David cruță pentru a doua oară viața lui Saul
1 Zifiții au venit la Saul, la Ghiva și i-au zis:
‒ David se ascunde pe dealul Hachila, la sud de Ieșimon.
2 Saul s-a dus repede în deșertul Zif, împreună cu trei mii de bărbați aleși ai lui Israel, ca să-l caute acolo pe David. 3 Și-a așezat tabăra lângă drum, pe dealul Hachila, care se află la sud de Ieșimon. David era în deșert. Când a văzut că Saul a venit după el în deșert, 4 David a trimis spioni și s-a convins că Saul venise. 5 Atunci David s-a ridicat și a venit la locul în care își așezase Saul tabăra. David a văzut astfel locul în care era culcat Saul și Abner, fiul lui Ner, conducătorul armatei sale. Saul era culcat în mijlocul taberei, iar poporul era așezat în jurul său.
6 Atunci David i-a întrebat pe hititul Ahimelek și pe Abișai, fiul Țeruiei și fratele lui Ioab, zicând:
‒ Cine va merge împreună cu mine în tabăra lui Saul?
Abișai a zis:
‒ Eu voi merge cu tine.
7 Astfel, David și Abișai au plecat noaptea spre popor. Saul dormea înăuntrul taberei, cu sulița înfiptă în pământ, la capul său. Abner și poporul erau culcați în jurul lui.
8 Abișai i-a zis lui David:
‒ Dumnezeu l-a dat astăzi pe dușmanul tău în mâna ta. Lasă-mă, te rog, să-l țintuiesc cu sulița de pământ, cu o singură lovitură, fără să mai fie nevoie de a doua.
9 David însă i-a zis lui Abișai:
‒ Nu-l doborî. Căci cine ar putea să-și întindă mâna împotriva unsului Domnului și să fie fără vină?
10 Apoi David a zis:
‒ Viu este Domnul, că Domnul îl va lovi. Fie îi va sosi timpul și va muri, fie va pleca la luptă și va pieri. 11 Să mă ferească Domnul să-mi întind mâna împotriva unsului Său. Acum ia, te rog, sulița care se află la capul lui și ulciorul cu apă și să plecăm.
12 David a luat sulița și ulciorul cu apă de la capul lui Saul și au plecat. Nimeni n-a văzut și n-a știut nimic și nimeni nu s-a trezit pentru că toți dormeau, căci un somn adânc de la Domnul căzuse peste ei. 13 David a trecut pe partea cealaltă și a stat pe vârful dealului, la distanță; între ei se afla o suprafață mare.
14 Apoi David a strigat către popor și l-a chemat pe Abner, fiul lui Ner, zicând:
‒ Abner, nu răspunzi?
Abner a răspuns și a zis:
‒ Cine ești tu, care strigi către rege?
15 David i-a zis lui Abner:
‒ Ce bărbat ești tu? Cine este ca tine în Israel? De ce nu ai vegheat asupra stăpânului tău, regele? Căci cineva din popor a venit să-l doboare pe rege, stăpânul tău. 16 Nu este bine ce ai făcut. Viu este Domnul că meritați să fiți pedepsiți cu moartea, voi, cei care nu ați vegheat asupra stăpânului vostru, asupra unsului Domnului. Vezi acum unde este sulița regelui și ulciorul cu apă, care se afla lângă capul lui.
17 Saul a recunoscut vocea lui David și a zis:
‒ Este aceasta vocea ta, fiul meu David?
David a răspuns:
‒ Da , rege, stăpânul meu, este vocea mea.
18 Apoi a zis:
‒ De ce îl urmărește stăpânul meu pe slujitorul său? Ce am făcut și de ce rău mă fac vinovat? 19 Acum, te rog, să asculte stăpânul meu, regele, cuvintele slujitorului său: dacă Domnul este Cel Care te instigă împotriva mea, atunci să primească mirosul unui dar de mâncare de la noi. Dar dacă sunt oamenii, atunci să fie blestemați înaintea Domnului, căci ei mă alungă astăzi ca să nu mai am parte în moștenirea Domnului, zicând: „Du-te, slujește altor dumnezei!“. 20 Acum, să nu-mi cadă sângele pe pământ, departe de fața Domnului, căci regele lui Israel a ieșit în căutarea unui singur purice, ca unul care urmărește o potârniche în munți.
21 Saul a zis:
‒ Am păcătuit. Întoarce-te, fiul meu David, căci nu-ți voi mai face rău, fiindcă viața mea a fost prețioasă în ochii tăi în ziua aceasta. Iată, m-am purtat ca un nebun și am greșit foarte mult.
22 David a răspuns și a zis:
‒ Iată sulița regelui. Să vină unul dintre tineri și s-o ia. 23 Domnul răsplătește fiecăruia după dreptatea și credincioșia lui. El te-a dat astăzi în mâna mea, însă eu n-am vrut să-mi întind mâna împotriva unsului Domnului. 24 Iată, după cum viața ta a fost prețioasă în ochii mei în ziua aceasta, tot așa să fie prețioasă și viața mea în ochii Domnului, și El să mă salveze din orice necaz.
25 Saul i-a zis lui David:
‒ Fii binecuvântat, fiul meu David. Cu siguranță, vei face lucruri mari și vei învinge.
Apoi, David și-a continuat drumul, iar Saul s-a întors acasă.
David îl cruță pe Saul a doua oară
1 Zifiții s‑au dus la Saul, la Ghibea, și i‑au zis: „Oare nu se ascunde David pe dealul Hachila, dincolo de Ieșimon?” 2 Saul a coborât de îndată în pustiul Zif, cu trei mii de oameni aleși din Israel, ca să‑l caute pe David în pustiul Zif. 3 Și‑a așezat tabăra pe dealul Hachila, dincolo de Ieșimon, lângă drum. David era în pustiu și, când a aflat că Saul venise în pustiu după el, 4 a trimis niște iscoade și a aflat că Saul, într‑adevăr, venise. 5 Atunci, David s‑a dus îndată la locul unde își așezase Saul tabăra. David a văzut locul unde erau culcați Saul și Abner , fiul lui Ner, căpetenia oștirii lui. Saul era culcat în mijlocul taberei, și poporul își făcuse tabăra în jurul lui. 6 David i‑a întrebat pe Ahimelec, hititul, și pe Abișai, fiul Țeruiei și fratele lui Ioab: „Cine coboară cu mine în tabără la Saul?” Și Abișai a răspuns: „Eu voi coborî cu tine!”
7 David și Abișai s‑au dus noaptea la popor. Și, iată, Saul era culcat și dormea în cort, în mijlocul taberei, având sulița înfiptă în pământ, la căpătâi, iar Abner și poporul erau culcați în jurul lui. 8 Abișai i‑a zis lui David: „Dumnezeu îl dă astăzi pe vrăjmașul tău în mâinile tale; de aceea, lasă‑mă, te rog, să‑l țintuiesc la pământ cu sulița dintr‑o lovitură: a doua oară nu va mai fi nevoie!” 9 Dar David i‑a zis lui Abișai: „Nu‑l omorî, căci cine poate ridica mâna împotriva unsului DOMNULUI fără să se încarce de vină?” 10 David a zis: „Viu este DOMNUL că numai DOMNUL îl poate lovi: fie că‑i va veni ziua să moară, fie că se va coborî la luptă și va pieri. 11 Să mă ferească DOMNUL să ridic mâna împotriva unsului DOMNULUI! Așadar, ia numai sulița de la căpătâiul lui și ulciorul cu apă și să plecăm!” 12 David a luat sulița și ulciorul cu apă de la căpătâiul lui Saul și au plecat. Nimeni n‑a văzut, nici n‑a băgat de seamă nimic și nimeni nu s‑a deșteptat, căci DOMNUL îi cufundase pe toți într‑un somn adânc .
13 David a trecut de cealaltă parte și s‑a oprit pe creasta muntelui, la o mare distanță de tabără . 14 Și le-a strigat poporului și lui Abner, fiul lui Ner: „N‑ai de gând să răspunzi, Abner?” Abner a răspuns: „Cine ești tu, care strigi către rege?” 15 David i‑a zis lui Abner: „Oare nu ești tu bărbat? Și cine este ca tine în Israel? Atunci, de ce nu l‑ai păzit pe stăpânul tău, regele? Căci cineva din popor a venit să‑l omoare pe rege, stăpânul tău. 16 Ce ai făcut tu nu e bine. Viu este DOMNUL că sunteți vrednici de moarte, voi, care nu l-ați păzit pe stăpânul vostru, pe unsul DOMNULUI! Acum vezi unde sunt sulița regelui și ulciorul de apă, care erau la căpătâiul lui!”
17 Saul a recunoscut glasul lui David și a zis: „Al tău este glasul acesta , fiul meu David?” Și David a răspuns: „Al meu este, o rege, stăpânul meu!” 18 Și a adăugat: „De ce îl urmărește stăpânul meu pe robul său? Ce‑am făcut și cu ce sunt vinovat? 19 Să binevoiască deci regele, stăpânul meu, să asculte cuvintele robului său! Dacă DOMNUL te stârnește împotriva mea, să primească mireasma unei ofrande, dar, dacă oamenii te stârnesc , blestemați să fie înaintea DOMNULUI, fiindcă ei mă izgonesc azi ca să mă dezlipească de moștenirea DOMNULUI, zicându‑mi: «Du‑te și slujește altor dumnezei!» 20 Ah, să nu‑mi cadă sângele pe pământ, departe de Fața DOMNULUI, căci regele lui Israel a ieșit să caute un purice , cum ar urmări o potârniche în munți!”
21 Saul a zis: „Am păcătuit ; întoarce‑te, fiul meu David! Nu‑ți voi mai face rău, fiindcă astăzi viața mea a fost scumpă înaintea ta. Iată, am lucrat ca un nebun și am făcut o mare greșeală!” 22 David a răspuns: „Iată sulița regelui; să vină unul din slujitori s‑o ia! 23 DOMNUL îi va răsplăti fiecăruia după dreptatea lui și după credincioșia lui; DOMNUL te dăduse astăzi în mâinile mele, dar eu n‑am vrut să ridic mâna împotriva unsului DOMNULUI. 24 Iată, după cum astăzi viața ta a fost de mare preț înaintea mea, tot astfel și viața mea să fie de mare preț înaintea DOMNULUI, și El să mă izbăvească din orice necaz!” 25 Saul i‑a zis lui David: „Fii binecuvântat, fiul meu David! Tu vei face mari isprăvi și vei avea negreșit izbândă.” David și‑a văzut de drum, și Saul s‑a întors acasă.