Judecată împotriva Moabului
1 Așa vorbește Domnul:
„Pentru trei fărădelegi ale Moabului,
ba chiar pentru patru,
nu-Mi voi retrage mânia ,
pentru că a ars până și oasele regelui Edomului,
făcându-le scrum.
2 Voi trimite focul asupra Moabului
și va distruge fortărețele Cheriotului.
Moab va muri în mijlocul încleștării,
în mijlocul strigătelor de război și al sunetului de trâmbiță.
3 Îl voi nimici pe judecător din mijlocul lui
și îi voi ucide toate căpeteniile împreună cu el“, zice Domnul.
Judecată împotriva lui Iuda
4 Așa vorbește Domnul:
„Pentru trei fărădelegi ale lui Iuda,
ba chiar pentru patru,
nu-Mi voi retrage mânia ,
pentru că au respins Legea Domnului
și n-au păzit hotărârile Lui
și pentru că s-au lăsat duși în rătăcire
de idolii lor mincinoși,
după care au umblat și strămoșii lor.
5 Voi trimite focul asupra lui Iuda
și va distruge fortărețele Ierusalimului“.
Judecată împotriva Israelului
6 Așa vorbește Domnul:
„Pentru trei fărădelegi ale lui Israel,
ba chiar pentru patru,
nu-Mi voi retrage mânia ,
pentru că l-au vândut pe cel drept pe arginți,
iar pe cel nevoiaș – pentru o pereche de sandale.
7 Ei calcă în picioare, în pulberea pământului,
capetele celor săraci
și dau la o parte dreptul celor sărmani.
Fiul și tatăl merg la aceeași fată,
ca să batjocorească astfel Numele Meu cel sfânt.
8 Pe hainele luate drept garanție,
se tolănesc lângă orice altar,
iar vinul luat din amenzi
îl beau în casa dumnezeilor lor.

9 Eu i-am nimicit pe amoriți dinaintea lor,
care erau cât cedrii de înalți
și puternici ca stejarii.
Deasupra, le-am nimicit roadele,
iar dedesubt – rădăcinile.
10 Eu v-am scos din țara Egiptului
și v-am purtat prin deșert timp de patruzeci de ani,
ca să vă dau în stăpânire țara amoriților.

11 Am ridicat profeți dintre fiii voștri
și nazirei dintre tinerii voștri.
Nu este așa, fii ai lui Israel?“,
zice Domnul.
12 „Dar voi le-ați dat nazireilor să bea vin
și le-ați poruncit profeților: «Nu profețiți!».

13 Iată, vă voi clătina
așa cum se clatină carul
când este plin cu snopi.
14 Cel iute nu va putea să fugă,
cel tare nu se va putea baza pe puterea lui,
iar cel viteaz nu-și va putea scăpa viața.
15 Cel ce mânuiește arcul nu va putea să țină piept,
cel iute de picioare nu va putea scăpa,
iar călărețul nu-și va putea salva viața.
16 Chiar și cel mai curajos dintre viteji
va fugi în pielea goală în ziua aceea“, zice Domnul.
1 Așa vorbește DOMNUL:

„Pentru trei fărădelegi ale Moabului ,
ba pentru patru, nu‑Mi schimb hotărârea :
pentru că a ars oasele regelui Edomului
până le‑a făcut var,
2 voi trimite în Moab un foc
care va mistui palatele Cheriotului ,
iar Moabul va muri în tumult,
în strigăte de luptă și sunete de corn.
3 Voi nimici judecătorul din mijlocul lui
și-i voi ucide pe toți mai-marii lui împreună cu el”,
zice DOMNUL.
Dumnezeu judecă Iuda și Israelul

4 Așa vorbește DOMNUL:

„Pentru trei fărădelegi ale celor din Iuda,
ba pentru patru, nu‑Mi schimb hotărârea :
pentru că au lepădat Legea DOMNULUI
și n‑au păzit rânduielile Lui,
ci au rătăcit în amăgirile lor idolești,
după care umblaseră și părinții lor,
5 voi trimite un foc în Iuda
care va mistui palatele Ierusalimului.”

6 Așa vorbește DOMNUL:

„Pentru trei fărădelegi ale celor din Israel,
ba pentru patru, nu‑Mi schimb hotărârea :
pentru că l-au vândut pe cel nevinovat pe arginți
și pe sărac pe o pereche de sandale;
7 pentru că strivesc în țărână capetele sărmanilor
și îi dau la o parte din drum pe cei smeriți;
pentru că fiu și tată se culcă cu aceeași fată,
pângărind astfel Numele Meu cel sfânt;
8 pentru că se întind lângă fiecare altar
pe haine luate ca zălog
și beau în templul zeilor lor
vinul luat ca despăgubire.

9 Eu însă dinaintea acestui popor
i-am stârpit pe amoriți,
care erau înalți cât cedrii
și puternici ca stejarii;
le‑am stârpit rodul deasupra
și rădăcinile dedesubt.
10 Da, Eu sunt Cel ce v‑am adus aici
din țara Egiptului
și v‑am călăuzit prin pustiu
vreme de patruzeci de ani
ca să moșteniți țara amoriților.
11 Am ridicat profeți dintre fiii voștri
și nazirei dintre tinerii voștri.
Nu este așa, fii ai lui Israel?”,
zice DOMNUL.
12 „Dar voi le-ați dat nazireilor să bea vin,
iar profeților le‑ați poruncit să nu profețească.

13 De aceea, iată , vă voi strivi
cum strivește carul pământul
când este încărcat cu snopi.
14 Cel iute nu va avea unde să fugă ,
cel tare nu-și va păstra puterea,
iar viteazul nu‑și va scăpa viața.
15 Arcașul nu va putea ține piept,
cel iute de picior nu va scăpa,
nici călărețul nu‑și va scăpa viața,
16 iar cel mai inimos dintre războinici
va fugi fără arme în ziua aceea”,
zice DOMNUL.