1 Petru, apostol al lui Isus Cristos,
către cei aleși, care locuiesc ca străini, împrăștiați în Pont, Galatia, Capadocia, Asia și Bitinia, 2 după preștiința lui Dumnezeu Tatăl, prin sfințirea lucrată de Duhul, spre ascultarea de Isus Cristos și stropirea cu sângele Lui:
Harul și pacea să vă fie înmulțite!
Născuți din nou la o speranță vie
3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Care, potrivit cu mila Lui cea mare, ne-a născut din nou la o speranță vie, prin învierea lui Isus Cristos dintre cei morți, 4 și la o moștenire nepieritoare, neîntinată și care nu se veștejește, păstrată în Ceruri pentru voi. 5 Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință, pentru mântuirea care este gata să fie descoperită în vremea de pe urmă, 6 în care voi vă bucurați foarte mult, chiar dacă acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțin timp prin diferite încercări, 7 pentru ca testarea credinței voastre, cu mult mai valoroasă decât aurul care piere și care totuși este testat prin foc, să aducă laudă, glorie și onoare la descoperirea lui Isus Cristos. 8 Voi Îl iubiți fără să-L fi văzut și credeți în El fără să-L vedeți acum, dar vă bucurați foarte mult cu o bucurie de nedescris și glorioasă, 9 pentru că primiți, ca rezultat al credinței voastre, mântuirea sufletelor voastre.
10 Cu privire la această mântuire, profeții care au profețit despre harul care urma să vă fie dat vouă, au căutat și au cercetat cu atenție, 11 încercând să afle pe cine sau ce vreme le arăta Duhul lui Cristos din ei, atunci când a mărturisit dinainte despre suferințele lui Cristos și glorificările care urmau după acestea. 12 Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înșiși, ci pentru voi slujeau ei cu privire la lucrurile care v-au fost istorisite acum de către cei ce v-au vestit Evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din Cer, lucruri la care până și îngerii tânjesc să privească.
Chemarea credincioșilor la o viață sfântă
13 Prin urmare, să aveți o minte vigilentă, să fiți treji și să vă puneți pe deplin speranța în harul care vă va fi adus la descoperirea lui Isus Cristos. 14 Ca niște copii ascultători, să nu vă conformați poftelor de altădată, când trăiați în ignoranță, 15 ci, așa cum Cel Ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în tot comportamentul vostru, 16 fiindcă este scris: „Fiți sfinți, pentru că Eu sunt sfânt!“ .
17 Și dacă-L numiți „Tată“ pe Cel Ce judecă cu imparțialitate, în funcție de faptele fiecăruia, atunci trăiți cu frică în timpul peregrinării voastre, 18 pentru că știți că nu cu lucruri efemere – argint sau aur – ați fost răscumpărați din felul vostru deșert de viață, moștenit de la strămoșii voștri, 19 ci cu sângele prețios al lui Cristos, ca al unui miel fără cusur și fără pată. 20 El a fost cunoscut înainte de întemeierea lumii, dar a fost arătat în vremurile de pe urmă pentru voi, 21 care, prin El, credeți în Dumnezeu. El L-a înviat dintre cei morți și L-a glorificat, astfel încât credința și speranța voastră să fie în Dumnezeu.
22 Deci, având în vedere că v-ați curățit sufletele prin ascultarea de adevăr, astfel încât dragostea voastră frățească să fie fără ipocrizie, iubiți-vă cu căldură unii pe alții, dintr-o inimă curată. 23 Voi ați fost născuți din nou, nu dintr-o sămânță pieritoare, ci dintr-una nepieritoare, prin Cuvântul cel viu și trainic al lui Dumnezeu. 24 Căci,
„Orice om este ca iarba
și toată gloria lui este ca floarea de pe câmp.
Iarba se usucă, iar floarea cade,
25 însă Cuvântul Domnului rămâne pe vecie!“ .
Și acesta este Cuvântul care v-a fost vestit prin Evanghelie.
Urarea
1 Petru, apostol al lui Isus Hristos, către cei care trăiesc ca străini, răspândiți prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia și Bitinia, aleși 2 după preștiința lui Dumnezeu Tatăl, prin sfințirea lucrată de Duhul, în vederea ascultării de Isus Hristos, cu al cărui sânge ați fost stropiți : harul și pacea să vă fie înmulțite!
O nădejde vie
3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne‑a născut din nou, prin învierea lui Isus Hristos din morți, la o nădejde vie 4 și la o moștenire nepieritoare, care e neîntinată și nici nu se poate veșteji, păstrată în ceruri pentru voi. 5 Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu prin credință pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremea de pe urmă. 6 În tot acest timp vă bucurați, deși acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțină vreme prin felurite încercări, 7 pentru ca încercarea credinței voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere, dar care totuși este încercat prin foc , să aibă ca urmare lauda , slava și cinstea când Se va arăta Isus Hristos. 8 Deși nu L‑ați văzut, voi Îl iubiți, credeți în El fără să‑L vedeți și vă bucurați cu o bucurie negrăită și strălucită 9 pentru că veți dobândi, ca sfârșit al credinței voastre, mântuirea sufletelor voastre.
10 Cu privire la această mântuire, cei care au profețit despre harul dăruit vouă au căutat și au cercetat îndelung 11 ca să afle pe cine și ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos și slava de care aveau să fie urmate. 12 Lor le‑a fost descoperit că nu pentru ei înșiși, ci pentru voi au rostit lucrurile care v‑au fost propovăduite acum de cei care v‑au adus Evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din cer, lucruri pe care și îngerii doresc să le privească.
Chemare la sfințenie
13 De aceea, încingeți‑vă coapsele minții , fiți treji și puneți‑vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus când Se va arăta Isus Hristos! 14 Ca niște copii ascultători, nu vă potriviți poftelor pe care le aveați altădată, când erați în neștiință, 15 ci , după cum Cel ce v‑a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră, 16 căci este scris: Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt!
17 Și dacă‑L chemați ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtați‑vă cu frică în timpul pribegiei voastre; 18 căci știți că nu cu lucruri pieritoare – cu argint sau cu aur – ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire pe care‑l moșteniserăți de la părinții voștri, 19 ci cu sângele scump al lui Hristos, sânge ca al unui miel fără cusur și fără prihană. 20 El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii, dar a fost arătat la sfârșitul vremurilor pentru voi. 21 Prin El, voi Îi sunteți credincioși lui Dumnezeu, care L‑a înviat din morți și I‑a dat slavă, astfel încât credința și nădejdea voastră să fie în Dumnezeu.
22 Așadar, deoarece prin ascultarea de adevăr v‑ați curățit sufletele [prin Duhul] ca să aveți o dragoste de frați neprefăcută, iubiți‑vă cu căldură unii pe alții dintr‑o inimă curată, 23 fiindcă ați fost născuți din nou nu dintr‑o sămânță pieritoare, ci dintr‑una nepieritoare, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu și care rămâne în veac! 24 Căci
orice făptură este ca iarba,
și toată slava ei, ca floarea ierbii.
Iarba se usucă și floarea cade jos,
25 dar Cuvântul Domnului rămâne în veac .
Și acesta este Cuvântul care v‑a fost propovăduit prin Evanghelie.