Iosif și frații săi
1 Iacov s-a așezat în țara în care a locuit ca străin tatăl său, în țara Canaanului.

2 Aceasta este istoria lui Iacov.

La vârsta de șaptesprezece ani, Iosif păștea turma împreună cu frații săi; băiatul acesta era cu fiii Bilhei și ai Zilpei, soțiile tatălui său. Iosif a adus la cunoștința tatălui lor relele pe care aceștia le făceau. 3 Israel îl iubea pe Iosif mai mult decât pe toți ceilalți fii ai săi, pentru că era un fiu născut la bătrânețe, și i-a făcut o tunică decorată. 4 Când frații săi au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe ei, l-au urât pe Iosif și n-au putut să-i vorbească prietenește. 5 Iosif a avut un vis pe care l-a istorisit fraților săi, dar aceștia l-au urât și mai mult.
6 El le-a zis:
‒ Ascultați, vă rog, visul pe care l-am avut! 7 Se făcea că noi legam snopii în mijlocul câmpului. Dar iată că snopul meu s-a ridicat și a stat drept, iar snopii voștri s-au adunat în jurul lui și s-au plecat înaintea snopului meu.
8 Frații săi i-au răspuns:
‒ Doar nu vei domni tu peste noi? Doar nu ne vei stăpâni tu?
Și l-au urât și mai mult din cauza viselor și a cuvintelor sale. 9 Iosif a mai avut un vis și l-a istorisit și pe acesta fraților săi.
El a zis:
‒ Iată, am mai avut un vis. Se făcea că soarele, luna și unsprezece stele se plecau înaintea mea.
10 Dar când le-a istorisit acest vis tatălui și fraților săi, tatăl său l-a mustrat, zicându-i:
‒ Ce fel de vis este acesta pe care l-ai avut? Oare vom veni eu, mama ta și frații tăi ca să ne plecăm până la pământ înaintea ta?
11 Frații săi l-au invidiat, dar tatăl său a ținut minte acest vis .
Iosif este vândut de frații săi
12 Frații săi s-au dus să pască turma tatălui lor lângă Șechem.
13 Israel i-a zis lui Iosif:
‒ Știi că frații tăi pasc oile lângă Șechem. Vino, căci vreau să te trimit la ei.
El a răspuns:
‒ Iată-mă, sunt gata .
14 Israel i-a zis:
‒ Du-te, vezi dacă frații tăi și turma sunt bine și adu-mi vești.
Apoi l-a trimis din Valea Hebron.
Când a ajuns la Șechem, 15 l-a găsit un om rătăcind pe câmp și l-a întrebat:
‒ Ce cauți?
16 El a zis:
‒ Îi caut pe frații mei. Spune-mi, te rog, unde pasc ei turma ?
17 Omul acela i-a răspuns:
‒ Au plecat de aici, căci i-am auzit zicând: „Să mergem la Dotan“.
Iosif s-a dus pe urma fraților săi și i-a găsit la Dotan. 18 Aceștia l-au văzut de departe și, înainte ca el să ajungă la ei, au pus la cale să-l omoare.
19 Ei și-au zis unul altuia:
‒ Iată că vine „stăpânul viselor“! 20 Haideți acum să-l omorâm și să-l aruncăm într-una dintre aceste gropi. Vom spune că l-a devorat o fiară sălbatică și vom vedea ce se va alege de visele lui.
21 Când a auzit Ruben lucrul acesta , a încercat să-l scape din mâinile lor, zicând:
‒ Să nu-i luăm viața!
22 Apoi Ruben le-a zis:
‒ Să nu vărsați sânge! Aruncați-l în această groapă din deșert, fără să vă întindeți mâna împotriva lui.
Spunea aceasta pentru ca să-l scape din mâinile lor și să-l aducă înapoi la tatăl său. 23 Când Iosif a ajuns la frații săi, aceștia l-au dezbrăcat de tunica sa, de tunica decorată pe care o purta, 24 l-au luat și l-au aruncat într-o groapă. Groapa era goală, fără pic de apă în ea. 25 Apoi s-au așezat să mănânce pâine. Ridicându-și ochii, s-au uitat și iată că o caravană de-a ismaeliților venea din Ghilad. Cămilele lor erau încărcate cu condimente, balsam și smirnă, și mergeau să le ducă în Egipt. 26 Iuda le-a zis fraților săi: „Ce câștigăm dacă ne vom ucide fratele și-i ascundem sângele? 27 Haideți să-l vindem ismaeliților și să nu ne întindem mâna împotriva lui, pentru că este fratele nostru, carne din carnea noastră“. Frații săi au fost de acord. 28 Când s-au apropiat negustorii midianiți, frații săi l-au scos pe Iosif din groapă și l-au vândut ismaeliților cu douăzeci de șecheli de argint. Aceștia l-au dus pe Iosif în Egipt.
29 Ruben s-a întors la groapă și, iată că Iosif nu mai era acolo. El și-a sfâșiat hainele, 30 s-a întors la frații săi și a zis: „Băiatul a dispărut. Ce mă fac?“. 31 Dar ei au luat tunica lui Iosif, au înjunghiat un țap și au înmuiat tunica în sânge. 32 I-au trimis tunica decorată tatălui lor, zicând: „Am găsit asta. Vezi dacă nu cumva este tunica fiului tău“. 33 El a recunoscut-o și a zis: „Este tunica fiului meu. L-a devorat o fiară sălbatică. Fără îndoială, Iosif a fost sfâșiat în bucăți “. 34 Atunci Iacov și-a sfâșiat hainele, și-a învelit coapsele cu o pânză de sac și l-a bocit pe fiul său multe zile. 35 Toți fiii săi și toate fiicele sale au venit să-l mângâie, dar el n-a vrut să fie mângâiat, și a zis: „Bocind voi coborî la fiul meu în Locuința Morților“ . Așa a plâns tatăl său după el. 36 Midianiții l-au vândut pe Iosif în Egipt lui Potifar, un demnitar al faraonului și comandant al gărzilor.
Iosif, vândut de frații săi
1 Iacov s‑a așezat în țara Canaanului, unde locuise ca străin tatăl său. 2 Aceasta este istoria familiei lui Iacov:
Iosif, la vârsta de șaptesprezece ani, păștea turmele cu frații lui; tânărul acesta era cu fiii Bilhei și fiii Zilpei, nevestele tatălui său. Iosif îi aducea tatălui lor vești rele despre ei . 3 Israel îl iubea pe Iosif mai mult decât pe toți ceilalți fii ai săi, pentru că i se născuse la bătrânețe, și i‑a făcut o tunică frumos colorată . 4 Frații lui au văzut că tatăl lor îl iubea pe el mai mult decât pe ei toți și au început să‑l urască. Și nu puteau să‑i spună nicio vorbă prietenoasă.
5 Iosif a visat un vis și li l‑a istorisit fraților săi, care l‑au urât și mai mult. 6 El le‑a zis: „Ia ascultați ce vis am visat! 7 Se făcea că eram la legatul snopilor în mijlocul câmpului și, iată, snopul meu s‑a ridicat și a stat drept, iar snopii voștri l‑au înconjurat și s‑au plecat până la pământ înaintea snopului meu!” 8 Frații săi i‑au zis: „Doar nu vei domni tu peste noi!? Vrei cumva să stăpânești peste noi?” Și l‑au urât și mai mult din pricina viselor și cuvintelor sale. 9 Iosif a visat apoi un alt vis și li l‑a istorisit fraților săi: „Am mai visat un vis! Se făcea că soarele , luna și unsprezece stele se plecau până la pământ înaintea mea.” 10 Când li l‑a istorisit tatălui său și fraților săi, tatăl său l‑a mustrat și i‑a zis: „Ce înseamnă visul acesta pe care l‑ai visat? Nu cumva vom veni eu, mama ta și frații tăi să ne plecăm până la pământ înaintea ta?” 11 Frații lui s‑au umplut de invidie, dar tatăl lui a ținut minte întâmplarea.
12 Frații lui Iosif s‑au dus să pască turmele tatălui lor la Sihem. 13 Israel i‑a zis lui Iosif: „După cum știi, frații tăi pasc turmele la Sihem! Vino să te trimit la ei!” „Iată‑mă”, a răspuns el. 14 Israel i‑a zis: „Du‑te, te rog, și vezi dacă frații tăi sunt sănătoși și dacă turmele sunt bine și adu‑mi vești!” L‑a trimis astfel din Valea Hebronului , și Iosif a ajuns la Sihem. 15 Pe când rătăcea el pe câmp, l‑a găsit un om, care l‑a întrebat: „Ce cauți?” 16 „Îi caut pe frații mei”, a răspuns Iosif. „Spune‑mi , te rog, unde pasc ei oile?” 17 Și omul i‑a zis: „Au plecat de aici, căci i‑am auzit spunând: «Să mergem la Dotan!»”
Iosif s‑a dus după frații săi și i‑a găsit la Dotan. 18 Ei l‑au zărit de departe și, până să se apropie de ei, au pus la cale să‑l omoare. 19 Și‑au zis unul altuia: „Ia te uită, vine marele visător! 20 Haideți să‑l omorâm și să‑l aruncăm într‑una din aceste gropi! Vom spune că l‑a mâncat o fiară sălbatică. Atunci să vedem ce se va alege de visele lui!” 21 Ruben a auzit lucrul acesta și l‑a scăpat din mâinile lor, zicând: „Să nu‑i luăm viața!” 22 Ruben le‑a zis: „Nu vărsați sânge! Mai bine aruncați‑l în groapa aceasta, care este în pustiu, dar nu puneți mâna pe el!” (fiindcă avea de gând să‑l izbăvească din mâinile lor și să‑l aducă înapoi la tatăl său).
23 Când a ajuns Iosif la frații săi, aceștia l‑au dezbrăcat de tunica lui, de tunica frumos colorată pe care o purta. 24 L‑au luat și l‑au aruncat în groapa aceea, căci groapa era goală, fără apă. 25 Apoi s‑au așezat să mănânce. Când și‑au ridicat ochii și s‑au uitat, iată, o caravană de ismaeliți venea din Galaad; cămilele lor erau încărcate cu mirodenii, balsam și smirnă, pe care le duceau în Egipt. 26 Atunci, Iuda le‑a zis fraților săi: „La ce bun să‑l ucidem pe fratele nostru și să‑i ascundem sângele? 27 Haideți mai bine să‑l vindem ismaeliților și să nu punem mâna pe el, căci este fratele nostru, carne din carnea noastră!” Și frații lui l‑au ascultat. 28 La trecerea negustorilor madianiți , l‑au tras și l‑au scos pe Iosif afară din groapă și l‑au vândut pe douăzeci de sicli de argint ismaeliților, iar ei l‑au dus pe Iosif în Egipt.
29 Ruben s‑a întors la groapă și, iată, Iosif nu mai era acolo. Atunci și‑a sfâșiat hainele, 30 s‑a întors spre frații săi și a zis: „Băiatul nu mai este ! Ce mă voi face eu?” 31 Atunci, ei au luat haina lui Iosif și, înjunghiind un țap, au înmuiat‑o în sânge. 32 I‑au trimis tatălui lor tunica frumos colorată, punând să‑i spună: „Iată ce am găsit! Vezi dacă este cumva haina fiului tău sau nu!” 33 Iacov a recunoscut‑o și a zis: „Tunica fiului meu! O fiară sălbatică l‑a mâncat! Da, Iosif a fost sfâșiat în bucăți!” 34 Iacov și‑a rupt hainele, și‑a pus un sac pe coapse și l‑a jelit multe zile pe fiul său. 35 Toți fiii și toate fiicele lui au venit ca să‑l mângâie, dar el nu voia să primească nicio mângâiere, ci zicea: „Plângând mă voi coborî la fiul meu, în Locuința Morților.” Și‑l plângea astfel pe fiul său.
36 Iar madianiții l‑au vândut pe Iosif în Egipt lui Potifar, un dregător al lui Faraon, anume comandantul gărzilor.