Cain și Abel
1 Adam s-a culcat cu soția sa, Eva, iar ea a rămas însărcinată și l-a născut pe Cain. Ea a zis: „Am obținut un om cu ajutorul Domnului“. 2 Apoi l-a născut pe Abel, fratele lui Cain .
Abel păstorea turmele, iar Cain lucra pământul. 3 După o vreme, Cain I-a adus Domnului un dar de mâncare din rodul pământului, 4 iar Abel I-a adus și el un dar de mâncare din întâii născuți ai turmei sale și din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel și darul lui de mâncare, 5 însă spre Cain și darul lui de mâncare n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare și i s-a întristat fața.
6 Domnul i-a zis lui Cain: „De ce te-ai mâniat și de ce ți s-a întristat fața? 7 Dacă faci ce este bine, oare nu vei fi primit? Dar dacă nu faci ce este bine, păcatul pândește la ușă. Dorința lui este împotriva ta, dar tu să-l stăpânești“ .
8 Cain i-a zis fratelui său, Abel: „Hai să ieșim la câmp!“. În timp ce se aflau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva lui Abel, fratele său, și l-a ucis.
9 Atunci Domnul l-a întrebat pe Cain:
‒ Unde este Abel, fratele tău?
El a răspuns:
‒ Nu știu. Sunt eu păzitorul fratelui meu?
10 Domnul a zis:
‒ Ce-ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ către Mine! 11 Acum, tu ești blestemat, alungat de pe pământul care și-a deschis gura ca să primească sângele fratelui tău din mâna ta. 12 Când vei lucra pământul, el nu-ți va mai da recolta. Vei fi fugar și rătăcitor pe pământ.
13 Cain I-a zis Domnului:
‒ Pedeapsa pentru nelegiuirea mea este prea mare ca s-o pot purta. 14 Iată, Tu m-ai alungat azi de pe fața pământului și voi fi ascuns dinaintea feței Tale. Voi fi fugar și rătăcitor pe pământ, și oricine mă va găsi mă va ucide.
15 Domnul i-a zis:
‒ Nicidecum! Dacă cineva îl va ucide pe Cain, acesta va fi răzbunat de șapte ori.
Domnul a hotărât un semn pentru Cain, pentru ca oricine îl va găsi să nu-l omoare. 16 Cain a ieșit dinaintea feței Domnului și s-a așezat în țara Nod, la est de Eden.
Urmașii lui Cain
17 Cain a cunoscut-o pe soția sa, iar ea a rămas însărcinată și l-a născut pe Enoh. Cain a construit o cetate și i-a pus numele Enoh, după numele fiului său. 18 Lui Enoh i s-a născut Irad, iar Irad a fost tatăl lui Mehuiael. Mehuiael a fost tatăl lui Metușael, iar Metușael a fost tatăl lui Lameh. 19 Lameh și-a luat două soții. Numele celei dintâi era Ada, iar numele celei de-a doua era Țila. 20 Ada l-a născut pe Iabal. El a fost tatăl celor care locuiesc în corturi și au turme. 21 Numele fratelui său era Iubal. El a fost tatăl tuturor celor care cântă cu lira și cu fluierul. 22 Țila l-a născut pe Tubal-Cain, cel care a prelucrat tot felul de unelte din bronz și fier. Sora lui Tubal-Cain a fost Naama.
23 Lameh le-a zis soțiilor sale:
„Ada și Țila, ascultați-mi glasul!
Soții ale lui Lameh, ascultați cu atenție cuvântarea mea!
Căci am ucis un om pentru rana mea
și un tânăr pentru vânătaia mea.
24 Dacă de șapte ori va fi răzbunat Cain,
Lameh va fi răzbunat de șaptezeci și șapte de ori“.
25 Adam a cunoscut-o din nou pe soția sa. Aceasta a născut un fiu căruia i-a pus numele Set, zicând: „Dumnezeu a decis să am un alt urmaș în locul lui Abel, deoarece Abel a fost ucis de Cain“. 26 Lui Set i s-a născut un fiu căruia i-a pus numele Enoș. Atunci au început să cheme Numele Domnului.
Cain și Abel
1 Adam a cunoscut‑o pe Eva, femeia sa; ea a rămas însărcinată și l‑a născut pe Cain, zicând: „Am căpătat un om cu ajutorul DOMNULUI!” 2 L‑a mai născut și pe fratele său, Abel. Abel era păstor de turme, iar Cain era lucrător al pământului . 3 După o vreme, Cain I‑a adus DOMNULUI jertfă din rodul pământului. 4 Abel I‑a adus și el jertfă dintre oile întâi născute ale turmei lui și din grăsimea lor. DOMNUL a privit cu plăcere către Abel și jertfa lui, 5 dar către Cain și jertfa lui n‑a privit cu plăcere . Cain s‑a mâniat foarte tare și i s‑a posomorât fața. 6 Atunci DOMNUL i‑a zis lui Cain:

„De ce te‑ai mâniat
și de ce ți s‑a posomorât fața?
7 Nu‑i așa? Dacă faci binele,
vei fi bine primit,
dar dacă nu faci binele,
păcatul pândește la ușă;
dorința lui se ține după tine,
dar tu să‑l stăpânești.”

8 Însă Cain i‑a zis lui Abel, fratele său: [„Hai să ieșim la câmp!”] Dar pe când erau la câmp, Cain s‑a ridicat împotriva lui Abel, fratele său, și l‑a omorât .
9 DOMNUL i‑a zis lui Cain: „Unde este Abel, fratele tău?” El a răspuns: „Nu știu! Sunt eu oare păzitorul fratelui meu?” 10 Dumnezeu i‑a zis: „Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine. 11 Acum, blestemat ești tu de pământul care și‑a deschis gura ca să primească sângele fratelui tău din mâna ta! 12 Când vei lucra pământul, să nu‑ți mai dea bogăția lui. Pribeag și fugar să fii pe pământ!” 13 Cain I‑a zis DOMNULUI: „Pedeapsa mea e prea mare ca s‑o pot duce. 14 Iată, Tu mă izgonești azi de pe fața pământului; va trebui să mă ascund de Fața Ta și să fiu pribeag și fugar pe pământ; și oricine mă va găsi mă va omorî.” 15 DOMNUL i‑a zis: „Nicidecum! Dacă‑l va omorî cineva pe Cain, Cain va fi răzbunat de șapte ori.” Și DOMNUL a hotărât un semn pentru Cain, ca să nu‑l omoare cine îl va găsi. 16 Apoi, Cain a ieșit de la Fața DOMNULUI și a locuit în ținutul Nod , la răsărit de Eden.
Urmașii lui Cain
17 Cain a cunoscut‑o pe femeia sa; ea a rămas însărcinată și l‑a născut pe Enoh. După ce a zidit o cetate, Cain i‑a pus acelei cetăți numele fiului său Enoh. 18 Enoh a fost tatăl lui Irad, Irad a fost tatăl lui Mehuiael, Mehuiael a fost tatăl lui Metușael, și Metușael a fost tatăl lui Lameh. 19 Lameh și‑a luat două neveste: numele uneia era Ada, și numele celeilalte era Țila. 20 Ada l‑a născut pe Iabal: el a fost tatăl celor ce locuiesc în corturi și păzesc vite. 21 Numele fratelui său era Iubal: el a fost tatăl tuturor celor ce cântă din liră și din fluier. 22 Cât despre Țila, ea l‑a născut pe Tubal‑Cain, făuritorul tuturor uneltelor de aramă și de fier. Sora lui Tubal‑Cain era Naama.
23 Lameh a zis femeilor sale:
„Ada și Țila, ascultați glasul meu!
Femei ale lui Lameh, auziți cuvântul meu!
Am omorât un om pentru rana mea
și un tânăr pentru vânătăile mele.
24 Cain va fi răzbunat de șapte ori,
iar Lameh, de șaptezeci de ori câte șapte!”
Nașterea lui Set
25 Adam a cunoscut‑o iarăși pe femeia sa; ea a născut un fiu și i‑a pus numele Set, „căci”, a zis ea, „Dumnezeu mi‑a dat o altă sămânță în locul lui Abel, pe care l‑a ucis Cain”. 26 Lui Set i s‑a născut de asemenea un fiu și i‑a pus numele Enos. Atunci au început oamenii să cheme Numele DOMNULUI.