1 Există un rău pe care l-am văzut sub soare, un mare rău pentru fiii oamenilor. 2 Dumnezeu îi dă unui om bogăție, averi și glorie, așa încât nu-i lipsește nimic din ceea ce-și dorește, însă Dumnezeu nu-i dă dreptul să se bucure de ele, ci dă acest drept unui străin. Aceasta este o deșertăciune și un rău tulburător!
3 Dacă unui om i s-ar naște o sută de copii și el ar trăi mulți ani, iar zilele anilor lui i s-ar înmulți, dar sufletul lui nu s-ar sătura de fericire și n-ar avea parte nici măcar de înmormântare, eu zic că îi este mai bine unui avorton, decât îi este lui. 4 Căci aceasta vine în zadar și pleacă în întuneric, iar numele îi rămâne acoperit în întuneric. 5 Deși n-a văzut și n-a cunoscut soarele, totuși, este mai multă liniște pentru aceasta, decât pentru celălalt, 6 chiar dacă celălalt ar fi trăit de două ori o mie de ani, dar fără să fi văzut fericirea. Oare nu merg toate într-un singur loc?
7 Toată munca omului este pentru a se hrăni;
totuși, pofta lui rămâne neîmplinită.
8 Căci ce avantaj are înțeleptul față de cel nesăbuit?
Ce avantaj are săracul,
știind cum să se poarte înaintea celor vii?
9 Mai bine ce vezi cu ochii,
decât să umbli după pofte.
Dar și aceasta este deșertăciune
și goană după vânt.
10 Ceea ce există de mult timp și-a primit deja numele
și ceea ce este un om se știe deja;
el nu se poate judeca cu Cel Ce este mai tare decât el.
11 Cu cât sunt mai numeroase cuvintele,
cu atât este mai mare deșertăciunea!
Și ce folos are omul din aceasta?
12 Cine știe ce este bine cu adevărat pentru om în scurta lui viață, în zilele vieții lui deșarte, pe care le petrece ca o umbră? Cine îi poate spune omului ce va fi după el sub soare?
Averea și cinstea sunt deșertăciuni
1 Este un rău pe care l‑am văzut sub soare și care s‑a înmulțit între oameni. 2 Este, de pildă, un om căruia Dumnezeu i‑a dat avere, bogății și slavă, așa că nu duce lipsă de nimic din tot ce‑i dorește sufletul, dar Dumnezeu nu‑i îngăduie să mănânce din ele, ci un străin le mănâncă: aceasta este deșertăciune și un mare rău.
3 Dacă ar zămisli cineva o sută de copii și ar trăi mulți ani, dacă zilele anilor lui ar fi multe la număr , dar nu i se satură sufletul de bunătăți și nici de înmormântare n‑are parte, eu zic că o stârpitură este mai fericită decât el. 4 Căci aceasta din urmă vine degeaba și se duce în întuneric, și în întuneric îi rămâne numele; 5 soare n‑a văzut și n‑a cunoscut, dar are mai multă odihnă decât omul . 6 Și dacă ar trăi chiar de două ori o mie de ani fără să vadă binele, nu merg oare toate într‑un singur loc?
7 Toată osteneala omului este pentru gura lui
și nu i se satură sufletul niciodată.
8 Ce folos are înțeleptul față de nebun?
Și săracul care știe cum să umble înaintea celor vii?
9 Mai bine să te mulțumești cu ce ai sub ochi
decât să umbli după ce‑ți poftește sufletul:
și aceasta este deșertăciune și goană după vânt.
10 Ce există a primit deja nume; se știe și ce este omul ,
că nu e în stare să se judece cu Cel mai tare decât el.
11 Căci există multe cuvinte
care înmulțesc deșertăciunea,
dar ce folos are omul din ele?
12 Cine știe ce este bine pentru om în viață, în cursul zilelor traiului său deșert, pe care le petrece ca o umbră? Și cine i‑ar putea spune omului ce va fi după el sub soare?