Judecata Domnului cu privire la Sion
1 Cum s-a înnegrit aurul
și cum s-a schimbat aurul cel curat!
Pietrele sfinte stau risipite
pe la fiecare colț de stradă.
2 Cum fiii prețioși ai Sionului,
altădată prețuiți ca aurul pur,
sunt considerați acum ca ulcioarele de lut,
lucrate de mâinile olarului.
3 Până și șacalii își scot sânul
ca să-și alăpteze puii!
Fiica poporului meu a ajuns însă nemiloasă,
ca struții deșertului.
4 Limba celui alăptat se lipește de cerul gurii,
fiind uscată de sete.
Copiii cer pâine,
însă nimeni nu le-o dă.
5 Cei ce se hrăneau cu delicatese
zac acum părăsiți pe străzi.
Cei crescuți în purpură
se lipesc acum de un morman de cenușă.
6 Nelegiuirea fiicei poporului meu
a devenit mai mare
decât păcatul Sodomei,
care a fost distrusă într-o clipă,
fără a pune mâna cineva pe ea.
7 Prinții ei erau mai curați decât zăpada
și mai albi decât laptele.
Trupurile lor erau mai roșii decât rubinele,
iar fețele lor erau ca safirul.
8 Acum, însă, sunt mai negri la înfățișare decât funinginea,
astfel că nu-i mai recunoști pe străzi.
Pielea li s-a lipit de oase
și a devenit uscată ca lemnul.
9 Cei uciși de sabie sunt mai fericiți
decât cei uciși de foamete.
Ei se scurg, cad străpunși
din lipsa roadelor câmpului.
10 Femeile, care erau pline de milă,
și-au fiert copiii cu mâinile lor.
Ei le-au slujit drept hrană
când fiica poporului meu era zdrobită.
11 Domnul Și-a dezlănțuit toată furia,
Și-a revărsat mânia.
A aprins un foc în Sion,
care i-a distrus temeliile.
12 Regii pământului n-ar fi crezut,
sau vreunul dintre locuitorii lumii,
că asupritorul și dușmanul
vor intra pe porțile Ierusalimului.
13 S-a întâmplat din cauza păcatelor profeților lui
și a nelegiuirilor preoților lui
care au vărsat în mijlocul lui
sângele celor drepți.
14 Ei rătăcesc orbi pe străzi,
atât de mânjiți de sânge,
încât nimeni nu îndrăznește
să se atingă de veșmintele lor.
15 „Plecați, necuraților!“, se strigă la ei.
„Plecați! Plecați! Nu ne atingeți!“
Fugind și rătăcind printre națiuni, acestea spun:
„Nu vor mai locui aici!“.
16 Domnul Însuși i-a împrăștiat;
El nu mai veghează asupra lor.
Preoții nu mai sunt respectați,
iar bătrânilor nu li se mai arată bunăvoință.
17 Ochii noștri obosiseră,
așteptând zadarnic ajutorul.
Ne uitam, din turnurile noastre,
după o națiune, dar ea nu ne-a salvat.
18 Dușmanii ne luau urma,
și nu puteam să ieșim în piețe.
Sfârșitul se apropia, zilele se împliniseră,
căci ne venise sfârșitul.
19 Cei ce ne-au urmărit au fost mai iuți
decât vulturii cerului.
Ne-au urmărit pe munți
și ne-au pândit în deșert.
20 Unsul Domnului, suflarea nărilor noastre,
a fost capturat în gropile lor,
el, despre care spuneam:
„Vom trăi la umbra lui printre națiuni!“.
21 Bucură-te și saltă de veselie, fiică a Edomului,
tu, care locuiești în țara Uț!
Să știi însă că potirul va trece și pe la tine;
te vei îmbăta și te vei dezbrăca.
22 Fiică a Sionului, pedeapsa pentru nelegiuirea ta
a luat sfârșit.
El nu-ți va mai prelungi exilul.
Nelegiuirea ta însă, fiică a Edomului, El o va pedepsi
și îți va scoate la iveală păcatele.
Plângere asupra sorții poporului
1 Vai, cum s-a înnegrit aurul și cum s-a schimbat aurul cel curat!
Cum s-au risipit pietrele sfântului Locaș pe la toate colțurile ulițelor!
2 Cum sunt priviți acum fiii Sionului, cei aleși și prețuiți ca aurul curat altădată,
cum sunt priviți acum, vai! Ca niște vase de pământ și ca o lucrare făcută de mâinile olarului!
3 Chiar și șacalii își apleacă țâța și le dau să sugă puilor lor,
dar fiica poporului meu a ajuns fără milă, ca struții din pustie.
4 Limba sugarului se lipește de cerul gurii, uscată de sete;
copiii cer pâine, dar nimeni nu le-o dă.
5 Cei ce se hrăneau cu bucate alese leșină pe ulițe;
cei ce fuseseră crescuți în purpură se bucură acum de o grămadă de gunoi.
6 Căci vina fiicei poporului meu este mai mare decât păcatul Sodomei,
care a fost nimicită într-o clipă, fără să fi pus cineva mâna pe ea.
7 Voievozii ei erau mai strălucitori decât zăpada, mai albi decât laptele;
trupul le era mai roșu decât mărgeanul; fața le era ca safirul.
8 Dar acum înfățișarea le este mai negricioasă decât funinginea, așa că nu mai sunt cunoscuți pe ulițe;
pielea le este lipită de oase, uscată ca lemnul.
9 Cei ce pier uciși de sabie sunt mai fericiți decât cei ce pier de foame,
care cad sleiți de puteri din lipsa roadelor câmpului.
10 Femeile , cu toată mila lor, își fierb copiii,
care le slujesc ca hrană în mijlocul prăpădului fiicei poporului meu.
11 Domnul Și-a sleit urgia, Și-a vărsat mânia aprinsă;
a aprins în Sion un foc care-i mistuie temeliile.
12 Împărații pământului n-ar fi crezut și niciunul din locuitorii lumii n-ar fi crezut
că potrivnicul care-l împresura are să intre pe porțile Ierusalimului.
13 Iată rodul păcatelor prorocilor săi, al nelegiuirilor preoților săi,
care au vărsat în mijlocul lui sângele celor neprihăniți.
14 Rătăceau ca orbii pe ulițe, mânjiți de sânge,
așa că nimeni nu putea să se atingă de hainele lor.
15 „Îndepărtați-vă, necuraților ”, li se striga, „laoparte, laoparte, nu vă atingeți de noi!”
Când fugeau pribegind încoace și încolo printre neamuri, se spunea: „Să nu mai locuiască aici!”
16 În mânia Lui, Domnul i-a împrăștiat și nu-Și mai îndreaptă privirile spre ei.
Vrăjmașul n-a căutat la fața preoților, nici n-a avut milă de cei bătrâni.
17 Și acolo ni se sfârșeau ochii și așteptam zadarnic ajutor.
Privirile ni se îndreptau cu nădejde spre un neam care totuși nu ne-a izbăvit.
18 Ne pândeau pașii , ca să ne împiedice să mergem pe ulițele noastre;
ni se apropia sfârșitul , ni se împliniseră zilele… Da, ne venise sfârșitul!
19 Prigonitorii noștri erau mai iuți decât vulturii cerului.
Ne-au fugărit pe munți și ne-au pândit în pustie.
20 Suflarea vieții noastre, unsul Domnului, a fost prins în gropile lor,
el, despre care ziceam: „Vom trăi sub umbra lui printre neamuri.”
21 Bucură-te și saltă de bucurie, fiica Edomului, care locuiești în țara Uț!
Dar și la tine va trece potirul : și tu te vei îmbăta și te vei dezgoli!
22 Fiica Sionului, nelegiuirea îți este ispășită:
El nu te va mai trimite în robie.
Dar ție, fiica Edomului, îți va pedepsi nelegiuirea
și îți va da pe față păcatele.