, la Et‑Cațin, ieșea la Rimon și venea până la Neea. 14 Se întorcea apoi spre miazănoapte, spre Hanaton, și ieșea la valea Iiftah‑El. 15 Cuprindea Catatul, Nahalalul , Șimronul, Idala și Bet‑Lehemul – douăsprezece cetăți și satele lor. 16 Aceasta este moștenirea fiilor lui Zabulon, după clanurile lor: cetățile acestea și satele lor.
Partea lui Isahar
17 Al patrulea sorț a ieșit pentru Isahar, pentru fiii lui Isahar, după clanurile lor. 18 Hotarul lor trecea prin Izreel, Chesulot, Sunem, 19 Hafaraim, Șion, Anaharat, 20 Rabit , Chișion, Eveț, 21 Remet , En‑Ganim, En‑Hada și Bet‑Pațeț, 22 atingea Taborul, Șahațima, Bet‑Șemeșul și ieșea la Iordan – șaisprezece cetăți și satele lor. 23 Aceasta este moștenirea seminției fiilor lui Isahar, după clanurile lor: cetățile acestea și satele lor.
Partea lui Așer
24 Al cincilea sorț a ieșit pentru seminția fiilor lui Așer, după clanurile lor. 25 Hotarul lor trecea prin Helcat, Hali, Beten, Acșaf, 26 Alamelec, Amad și Mișal, atingea, spre apus, Carmelul și Șihor‑Libnatul, 27 apoi se întorcea spre răsărit la Bet‑Dagon, atingea ținutul lui Zabulon și valea Iiftah‑El la miazănoapte de Bet‑Emec și Neiel și ieșea spre Cabul, la stânga, 28 și spre Evron , Rehob, Hamon și Cana, până la Sidonul cel mare. 29 Se întorcea apoi spre Rama, până la cetatea întărită a Tirului, și spre Hosa și ieșea la mare spre Mahlav , Acziv , 30 Uma, Afec și Rehob – douăzeci și două de cetăți și satele lor. 31 Aceasta este moștenirea seminției fiilor lui Așer, după clanurile lor: cetățile acestea și satele lor.
Partea lui Neftali
32 Al șaselea sorț a ieșit pentru fiii lui Neftali, după clanurile lor. 33 Hotarul lor se întindea de la Helef, stejarul din Țaananim, Adami‑Necheb și Iavneel până la Lacum și ieșea la Iordan. 34 Se întorcea spre apus la Aznot‑Tabor și de acolo mergea înainte la Hucoc, atingea ținutul lui Zabulon înspre miazăzi, al lui Așer înspre apus, iar la răsărit era Iordanul . 35 Cetățile întărite erau: Țidim, Țer, Hamat, Racat, Chineret, 36 Adama, Rama, Hațor, 37 Chedeș, Edrei, En‑Hațor, 38 Iiron, Migdal‑El, Horem, Bet‑Anat și Bet‑Șemeș – nouăsprezece cetăți și satele lor. 39 Aceasta este moștenirea seminției fiilor lui Neftali, după clanurile lor: cetățile acestea și satele lor.
Partea lui Dan
40 Al șaptelea sorț a ieșit pentru seminția fiilor lui Dan, după clanurile lor. 41 Hotarul moștenirii lor cuprindea Țora, Eștaolul, Ir‑Șemeșul, 42 Șaalabinul , Aialonul, Iitla, 43 Elonul spre Timna, Ecronul, 44 Eltecheul, Ghibetonul, Baalatul, 45 Iehudul, Bene‑Beracul, Gat‑Rimonul, 46 Me‑Iarconul și Raconul, cu hotarul care este față în față cu Iafo. 47 (Fiindcă ținutul fiilor lui Dan n‑a intrat în stăpânirea lor, fiii lui Dan s‑au suit și au luptat împotriva cetății Leșem ; au cucerit‑o, au trecut‑o prin ascuțișul sabiei, au luat‑o în stăpânire, s‑au așezat în ea și au numit‑o Dan , după numele strămoșului lor, Dan.) 48 Aceasta era moștenirea seminției fiilor lui Dan, după clanurile lor: cetățile acestea și satele lor.
Partea lui Iosua
49 După ce au terminat de împărțit țara după hotarele ei, fiii lui Israel i‑au dat lui Iosua, fiul lui Nun, o moștenire în mijlocul lor. 50 După porunca DOMNULUI, i‑au dat cetatea pe care o cerea el: Timnat‑Serah , în ținutul muntos al lui Efraim. El a rezidit cetatea și s‑a așezat acolo.
51 Acestea sunt moștenirile pe care le‑au împărțit preotul Eleazar, Iosua, fiul lui Nun, și căpeteniile de familie ale semințiilor fiilor lui Israel prin sorți înaintea DOMNULUI, la Șilo , la intrarea în Cortul Întâlnirii. Astfel au terminat ei de împărțit pământul țării.