Daruri pentru construirea Casei Domnului
1 Apoi, regele David a zis întregii adunări:
„Solomon, fiul meu, singurul pe care l-a ales Dumnezeu, este tânăr și plăpând, iar lucrarea este atât de mare, căci Templul nu este pentru un om, ci pentru Domnul Dumnezeu. 2 Am pregătit din răsputeri pentru Casa lui Dumnezeu aur pentru ce este din aur, argint pentru ce este din argint, bronz pentru ce este din bronz, fier pentru ce este din fier, lemn pentru ce este din lemn, pietre de onix de fixat pe monturi, pietre de antimoniu, tot felul de pietre prețioase, pietre de diferite culori, precum și o mulțime de pietre de alabastru. 3 De asemenea, în râvna mea pentru Casa lui Dumnezeu, pe lângă toate pregătirile pe care le-am făcut pentru Sfântul Lăcaș, ofer pentru Casa Dumnezeului meu aurul și argintul pe care-l am în posesie 4 – trei mii de talanți de aur, aur de Ofir, și șapte mii de talanți de argint pur – pentru poleirea pereților clădirilor 5 și pentru întreaga lucrare pe care o vor face meșterii; ofer aur pentru lucrările din aur și argint pentru lucrările din argint. Așadar, cine își mai aduce de bunăvoie darurile, dedicându-se astăzi Domnului?“.
Răspunsul poporului la mesajul regelui
6 Căpeteniile familiilor, căpeteniile semințiilor lui Israel, căpeteniile peste mii și peste sute și căpeteniile responsabile cu lucrarea regelui și-au adus de bunăvoie darurile. 7 Ei au dat pentru lucrarea de la Casa lui Dumnezeu: cinci mii de talanți de aur și zece mii de darici de aur, zece mii de talanți de argint, optsprezece mii de talanți de bronz și o sută de mii de talanți de fier. 8 Cine a avut pietre prețioase le-a dăruit pentru vistieria Casei Domnului, de care avea grijă gherșonitul Iehiel. 9 Poporul s-a bucurat că a oferit daruri de bunăvoie, căci le-a dăruit Domnului din toată inima; de asemenea, și regele David s-a bucurat foarte mult.
Rugăciunea lui David
10 David a binecuvântat pe Domnul înaintea ochilor întregii adunări, zicând:
„Binecuvântat să fii Tu, Doamne,
Dumnezeul părintelui nostru Israel,
pentru veci de veci!
11 Ale Tale sunt, Doamne, măreția, puterea,
splendoarea, supremația și maiestatea,
căci tot ce este în ceruri și pe pământ este al Tău!
A Ta, Doamne, este stăpânirea
și Tu Te înalți ca suveran peste toate!
12 Bogăția și gloria vin dinaintea Ta.
Tu stăpânești peste toate.
În mâna Ta este puterea și forța;
mâna Ta poate să înalțe și să întărească pe oricine.
13 Acum, Dumnezeul nostru,
noi Îți aducem mulțumiri și lăudăm mărețul Tău Nume.
14 Căci ce sunt eu și ce este poporul meu, ca să putem fi în stare să-Ți oferim aceste daruri? De la Tine le avem pe toate și ceea ce Ți-am oferit a fost primit din mâna Ta. 15 Înaintea Ta noi suntem doar niște străini și peregrini, la fel ca toți strămoșii noștri. Zilele noastre pe pământ sunt ca o umbră, fără speranță. 16 Doamne, Dumnezeul nostru, tot acest belșug pe care l-am strâns ca să construim o Casă Numelui Tău cel sfânt, vine din mâna Ta și totul Îți aparține Ție. 17 Dumnezeul meu, știu că Tu cercetezi inima, iar dreptatea Îți este plăcută. Eu am dăruit toate acestea în curăție de inimă și am privit cu bucurie la poporul Tău, care se află aici, aducându-Ți darurile lui. 18 Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Israel, părinții noștri, păstrează pe vecie această înclinație a gândurilor inimii poporului Tău și îndreaptă-le inima spre Tine! 19 Iar fiului meu Solomon, dă-i o inimă dedicată în întregime, ca să păzească poruncile, învățăturile și hotărârile Tale, să le împlinească pe toate și să construiască Templul pentru care am făcut pregătiri“.
20 Apoi, David a zis întregii adunări: „Binecuvântați-L pe Domnul, Dumnezeul vostru!“. Și toată adunarea a binecuvântat pe Domnul, Dumnezeul părinților lor. Ei s-au închinat cu toții, plecându-se înaintea Domnului și a regelui.
Solomon recunoscut ca rege
21 În ziua următoare, au adus jertfe Domnului și au oferit ca arderi-de-tot Domnului o mie de tauri, o mie de berbeci și o mie de miei, împreună cu jertfe de băutură și o mulțime de alte jertfe aduse pentru tot Israelul. 22 În ziua aceea, au mâncat și au băut în prezența Domnului cu mare bucurie, l-au numit rege a doua oară pe Solomon, fiul lui David, și l-au uns drept conducător al Domnului, iar pe Țadok l-au uns ca preot. 23 Solomon s-a așezat pe tronul Domnului, ca să domnească în locul tatălui său, David. El a prosperat și toți cei din Israel au ascultat de el. 24 Toate căpeteniile, vitejii și toți fiii regelui David s-au supus regelui Solomon. 25 Domnul l-a înălțat pe Solomon în ochii întregului Israel și i-a făcut parte de o domnie mai strălucită decât a oricărui alt rege al lui Israel care a domnit înaintea lui.
Moartea lui David
(1 Regi 2:10-12)26 David, fiul lui Ișai, a domnit peste tot Israelul. 27 El a domnit peste Israel timp de patruzeci de ani: la Hebron a domnit timp de șapte ani, iar la Ierusalim a domnit timp de treizeci și trei de ani. 28 David a murit după o bătrânețe fericită, sătul de zile, de bogăție și de glorie. În locul lui a domnit fiul său Solomon.
29 Faptele regelui David, cele dintâi și cele de pe urmă, sunt scrise în „Cronicile văzătorului Samuel“, în „Cronicile profetului Natan“ și în „Cronicile văzătorului Gad“, 30 împreună cu toată domnia și puterea lui și cu evenimentele care au avut loc în viața lui, în Israel și în toate regatele celorlalte țări.