Reglementări privind curăția adunării
1 Niciun om care este castrat prin zdrobire sau tăiere să nu intre în adunarea Domnului.
2 Bastardul să nu intre în adunarea Domnului, nici chiar cei din a zecea generație a lui să nu intre în adunarea Domnului.
3 Amonitul sau moabitul să nu intre niciodată în adunarea Domnului, nici chiar cei din a zecea generație a lor să nu intre în adunarea Domnului, 4 fiindcă nu v-au întâmpinat cu pâine și cu apă pe drum, la ieșirea voastră din Egipt și l-au plătit pe Balaam, fiul lui Beor, din Petorul Aram-Naharaimului, ca să te blesteme. 5 Dar Domnul, Dumnezeul tău, n-a vrut să-l asculte pe Balaam. Domnul, Dumnezeul tău, a schimbat pentru tine blestemul în binecuvântare, pentru că Domnul, Dumnezeul tău, te iubește. 6 Să nu cauți fericirea lor și nici bunăstarea lor, în toate zilele vieții tale, pentru totdeauna.
7 Să nu-l disprețuiești pe edomit, căci este rudă cu tine. Să nu-l disprețuiești pe egiptean, pentru că ai fost străin în țara lui. 8 A treia generație de copii, care li se vor naște, va putea să intre în adunarea Domnului.
9 Când vei ieși cu tabăra împotriva dușmanilor tăi, să te ferești de orice lucru rău. 10 Dacă va fi la tine cineva care nu este curat, din cauza unei întâmplări din timpul nopții, să iasă din tabără și să rămână acolo. 11 Seara să se spele în apă, iar după asfințitul soarelui să se reîntoarcă în tabără.
12 Să ai un loc în afara taberei și acolo să ieși afară. 13 Printre uneltele tale, să ai o lopată. Când vei ședea afară, să sapi cu ea, să te întorci și să-ți acoperi fecalele. 14 Căci Domnul, Dumnezeul tău, merge în mijlocul taberei tale ca să te protejeze și să-i dea pe dușmanii tăi în mâinile tale. Prin urmare, tabăra ta să fie sfântă, astfel încât El să nu vadă vreo goliciune în mijlocul tău și să se întoarcă de la tine.
Diferite reglementări
15 Să nu-l dai înapoi stăpânului său pe sclavul care se va refugia la tine. 16 Să locuiască cu tine, în mijlocul tău, în locul pe care el îl va alege, într-una dintre cetățile tale, acolo unde îi va plăcea. Să nu-l asuprești.
17 Să nu existe printre femeile din Israel nicio hierodulă și să nu existe printre fiii lui Israel niciunul care practică prostituția.
18 Să nu aduci în Casa Domnului, Dumnezeul tău, câștigul unei prostituate sau prețul unui bărbat care se prostituează, ca împlinire a unui jurământ, căci și unul și celălalt sunt o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeul tău.
19 Să nu iei dobândă de la fratele tău: nici pentru argint, nici pentru mâncare, pentru nimic care se împrumută cu dobândă. 20 De la străin vei putea lua dobândă, dar de la fratele tău să nu iei, pentru ca Domnul, Dumnezeul tău, să te binecuvânteze în orice realizare a mâinilor tale, în țara în care vei intra ca s-o stăpânești.
21 Dacă vei face un jurământ Domnului, Dumnezeul tău, să nu întârzii să-l împlinești, fiindcă Domnul, Dumnezeul tău, cu siguranță te va întreba de el și vei fi vinovat de păcat. 22 Dacă te vei feri să faci un jurământ, nu vei păcătui. 23 Să păzești și să împlinești tot ce-ți va ieși de pe buze, deoarece jurământul pe care l-ai făcut Domnului, Dumnezeul tău, cu însăși gura ta, l-ai rostit de bunăvoie.
24 Dacă vei intra în podgoria semenului tău, vei avea voie să mănânci câți struguri dorești, până te vei sătura, dar să nu iei și în coșul tău. 25 Dacă vei intra în holda semenului tău, vei avea voie să culegi cu mâna spice de grâu, dar nu vei avea voie să folosești secera în holda lui.
Cei primiți în adunare
1 Cel scopit și famenul să nu intre în adunarea DOMNULUI.
2 Cel născut din desfrânare să nu intre în adunarea DOMNULUI: nici chiar a zecea generație a lui să nu intre în adunarea DOMNULUI.
3 Amonitul și moabitul să nu intre în adunarea DOMNULUI: nici chiar a zecea generație a lor să nu intre în adunarea DOMNULUI, în veci, 4 fiindcă nu v‑au ieșit înainte cu pâine și apă pe drum, la ieșirea voastră din Egipt, și fiindcă l‑au tocmit împotriva voastră pe Balaam, fiul lui Beor, din Petor, din Aram‑Naharaim, ca să vă blesteme. 5 Dar DOMNUL, Dumnezeul tău, n‑a voit să‑l asculte pe Balaam și DOMNUL, Dumnezeul tău, a schimbat blestemul în binecuvântare, pentru că DOMNUL, Dumnezeul tău, te iubește. 6 nu cauți nici pacea lor, nici bunăstarea lor în toate zilele tale, pe vecie.
7 Să nu‑l urăști pe edomit, căci este fratele tău; să nu‑l urăști pe egiptean, căci ai fost străin în țara lui: 8 fiii care li se vor naște la a treia generație pot să intre în adunarea DOMNULUI.
Puritatea rituală a taberei
9 Când îți vei așeza tabăra împotriva vrăjmașilor tăi, ferește‑te de orice lucru rău! 10 Dacă va fi la tine vreun om necurat în urma vreunei întâmplări din timpul nopții, să iasă în afara taberei și să nu intre înapoi în tabără; 11 spre seară, să se scalde în apă și, după asfințitul soarelui, să se întoarcă în tabără. 12 Să ai un loc în afara taberei și acolo să ieși afară. 13 Printre uneltele tale, să ai o lopată cu care să sapi și cu care să‑ți acoperi apoi murdăriile când vei ieși afară, 14 căci DOMNUL, Dumnezeul tău, merge în mijlocul taberei tale, ca să te ocrotească și să‑i dea în mâna ta pe vrăjmașii tăi; tabăra ta să fie sfântă, pentru ca El să nu vadă la tine nimic rușinos și să nu Se abată de la tine.
Sclavii fugiți
15 Să nu‑l predai stăpânului său pe un rob care fuge la tine de la stăpânul său. 16 Să rămână la tine, în mijlocul tău, în locul pe care‑l va alege el, într‑una din așezările tale, unde îi va plăcea: să nu‑l asuprești .
Darurile provenite din idolatrie
17 Să nu fie nicio slujitoare la capiște dintre fiicele lui Israel și să nu fie niciun slujitor la capiște dintre fiii lui Israel. 18 Să nu aduci în casa DOMNULUI, Dumnezeului tău, venitul unei prostituate, nici plata unui «câine» , ca împlinire a unei juruințe oarecare, căci amândouă sunt o urâciune înaintea DOMNULUI, Dumnezeului tău.
Împrumuturile cu dobândă
19 Să nu‑i ceri fratelui tău dobândă atunci când îl împrumuți – nici pentru bani, nici pentru merinde, nici pentru orice se dă cu împrumut. 20 Pe străin poți să‑l împrumuți cu dobândă, dar pe fratele tău să nu‑l împrumuți cu dobândă, pentru ca DOMNUL, Dumnezeul tău, să te binecuvânteze în toate realizările tale, în țara pe care te duci s‑o iei în stăpânire.
Respectarea juruințelor
21 Dacă Îi faci o juruință DOMNULUI, Dumnezeului tău, s‑o împlinești neîntârziat, căci DOMNUL, Dumnezeul tău, îți va cere negreșit socoteală și ai ajunge astfel să păcătuiești. 22 Dacă te ferești să faci o juruință, nu păcătuiești. 23 Să păzești și să împlinești ce‑ți iese de pe buze, anume juruințele pe care le faci de bunăvoie DOMNULUI, Dumnezeului tău, și pe care le rostești cu gura ta.
Respectarea proprietății
24 Dacă intri în via aproapelui tău, poți să mănânci struguri după plac, pe săturate, dar în vas să nu iei. 25 Dacă intri în holda aproapelui tău, poți să smulgi spice cu mâna ta, dar secera în holda aproapelui tău să n‑o pui.