Deșertăciunea plăcerilor
1 Am zis atunci inimii mele:
„Voi încerca veselia,
să văd dacă este bună!“,
dar iată că și aceasta este deșertăciune.
2 Am zis despre râs: „Este o nebunie!“,
iar despre veselie am zis: „Ce folos are?“.
3 Am hotărât în inima mea să-mi încerc trupul cu vin – timp în care inima mea mă va conduce cu înțelepciune – și să îmbrățișez astfel nebunia, până voi înțelege ce este bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, în puținele zile ale vieții lor.
4 Mi-am lărgit lucrările: mi-am construit case și mi-am plantat vii, 5 mi-am amenajat grădini și parcuri și am plantat în ele pomi cu tot felul de roade. 6 Mi-am făcut iazuri cu apă pentru a uda mulțimea de pomi care au răsărit. 7 Mi-am cumpărat sclavi și sclave și am avut fii de sclavi în casă. Am avut și vite – cirezi și turme – mai multe decât toți cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim. 8 Mi-am strâns argint și aur, proprietăți împărătești și provincii. Mi-am adus cântăreți și cântărețe și, delectarea fiilor omului, mai multe soții. 9 M-am îmbogățit și mi-am mărit averea mai mult decât toți cei ce fuseseră înaintea mea la Ierusalim și mi-am păstrat și înțelepciunea.
10 Nu am refuzat nimic din ceea ce mi-au cerut ochii
și nu mi-am oprit inima de la nicio bucurie,
căci inima mea s-a bucurat de toată munca mea cea grea
și aceasta mi-a fost partea din toate eforturile mele.
11 Apoi, când m-am uitat la toate lucrările făcute de mâinile mele
și la tot efortul cu care le făcusem,
am înțeles că totul este deșertăciune și goană după vânt
și că nu există niciun câștig sub soare.
Deșertăciunea înțelepciunii și a prostiei
12 Am cântărit apoi înțelepciunea,
nebunia și prostia.
Ce poate să facă omul care vine după împărat,
dacă nu tocmai ceea ce s-a făcut și mai înainte?
13 Am înțeles că înțelepciunea
este mai folositoare decât nebunia,
tot așa cum lumina
este mai folositoare decât întunericul.
14 Cel înțelept are discernământ,
dar nesăbuitul umblă în întuneric.
Am înțeles însă
că pe amândoi îi așteaptă aceeași soartă.
15 Atunci am zis în inima mea:
„Dacă și pe mine mă așteaptă soarta nesăbuitului,
atunci pentru ce am fost eu foarte înțelept?“.
Și am zis în inima mea:
„Și aceasta este deșertăciune!“.
16 Căci o amintire veșnică nu va rămâne
nici în urma înțeleptului,
nici a nesăbuitului.
În zilele care vin totul este deja dat uitării.
La fel cum moare înțeleptul,
tot așa moare și nesăbuitul.
Deșertăciunea muncii
17 Am ajuns astfel să urăsc viața, pentru că nu mi-a plăcut ce se întâmplă sub soare, căci totul este deșertăciune și goană după vânt. 18 Mi-am urât toată munca grea pe care am depus-o sub soare, al cărui rod îl las omului care vine după mine. 19 Cine știe dacă va fi înțelept? Poate că un prost va lua în stăpânire tot rodul muncii mele pe care am depus-o cu înțelepciune sub soare… Și aceasta este deșertăciune. 20 M-am gândit până când inima mea a ajuns la disperare, din cauza muncii grele pe care am depus-o sub soare, 21 căci unii oameni lucrează cu înțelepciune, cu pricepere și cu îndemânare, ca apoi să-și lase averea unui om care n-a muncit pentru ea. Dar și aceasta este deșertăciune și un mare rău. 22 Căci ce folos are omul din toată munca lui și din tot efortul pe care sufletul lui l-a depus sub soare? 23 Într-adevăr, toate zilele vieții lui sunt pline de necazuri, iar munca sa este doar mâhnire. Nici chiar noaptea nu i se odihnește inima! Și aceasta este deșertăciune.
24 Nu există alt bine pentru om decât să mănânce, să bea și să-și sature sufletul cu tot ce este bun din agoniseala lui. Am înțeles că și aceasta vine din mâna lui Dumnezeu. 25 Căci cine poate mânca și cine se poate bucura fără El? 26 Într-adevăr, omului care este plăcut înaintea Lui, El îi dă înțelepciune, cunoștință și bucurie, dar celui păcătos îi dă munca să adune și să strângă, ca să-i dea celui plăcut lui Dumnezeu. Și aceasta este deșertăciune și goană după vânt!
1 I‑am zis inimii mele: „Haide! Vreau să te încerc cu veselie și să vezi ce e bun.” Dar iată că și aceasta este deșertăciune.

2 I‑am zis râsului: „Ești o nebunie!”
și veseliei: „La ce ești bună?”
3 M‑am hotărât în inima mea:
„Să‑mi veselesc trupul cu vin,
dar inima să‑mi fie condusă de înțelepciune,
și să îmbrățișez nebunia,
până voi vedea ce este bine pentru fiii oamenilor,
ce trebuie să facă sub cer în tot timpul vieții lor.”

4 Mi‑am făcut lucruri mari:
mi‑am zidit case,
mi‑am sădit vii,
5 mi‑am făcut grădini și livezi
și am sădit în ele tot felul de pomi roditori.
6 Mi‑am făcut iazuri cu apă
ca din ele să ud pomii din dumbravă.

7 Am cumpărat robi și roabe,
mi s‑au născut robi în casă;
am avut mai multe cirezi de vite și turme de oi
decât toți cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim.
8 Mi‑am mai strâns și argint și aur,
comori de regi și odoare .
Mi‑am adus cântăreți și cântărețe
și desfătarea fiilor oamenilor – o mulțime de femei.

9 Am ajuns mare și i‑am întrecut
pe toți cei ce fuseseră înaintea mea în Ierusalim .
Mi‑am păstrat chiar înțelepciunea.
10 Tot ce mi‑au poftit ochii,
nu le‑am oprit;
nu mi‑am reținut inima de la nicio plăcere,
ci mi‑am lăsat inima să se bucure de toată osteneala mea,
și aceasta mi‑a fost răsplata din toată osteneala mea.

11 M‑am uitat la toate lucrările făcute de mâinile mele
și la osteneala depusă ca să le îndeplinesc
și, iată, totul este numai deșertăciune și goană după vânt
și nu este câștig sub soare.

12 Apoi mi‑am întors privirile spre înțelepciune,
spre prostie și spre nebunie .
Căci ce ar putea face omul care va veni după rege
altfel decât s‑a făcut și mai înainte?

13 Am văzut că înțelepciunea este mai de folos decât nebunia,
așa cum este mai de folos lumina decât întunericul.
14 Înțeleptul ține ochii deschiși ,
dar nebunul umblă în întuneric.
Am băgat de seamă însă
că aceeași soartă cade peste amândoi .
15 Și mi‑am zis în inima mea:
„Dacă soarta nebunului mă va ajunge și pe mine,
atunci la ce îmi ajută că am fost mai înțelept?”
Și am zis în inima mea:
„Și aceasta este deșertăciune.”

16 Căci amintirea înțeleptului nu este mai veșnică decât a nebunului:
chiar în zilele următoare, totul este uitat.
Cum moare înțeleptul, tot așa moare și nebunul!

17 Atunci am urât viața, căci m‑a ajuns răul care se face sub soare: totul este deșertăciune și goană după vânt. 18 Am urât chiar și toată truda cu care m‑am ostenit sub soare, pe care i‑o las omului care vine după mine. 19 Cine știe dacă va fi înțelept sau nebun? Și totuși, el va fi stăpân peste truda cu care m‑am ostenit și în care m‑am dovedit înțelept sub soare. Și aceasta este deșertăciune.
20 M‑a apucat o mare deznădejde în inima mea cu privire la toată truda cu care m‑am ostenit sub soare. 21 Căci este câte un om care s‑a trudit cu înțelepciune, cu pricepere și cu îndemânare, dar lasă totul altui om care nu s‑a ostenit deloc. Și aceasta este o deșertăciune și un mare rău. 22 Așadar , ce folos are omul din toată osteneala lui și din toată strădania inimii lui cu care se ostenește sub soare? 23 Toate zilele lui sunt un chin , și îndeletnicirea lui nu este decât necaz: nici măcar noaptea nu are odihnă inima lui. Și aceasta este deșertăciune.
24 Nu este altă fericire pentru un om decât să mănânce și să bea, să‑și bucure sufletul cu ce e bun din munca lui trudnică. Dar am văzut că și aceasta vine din mâna lui Dumnezeu. 25 Într‑adevăr, cine poate să mănânce și să se bucure fără El? 26 Căci omului plăcut Lui El îi dă înțelepciune, pricepere și bucurie, dar celui păcătos îi dă ca îndeletnicire să strângă și să adune ca să‑i dea celui plăcut lui Dumnezeu! Și aceasta este deșertăciune și goană după vânt.