Rut îi cere ajutor lui Boaz
1 Soacra sa, Naomi, i‑a zis: „Fiica mea, oare să nu caut eu pentru tine un loc de odihnă , ca să‑ți fie bine? 2 Iar Boaz, cu ale cărui slujnice ai fost, nu este el rudă cu noi? Iată, el își vântură la noapte orzul în arie. 3 Spală‑te și unge‑te , apoi ia‑ți haina pe tine și coboară‑te la el în arie, dar să nu i te faci cunoscută până când nu va isprăvi de mâncat și de băut. 4 Iar când se va duce să se culce, ține minte locul unde se culcă, apoi du‑te, descoperă‑i picioarele și culcă‑te! Și el însuși îți va spune ce să faci.” 5 Ea i‑a răspuns: „Voi face tot ce mi‑ai spus.”
6 Rut s‑a coborât la arie și a făcut tot ce îi poruncise soacra sa. 7 Boaz a mâncat și a băut și inima‑i era veselă. S‑a dus să se culce lângă un stog. Rut a venit atunci foarte încet, i‑a descoperit picioarele și s‑a culcat. 8 Pe la miezul nopții, omul a început să tremure, s‑a întors și iată că o femeie era culcată la picioarele lui. 9 El i‑a zis: „Cine ești?” Ea i‑a răspuns: „Eu sunt Rut, slujnica ta; întinde‑ți poala hainei peste slujnica ta, căci tu ești răscumpărătorul meu !” 10 Și el i‑a zis: „Fii binecuvântată de DOMNUL, fiica mea! Ai făcut mai bine prin această faptă bună de pe urmă decât prin cea dintâi , pentru că n‑ai umblat după tineri, nici săraci, nici bogați. 11 Iar acum, fiica mea, nu te teme, voi face pentru tine tot ce spui, căci toată cetatea știe că ești o femeie vrednică. 12 Este adevărat că eu sunt răscumpărătorul vostru , dar aveți un răscumpărător mai aproape decât mine. 13 Rămâi aici peste noapte! Iar dimineață, dacă vrea el să te răscumpere , bine: să te răscumpere. Dar, dacă nu vrea să te răscumpere, te voi răscumpăra eu: viu este DOMNUL! Culcă‑te până dimineață!”
14 Ea s‑a culcat înapoi la picioarele lui până dimineața și s‑a sculat când încă nu se putea vedea om cu om. Boaz își zicea: „Să nu se afle că o femeie a intrat în arie.” 15 Apoi a spus: „Adu mantaua care este pe tine și ține‑o!” Ea a ținut‑o, iar el a măsurat șase măsuri de orz și i le‑a pus pe umeri. Apoi ea a intrat în cetate, 16 s‑a întors la soacra sa și Naomi i‑a zis: „Cum ți‑a mers , fiica mea?” Rut i‑a povestit tot ce făcuse omul pentru ea. 17 Ea a zis: „Aceste șase măsuri de orz mi le‑a dat spunând: «Să nu te întorci cu mâinile goale la soacra ta!»” 18 Iar Naomi a zis: „Așteaptă , fiica mea, până vei afla cum se va încheia totul, căci omul acesta nu va avea odihnă până nu va isprăvi astăzi lucrul început !”