Israel va fi distrus
1 L-am văzut pe Stăpânul stând lângă altar. El a zis:
„Lovește capitelurile stâlpilor,
ca să se clatine pragurile!
Năruiește-le peste capetele tuturor!
Pe cei ce vor scăpa îi voi ucide cu sabia.
Niciunul dintre ei nu va putea să fugă
și niciunul nu va reuși să scape.
2 Chiar dacă ar săpa până în Locuința Morților,
și de acolo mâna Mea îi va apuca!
Chiar dacă s-ar sui în ceruri,
și de acolo îi voi coborî!
3 Chiar dacă s-ar ascunde pe vârful Carmelului
și acolo îi voi căuta și-i voi lua!
Chiar dacă s-ar ascunde dinaintea ochilor Mei pe fundul mării,
și acolo voi porunci șarpelui să-i muște!
4 Chiar dacă ar merge în captivitate în fața dușmanilor lor,
și acolo voi porunci sabiei să-i ucidă!
Îmi voi aținti privirea asupra lor,
ca să le fac rău, și nu bine!“.
5 Stăpânul, Domnul Oștirilor,
atinge pământul, și el se topește.
Toți cei ce locuiesc pe el bocesc.
Tot ce este în el se învolburează precum Nilul
și se retrage ca Râul Egiptului.
6 El Și-a construit scările în ceruri
și a întemeiat sfera Sa cerească deasupra pământului!
El cheamă apele mării
și le revarsă pe fața pământului!
Domnul este Numele Lui!
7 „Fii ai lui Israel, nu sunteți voi pentru Mine
ca și cușiții?“
zice Domnul.
„Nu l-am scos Eu pe Israel din țara Egiptului
cum i-am scos pe filisteni din Caftor
și pe aramei din Chir?
8 Iată, ochii Stăpânului Domn
sunt peste regatul păcătos!
Îl voi nimici de pe fața pământului!
Totuși, nu voi nimici de tot
Casa lui Iacov“, zice Domnul.
9 „Căci iată, Eu voi porunci
și voi scutura Casa lui Israel printre toate națiunile,
așa cum se scutură ciurul,
fără să cadă vreun bob pe pământ!
10 Toți păcătoșii din poporul Meu
vor muri loviți de sabie,
toți cei ce zic:
«Nu se va apropia de noi nenorocirea și nu ne va ajunge!».
Restaurarea lui Israel
11 În ziua aceea, voi înălța din nou cortul căzut al lui David.
Îi voi repara crăpăturile,
îi voi înălța din nou ruinele
și-l voi reclădi așa cum era în zilele de odinioară,
12 ca astfel să ia în stăpânire rămășița Edomului,
precum și toate națiunile
peste care este chemat Numele Meu“,
zice Domnul, Cel Care face aceste lucruri.
13 „Iată, vin zile“, zice Domnul,
„când cel ce ară îl va ajunge pe cel ce culege,
iar negustorul de struguri –
pe cel ce împrăștie sămânța.
Munții vor picura must,
iar acesta se va scurge din toate dealurile.
14 Îi voi aduce înapoi pe captivii poporului Meu, Israel;
ei vor reconstrui cetățile pustiite și vor locui în ele.
Vor planta vii și vor bea din vinul lor;
vor planta grădini și vor mânca din roadele lor.
15 Eu îi voi planta în patria lor
și nu vor mai fi dezrădăcinați
din țara pe care le-am dat-o“,
zice Domnul Dumnezeul tău.
1 L‑am văzut pe Domnul stând lângă altar. El a zis:
„Lovește capitelurile până se cutremură pragurile
și sfărâmă‑le peste capetele tuturor!
Pe urmașii lor îi voi măcelări cu sabia;
niciunul din ei nu va reuși să fugă,
niciunul din ei nu va afla scăpare.
2 Dacă ar săpa până în Locuința Morților ,
și acolo îi va apuca mâna Mea;
dacă s‑ar sui în ceruri ,
și de acolo îi voi doborî.
3 Dacă s‑ar ascunde pe vârful Carmelului,
și acolo îi voi căuta și‑i voi lua;
dacă s‑ar ascunde de privirile Mele în adâncul mării,
și acolo voi porunci șarpelui să‑i muște.
4 Dacă ar fi duși în exil de vrăjmașii lor,
și acolo voi porunci sabiei să‑i ucidă;
voi pune astfel ochii pe ei
ca să le fac rău, nu bine.”
5 Domnul, DUMNEZEUL Oștirilor,
atinge pământul, și acesta se topește ;
toți locuitorii lui vor jeli .
Toată țara se va umfla ca Nilul
și va scădea ca râul Egiptului.
6 Cel care Și‑a zidit locuința în ceruri,
care Și‑a întemeiat bolta deasupra pământului,
care cheamă apele mării
și le varsă pe fața pământului
se numește DOMNUL .
7 „Oare nu sunteți voi pentru Mine ca etiopienii,
copii ai lui Israel?”, zice DOMNUL.
„Oare nu l‑am adus pe Israel din țara Egiptului,
ca și pe filisteni din Caftor și pe aramei din Chir ?
8 Iată, ochii Domnului DUMNEZEU
sunt împotriva acestui regat păcătos.
Îl voi nimici de pe fața pământului;
totuși nu voi nimici de tot
casa lui Iacov”, zice DOMNUL.
9 „Ci, iată, voi porunci și voi scutura
casa lui Israel între toate neamurile
așa cum se scutură sita,
fără să cadă vreun bob la pământ!
10 De sabie vor pieri
toți păcătoșii poporului meu,
toți cei ce zic :
«Nu ne va ajunge,
nu ne va afla nenorocirea!»
Restaurarea lui Israel
11 În vremea aceea voi ridica cortul lui David;
îi voi drege spărturile,
îi voi ridica dărâmăturile
și‑l voi rezidi ca altădată,
12 ca să moștenească rămășița Edomului
și a tuturor neamurile care poartă Numele Meu”,
zice DOMNUL, care va face acest lucru.
13 „Iată, vin zile”, zice DOMNUL,
„când plugarul îl va ajunge pe secerător
și cel ce calcă strugurii, pe semănător,
când va curge must din munți
și se vor topi toate dealurile.
14 Voi schimba soarta poporului Meu, Israel:
vor rezidi cetățile pustii și le vor locui,
vor sădi vii și le vor bea vinul,
vor planta grădini și le vor mânca roadele.
15 Îi voi sădi în țara lor
și nu vor mai fi smulși din țara lor
pe care le‑am dat‑o”,
zice DOMNUL, Dumnezeul tău.